În lumea largă, estimările ne arată că 88% – 93% din populaţie crede în zei sau în Dzeu. Unii autori consideră că tendinţa umană de a crede în zei e intuitivă. Mai precis, e un produs derivat al minţii dată fiind o structură cognitivă predispusă din naştere la gândire magică şi un context social care o susţine. Oamenii se nasc cu tendinţe cognitive care sprijină apariţia credinţei în zei şi puteri supranaturale. Ei atribuie cauze, intenţii şi scopuri acolo unde nu sunt. De exemplu, mulţi cred că evoluţia prin selecţie naturală ar fi un proces orientat către un scop sau un proces animat de o inteligenţă divină. Percep tipare în şiruri aleatorii de evenimente (chipul lui Hristos într-o felie de pâine prăjită) şi fac adesea eroarea jucătorului la casino (the gambler’s fallacy) sau cred că între evenimentele care se petrec simultan sau imediat unul după altul există o legătură tainică, eventual, poartă un mesaj pentru misiunea lor în viaţă.
Probabil tu eşti o persoană care e informată de existenţa unei puzderii de iluzii cognitive şi perceptive. Cei mai mulţi oameni nu sunt. Mai mult, dacă află de ele vor reinterpreta datele astfel încât să le confirme credinţele (efectul de perseverenţă). Dacă ai avut, la un moment dat, prilejul să intri într-o polemică, probabil ai aflat că cealaltă persoană nu manifestă deschiderea necesară. E ceea ce şi dumnealui sau dumneaei crede despre tine. În mod ironic, pentru dansa, nici tu nu faci dovada de o minte deschisă. De la bun început nu vă întâlniţi. O despărţire cred că e mai sănătoasă decât o tentativă de reconciliere. Nici nu vreau să mă gândesc la acele persoane aflate în relaţie. Mai ales, romantică. Doamne fereşte! Într-adevăr, cu unele persoane nu merge dialogul. De ce? Probabil are de-a face (printre altele ca de ex, flexibilitate cognitiva) cu ceea ce se cheamă stil cognitiv.
Se pare că persoanele cu un stil cognitiv intuitiv sunt predispuse la credinţe în zei şi forţe sau capacităţi supranaturale. Datele empirice, oferite de trei studii dintr-un articol publicat în faimosul Journal of Experimental Psychology:General (2012, vol.141, no.3), sprijină această ipoteză. Stilul cognitiv a fost măsurat cu CRT sau Cognitive Reflection Test, care conţine probleme simple de matematică. Participanţii care au oferit soluţii mai intuitive la CRT au declarat credinţe mai puternice în Zeu. Iar asta în condiţiile în care alte variabile au fost egale sau controlate (venituri, educaţie, orientare politică şi alte variabile demografice). Mai mult, IQ-ul şi diferite aspecte ale personalităţii nu modifică relaţia de asociere între scorurile la CRT şi credinţa în Zeu. Experimentul, care a indus un set mental subiectilor ce favoriza intuiţia şi nu reflecţia, ne arată că stilul intuitiv determină o credinţă mai puternică în Zeu.
Ca să înţelegi mai bine, stilul cognitiv se referă la măsura în care ne formăm judecăţile fie intuitiv, fie prin reflecţie. Când facem judecăţi intuitive se întâmplă mai degrabă fără eforturi voluntare. Ne bazăm pe procese mentale automate care scot la iveală ce crezi? Ceea ce alţii ţi-au inoculat în căpşor prin educaţie şi socializare începând din copilărie. Sau ceea ce ar fi o soluţie la problema formulată de mintea conştientă. Atenţie! Conform datelor, variabila stilul intuitiv prezice încă din copilărie tăria credinţei în zeităţi.
În celălalt mod de prelucrare a informaţiei, când judecăm facem o pauză (da, începe cu pauza!) şi examinăm critic ceea ce intuiţia ne oferă, astfel încât putem ajunge la concluzii contraintuitive. Conform cu modelul procesării duale, gândirea intuitivă include tipuri de gândire holistică, euristică, experienţială în timp ce gândirea prin reflecţie presupune tipuri de gândire algoritmică, bazată pe reguli, sistematică, controlată sau gândirea „raţională”. Aceste tipuri de gândire lucrează în paralel, însă unul poate fi predominant. Revenind la datele studiilor, măsura în care cineva crede în Zeu e influenţată de tendinţa sa mentală de a se baza pe gândirea intuitivă şi mai puţin pe cea de reflecţie.
„Simţul divinităţii”, deşi divină ar putea fi iubita ta sau o simplă floare de cireş, are rădăcini în gândirea predominant intuitivă. (Deşi pentru un îndrăgostit iubita sa nu e deloc simplă şi simplă nu e nici floarea de cireş pentru un botanist). N-o deranja şi pe ea va creşte o puternică credinţă religioasă. În funcţie de împrejurări, va duce cu uşurinţă la atitudini defetiste şi de habotnicie. În cele mai nefericite cazuri, la extremism religios şi violenţă în numele protejării „celor sfinte”, atitudini specifice îndeosebi grupărilor jihadiste (cu referire la vremurile noastre fără a ne reaminti de o istorie sumbră).
O minte matură cognitiv înseamnă rafinarea stilului intuitiv prin dezvoltarea celui de reflecţie. Demersul ştiinţific şi investigaţia filosofică exact asta ar putea oferi începând încă din şcoala primară. Treptat, credinţele iraţionale (sau intuitive) ar avea tot mai puţin loc. N-ar mai avea loc în structura cognitivă extinsă şi profundă, spaţioasă şi aerisită, ce integrează intuiţia cu raţiunea pe un nivel superior al minţii. Probabil minţile înalt creative (sau iluminate! Desigur, de Cel de Sus) reuşesc această performanţă, de unde şi soluţiile lor geniale. Sigur, nu fără partea consistentă de transpiraţie, amintindu-ne de becul motanului Thomas.
Aşa se întâmplă, cred eu, să devii bogat cu duhul. Când îţi aprinzi lumina! De ce, naiba, ai rămâne pe întuneric într-o lume atât de bogată în cunoaştere? Sigur, cum fiecare în dreptul său reuşeşte să-şi negocieze tradiţia şi datinile cu modernitatea, ţine de creativitatea fiecăruia. De aceea, iţi urez:
„Sărbători iluminate!”.