Bag de seamă că unii oameni curioşi nu sunt dumiriţi cu privire la meditaţia mindfulness. Din spiritul meu iluminat, într-o viaţă anterioară am fost călugăr budist, mi-am zis că unele lămuriri ar fi binevenite.
Practica mindfulness poate fi descrisă, pe scurt, prin epitete precum atenţie deplină, grijă şi acceptare alături de înţelegere. După cum vezi nu e nimic mistic sau neobişnuit. Prin practică, în principiu, vei înţelege cu propria-ţi piele, nu doar la nivel intelectual, că eşti o fiinţă cu obiceiuri. Ce fel de obiceiuri, deşi seamănă de la om la om (şi alte animale), există unele particularităţi despre care vei afla prin…, desigur, practică. Cea mai simplă definiţie din lume pentru practica mindfulness cred ca e următoarea:
Să ai atenţia lipită de aici şi acum.
După mintea mea, chintesenţa practicii mindfulness este studiul minţii (ca sa fac un calambur) prin experienta directa. Sau, cel puţin aşa era conceptualizat în psihologia budistă. Dacă adaugi la ea cunoştinţe (serioase) de psihologie ştiinţifică aplicată (eşti pe un drum greşit cu o gândire psihologică de tip psihodinamic sau transpersonal), care studiaza, la randul ei, mintea umana, dar indirect, îţi promit că nu te vei plictisi. Îţi poţi imagina un biolog extraterestru care studiază viaţa pe pământ? Curios, pasionat şi dedicat, se concentrează pe studiul unui organism sau altul. Sigur, nu trebuie să fie extraterestru. La fel de bine poate fi un amorez, interesat în mod autentic de propria parteneră şi nu doar de o coţăială, bună şi ea, dar nu suficientă pentru o relaţie long-term. Ceva similar se petrece cu practica mindfulness. Nu apar efecte serioase daca te ocupi de dansa doar superficial.
O reprezentare înşelătoare în raport cu meditaţia mindfulness, răspândită în psihologia mumbo-jumbo şi curente spirituale frivole, constă în acea imagine a individului aşezat în lotus şi înmărmurit într-o adâncă contemplare. Sigur, când meditezi aşezat timp de un număr de minute, poţi părea cuiva, din exterior, o stană de piatră sau un fel de şopârlă (depinde de ghiduşie), o iguană din Galapagos lăţită pe un pietroi într-o baie de soare. Dar acest caz e un aspect formal al practicii mindfulness. Practica mindfulness nu se reduce la postura aşezat poponeţ şi nu are de-a face cu pasivitatea! Dar nici cu controlul nevrotic. (hihi!)
Meditaţia, conceptualizată ca tehnică, înseamnă o intervenţie psihologică (la pachet cu alte chiţibuşuri) prin care îţi modelezi o atitudine mentală non-reactivă. (când poţi controla propriile răspunsuri emoţionale, în loc să reacţionezi şi să rumegi o mie şi una de gânduri negative).
Cât despre beneficii, n-am să le trec în revistă, întrucât multe alte situri specializate fac asta mult mai bine. Mă poţi crede pe cuvânt sau nu, dar majoritatea beneficiilor oferite de practica mindfulness sunt susţinute empiric. Dacă eşti mai sceptică, probabil echipată cu gândire critică, poţi lectura acest articol oferit online de American Psychological Association (2012).
Eu o să închei acum, căci am o întrevedere cu câţiva călugări tibetani ca sa-mi fac rost de niste rabdare si compasiune budista.