mindfulness sau mai constient(ă) de iluzii

Iti fac o dezvaluire. În urmă cu mai bine de cinci ani m-am indragostit de mindfulness (mai pe româneşte, „prezenţă” în contrast cu „absenţa” din aici şi acum-ul cotidian). Într-o conferinţă din acele vremuri, am expus o lucrare despre „prezenţă terapeutică” aducând in discutie un studiu empiric al unui ins pe nume Amishi Jha, profesor asociat la Universitatea din Miami. Studiul său a devenit între timp clasic, fiind citat în zeci de lucrări pe topica mindfulness. Mai recent, m-am îndrăgostit de ştiinţă, mai exact de gândirea critică (necesară unei atitudini ştiinţifice serioase). Oare cum să le împac pe cele două în interiorul meu?

Credeam că se împacă precum câinele cu pisica. M-am înselat şi înclin să cred că mulţi oameni se înşeală. Câinele se poate împăca cu pisica (daca pisica are sub sase ani si cainele sub un an, deoarece au timp sa-si corecteze o eroare in comunicare; zău aşa, science-based!). Întreţineam o preconcepţie. Practica prezenţei e asociată de obicei spiritualităţii şi misticismului sau unor filosofii orientale. Ce legătură să fie între ea şi ştiinţă? Ce legătură să fie dincolo de faptul că oamenii de ştiinţă o studiază revelându-i beneficiile?

Prezenţa e un instrument excelent pentru examinarea felului personal de a vedea lumea. Cu ochii minţii, bineînţeles. Cine stie sa-l aplice in psihoterapie ori consiliere departe ajunge. Ne poate ajuta la dezamorsarea unor prejudecăţi şi preconcepţii care ne fac viaţa amară deoarece ne influenţează deciziile. De asemenea, la conştientizarea unor aşteptări şi decantarea unor atitudini inconştiente care ne ghidează din umbră (din mentalul subconştient) existenţa zilnică. Ne poate oferi prilejul să vedem „ceea ce este”( în prezent) şi sa distingem intre ceea ce am vrea să fie (în viitor) si nu este sau ceea ce n-a fost (în trecut) si nu este (in prezent) si poate nici nu va fi. Ne poate vindeca de wishful thinking (daca e practicata just).

În mod paradoxal ne poate duce cu gândul la o atitudine ştiinţifică: să observăm datele realităţii fără idei preconcepute vizavi de ceea ce ne oferă. Mindfulness diferă de ştiinţă prin aceea că metoda ei de investigaţie e observaţia din perspectiva persoanei întâi numită prin unele cercuri „stare de martor”. Ştiinţa implică tehnici de observaţie dintr-o a treia perspectivă. Prezenţa se referă la experienţa subiectivă ca mijloc de a cunoaşte lumea şi mintea, iar ştiinţa se referă la cunoasterea unei lumi obiective din care face parte si mintea umana.

Mindfulness şi ştiinţa cultivă o aceiaşi atitudine bazată la nivel mental pe o capacitate mult prea rar exersată în şcolile noastre. Conştientizarea meta-cognitivă. Nu e nimic pretenţios aici pe cât sună numele. Presupune exercitiul constant al unei atitudini deschise, reflexive şi curioase vizavi de experienţă. Incepe cu intrebarile si problematizarea (confundate cu ruminatia). De exemplu, de ce fac eu umbra pamantului?

Mindfulness e ceva simplu, dar nu şi uşor.