mitul e că putem conștientiza motivele (reale!) pentru opțiunile noastre

Mitul e că putem avea insight, apelând la introspecție, asupra proceselor psihologice interne. Iar când facem o alegere, știm de ce am optat pentru varianta A și nu pentru B. In realitate nu știm, doar credem că știm, deoarece sinele conștient e opac la motivele reale. Aoleu, inventăm motive fără să știm? Ne amăgim? Mai degrabă suntem amăgiți de propriul creier. Iar câțiva plătesc psihoterapie ca să-și facă introspecție căutând motivele/cauzele psihice din spatele unor acțiuni? E o poveste greu digerabilă, cu risc de intoxicație la psihoterapeuți, pe care n-o reiau aici.

Cum zici? Sunt redundant, știu, dar am o plăcere obsesională pe fond sadomasochist din a bate șaua ca să priceapă poneiul.

În online dating (și aiurea), oamenii caută, de obicei, pe acel cineva deosebit care să-i completeze. Arhetipul animei, da! Cum anume fac ei să se decidă in privința cui să-i trimită mesaj? Caută profile de oameni isteți, dacă se consideră mai slabi la minte? Sau caută după zodie, in funcție de potriviri? După nivel de educație? Nope.

Mulți dintre aceștia care caută întâlniri online se pot convinge că aceste lucruri contează. Totuși, cea mai mare parte din varianță depinde de aspecte dintre cele mai telurice. Bărbații caută dacă femeile sunt tinere, atractive si extraverte, in timp ce bărbații sunt căutați dacă sunt inalți, musculoși si înstăriți. [1]

Dar o dovadă solidă ce susține lipsa de insight vizavi de sine ne e oferită de doi cercetători suedezi.[2]Lars Hall și Petter Johansson au prezentat unor participanți câte două poze, fiecare cu o altă femeie. (dacă vrei studiul, vei incerca aici). Ei aveau de ales pe acea femeie mai atractivă în percepția fiecăruia. Ceea ce nu era deloc dificil, te asigur eu, din animusul meu. Sau hormonii mei? Doamne, iară o alegere! Apoi, erau intrebați cum iși explică ei alegerea. De ce era ea mai frumoasă? De ce era ea mai sexi? Asta, intrucât explicațiile bărbaților noștri erau deosebit de elaborate. Ele sunau așa: ”E radiantă!”, ”Ce contur frumos are chipul ei!”, ”Arată trăsnet!”

Haide, nu fi rea (și sexi?), deoarece impresionantele lor metafore nu ne sugerează nivelul IQ. Ele sunt motivele invocate pentru alegerea unei poze și nu a celeilalte din pereche. Mai exact, in prima testare, participanților li s-a cerut să explice de ce n-au ales cealaltă poză. De exemplu, presupunem că ești bărbat și primești poze cu două femei care nu-ți spun nimic, Kate Moss si Kate Upton (două modele diferite și neinteresante! Deloc interesante, vulpe!). Să zicem că ai selectat-o pe Kate Upton (pariu?), dar ”mârșavul” cercetător iți arată poza cu Moss și te intreabă de ce ai ales-o. E un truc, desigur.

Nu-ți vine să crezi, știu, dar în pofida faptului că ei au ales o altă poză cu câteva secunde în urmă, mai mult de 70 % n-au observat trucul (fenomenul psihologic ”orbirea la schimbare”)[3].  Mai năucitor de atât e că participanții erau mai mult decât fericiți să ofere motive ca să explice de ce au preferat un anume chip (erau chipuri, nu nuduri!), pe care nu l-au ales, de altfel. Ei ofereau din nou motive precum conturul chipului, zâmbetul încântător sau ochii fermecători.

Ce ne spune studiul despre bărbați contează prea puțin. In schimb, contează că motivele invocate pentru preferințele noastre n-au mai nimic de-a face cu motivele reale, care rămân obscure sinelui conștient.

[1] Bryan, A. D., Webster, G. D., & Mahaffey, A. L. (2011). The big, the rich, and the powerful: Physical, financial, and social dimensions of dominance in mating and attraction. Personality and Social Psychology Bulletin, 37(3), 365-382.

[2] Johansson, P., Hall, L., Sikström, S., & Olsson, A. (2005). Failure to detect mismatches between intention and outcome in a simple decision task. Science, 310(5745), 116-119.

[3] Johansson, P., Hall, L., Tärning, B., Sikström, S., & Chater, N. (2014). Choice blindness and preference change: You will like this paper better if you (believe you) chose to read it!. Journal of Behavioral Decision Making27(3), 281-289.