Timpul e o resursă. Așa am învățat. Dacă e o resursă (mai e și altceva?), devine valoros. Mai ales că e finită. Trece timpul, pierd timpul, nu mai am timp… Mă apropii de 48 de primăveri. Vai de mineee! Unde a trecut atâta amar de vreme?! Ce am făcut cu viața mea? Văleu, se trezește anxietatea. Și bine ar fi, zise Vocea, că se apropie vârsta pensiei și n-o să fie din aceea specială! Alte gânduri negative năvălesc turbate asupra mea.
Unde ți-ai cheltuit timpul? Ce faci cu el? Unde-l investești?
Aceste formulări și întrebări sunt cadrate (bine de tot) de viziunea neoliberală. Este ca un scaun cu trei picioare:
- Eficiență ca valoare morală, deci ”timpul nu trebuie risipit”.
- Productivitatea ca dovadă a meritului, deci ”valoarea ta vine din ceea ce faci cu timpul tău” (putoare mică!).
- Înaintarea în vârstă ca un capital tot mai sărăcuț, pentru că ”mai puțin timp egal rezultate tot mai mici”.
Și doar mă știi non-conformist și sceptic față de oricare dogmă. Mă întreb într-o adâncă meditație asupra dharmei: De ce ar fi obligatorie această viziune? De ce e musai o resursă? Care numai sănătoasă nu-mi pare! Dacă schimbăm cu alte viziuni culturale asupra lumii, cum cadrăm timpul?
În filosofiile antice, timpul nu a fost mereu o monedă – resursă, ci o ciclicitate cu sezoane, ritmuri, tranziții, impermanențe. Într-o cheie spirituală, timpul e abundent, chiar infinit pe măsura Universului. Sau nici măcar nu există, fiind o iluzie.
Iar dacă trăim în spațiu-timp, atunci timpul nu e un ceva ce trebuie gestionat ca banii (”Nu am timp”), ci mai degrabă ”locuit”. Doar în acest spațiu-timp locuim de la momentul nașterii! Noi trecem prin continuumul spațiu-timp și ne facem loc ca apa curgătoare. Așa că, încotro curgi râule? Ce alegi să erodezi, în ce stâncă vrei să sapi, ce albii vrei să modelezi sau ce anume cari pe undele tale?
Trecerea noastră prin spațiu-timp e o călătorie de la stadiul de embrion la cel final, gata de reîntoarcere la stadiul molecular.
Credința că timpul e o resursă exprimă o viziune modelată de modelul economic dominant în majoritatea lumii (care ne sabotează civilizația). În loc să mai credem că investim sau cheltuim timp, poate ar fi mai sănătos (ecologic):
să trăim momentele ce vin și pleacă,
să navigăm pe undele spațiu-timpului sau
să dansăm pe ritmurile vieții.
Aici sunt trei metafore pentru timp. Putem creea și altele. La final, inspirat de piesa de la Metallica Wherever I May Roam, te invit să meditezi…
Dacă timpul nu ar fi nici resursă, nici călătorie, ci o prezență vie, cum ar arăta? Ai vorbi cu el/ea, te-ar însoți, te-ar învăța ceva?