Daca n-ar fi (fost) filosofie, n-ar fi stiinta, daca n-ar fi stiinta, n-ar fi tehnologie si daca n-ar fi tehnologie, noi toti ne-am sterge la fund cu frunze, ne-am imbaia in apa de ploaie, ne-am deplasa on foot si am locui in colibe cu un tufis “verificat” prin apropiere pentru a ne face nevoile zilnice.
Daca n-am avea filozofie, am trai in bezna (in ambele sensuri), aproape orice om este putin filozof in natura sa; isi pune intrebari, desi sunt unii care nu fac nici atata lucru. Fara filosofie, am pofti si azi la roata de cascaval de pe cerul instelat; ne-am zgai la soare, l-am numi zeu si ne-am ruga lui, asteptand cu speranta ca zeul sa raspunda. Cei mai multi asteapta si azi ca marele zeu sa raspunda rugaciunilor si isi doresc cu asa intensitate (credinta) incat ajung sa poarte conversatii cu dansul (dansa, nu-mi e clar).
Cunoaste-te pe tine insuti a fost maxima lui Socrate, care nu este o invitatie la introspectia psihologica (eventual, psihanalitica – o moda pentru VIPuri) dupa cum cred cei mai multi, ci un indemn la interogarea critica a ceea ce crezi ca stii cu certitudine. Dar credintele tale sunt din familie, scoala, grupuri de prieteni, societate si sunt pastrate din loialitate si… din comoditate intelectuala.
Asta și pentru că cercetarea filosofica este un lux… burghez. Tocmai de aceea, unii dintre noi saraci cu duhul nu pot face asta. Nu acestia imi creeaza disconfort, ci toti ceilalti care-si permit luxul, dar refuza efortul, delectandu-se cu placerile carpe diem si nimic mai mult, caci doare. (iti imaginezi? Mii de neuroni, niste fiinte mici, indurerate!).
De ce sa revina Iisus? De ce naiba nu se reintoarce Socrate? Crestinii il asteapta pe Iisus. Eu il astept pe Socrate, daca nu cumva s-o fi reincarnat in mine… (este că îs plecat cu sorcova?). Asta, da, modestie, desi incertitudinea socratica raportata la cunoastere este depasita de progresele secolului XXI. Fiecare cu asteptarile(si fanteziile!) lui.
Oricum, sfarsitul lumii vine pentru toti. Urmeaza in cateva saptamani, conform cu scrierile savante ale unor aborigeni (maya) de acum doua, trei, cinci mii de ani “specialisti in astrofizica” (unii dintre ei reincarnati drept cercetatori la CERN, kidding!); se pare ca acesti indieni (artefactele lor) reprezinta pentru multi cetateni onorabili dotati cu smartphone o autoritate suprema. Fiecare dintre acestia si-a inceput pregatirile( isi face meditatia/rugaciunea) de tranzitare in noul camp de constiinta in vibratii superioare celui din prezent odata cu alinieri presupuse intre diferite obiecte ceresti (nu intru in detalii, caci ma plictisesc). Ce are in plus Iisus fata de Socrate incat sa revina de mai multe ori? De ce majoritatea il asteapta pe Mesia si nu pe Socrate?
Toti acestia (si multi altii) sunt eroii umanitatii, chiar daca din perspective diferite. Insa, cine si l-ar dori aproape pe Socrate? Este un tip incomod pentru toti aceia fixati in dogme, prejudecati, traditii si credinte suspecte, in general, pentru toti aceia care cred ca stiu (cu convingere) ceva, orice, despre lumea larga. Motiv pentru care, personajul socratic este susceptibil de a fi pus sub acuzatie pentru impietate fata de zei si coruperea mintilor tinere.
De altfel, cui crezi ca-i pasa de minti tinere si zei? Motivul real este ca tipul socratic (adica, demersul critic) este perceput ca amenintare epistemica la adresa ordinii sociale si cutumelor, un potential pericol in raport cu ceea ce tu crezi ca stii, fiind stapan pe adevarul absolut. Tipul socratic obisnuieste sa conteste autoritatea in baza unor temeiuri rationale. Nu stie sa faca pe plac, nici sa fie de acord ori sa accepte din senzatii viscerale si sentimente romantice. Reprezinta o provocare la extinderea constiintei rationale, poate un nou nivel in neocortexul lui homo sapiens?