Timpul e o resursă. Așa am învățat. Dacă e o resursă (mai e și altceva?), devine valoros. Mai ales că e finită. Trece timpul, pierd timpul, nu mai am timp… Mă apropii de 48 de primăveri. Vai de mineee! Unde a trecut atâta amar de vreme?! Ce am făcut cu viața mea? Văleu, se trezește anxietatea. Și bine ar fi, zise Vocea, că se apropie vârsta pensiei și n-o să fie din aceea specială! Alte gânduri negative năvălesc turbate asupra mea.
Unde ți-ai cheltuit timpul? Ce faci cu el? Unde-l investești?
Aceste formulări și întrebări sunt cadrate (bine de tot) de viziunea neoliberală. Este ca un scaun cu trei picioare:
- Eficiență ca valoare morală, deci ”timpul nu trebuie risipit”.
- Productivitatea ca dovadă a meritului, deci ”valoarea ta vine din ceea ce faci cu timpul tău” (putoare mică!).
- Înaintarea în vârstă ca un capital tot mai sărăcuț, pentru că ”mai puțin timp egal rezultate tot mai mici”.
Și doar mă știi non-conformist și sceptic față de oricare dogmă. Mă întreb într-o adâncă meditație asupra dharmei: De ce ar fi obligatorie această viziune? De ce e musai o resursă? Care numai sănătoasă nu-mi pare! Dacă schimbăm cu alte viziuni culturale asupra lumii, cum cadrăm timpul?
În filosofiile antice, timpul nu a fost mereu o monedă – resursă, ci o ciclicitate cu sezoane, ritmuri, tranziții, impermanențe. Într-o cheie spirituală, timpul e abundent, chiar infinit pe măsura Universului. Sau nici măcar nu există, fiind o iluzie.
Iar dacă trăim în spațiu-timp, atunci timpul nu e un ceva ce trebuie gestionat ca banii (”Nu am timp”), ci mai degrabă ”locuit”. Doar în acest spațiu-timp locuim de la momentul nașterii! Noi trecem prin continuumul spațiu-timp și ne facem loc ca apa curgătoare.
Trecerea noastră prin spațiu-timp e o călătorie de la stadiul de embrion la cel final, gata de reîntoarcere la stadiul molecular.
Credința că timpul e o resursă exprimă o viziune modelată de modelul economic dominant în majoritatea lumii (care ne sabotează civilizația). În loc să mai credem că investim sau cheltuim timp, poate ar fi mai sănătos (ecologic):
să trăim momentele ce vin și pleacă,
să navigăm pe undele spațiu-timpului sau
să dansăm pe ritmurile vieții.
Aici sunt trei metafore pentru timp. Putem creea și altele. La final, inspirat de piesa de la Metallica Wherever I May Roam, te invit să meditezi…
Dacă timpul nu ar fi nici resursă, nici călătorie, ci o prezență vie, cum ar arăta? Ai vorbi cu el/ea, te-ar însoți, te-ar învăța ceva?