Am văzut un anume fel de om… Cere terapie dar el pare că știe, că are claritate și înțelege totul. Pentru că, în mod ironic, crede că deja „știe”. Și nu e vorba de aroganță ori ignoranță. Știe concepte, înțelege emoțiile, poate explica de ce cineva reacționează la el/ea așa, de ce altcineva devine anxios și de ce relațiile se strică.
Și totuși, în viața lui reală, lucrurile nu se leagă. Paradoxul e că înțelegerea nu schimbă automat trăirea. Am mai scris despre cum insight-ul nu duce neapărat la schimbare. Poți să știi foarte bine ce se întâmplă și, totuși, să nu reușești să schimbi cum reacționezi. E și cazul clienților la psihanaliză.
Vrei un exemplu, știu. Bine, tu știi că partenerul tău nu te respinge intenționat… dar tot te simți respins(ă). Știi că supra-analizezi… dar nu te poți opri. Știi că repeți un tipar din copilărie… dar parcă intri în el automat mereu și mereu.
Aici apare problema, între „a ști” și „a trăi”. Iată de ce rămân totuși profund îndatorat terapiei experiențiale. De aceea, la mine chiar în sesiuni online, am grijă să evoc experiența ca omul să o simtă din toți porii. Apoi, evident, simțitul devine temă de casă. Doar simțiri, fără interpretări. Doar deschidere la experiență așa cum este.
Mintea e foarte bună la a construi povești coerente. Dar ele, poveștile, tind să ne mențină blocați, chiar dacă par logice. Mai mult, relațiile noastre nu se trăiesc în cap. Sunt vii și implică, de fiecare dată, tensiune și conflict. Nu există armonie decât în visele unora plecați cu sorcova. Armonia e un ideal. Face bine la căpuț să ne îndreptăm spre el. Avem direcție, doar că drumul e mai degrabă brambura și destul de colțuros.
Poți avea o hartă excelentă a relațiilor, iar prietenii analizei tranzacționale sunt maeștri absoluți. E relația din hartă aceiași cu relația trăită? Nope. Deoarece, în experiență directă cu relația:
- oamenii nu reacționează cum „ar trebui”,
- emoțiile nu sunt mereu potrivite cu stimulul – declanșator,
- lucrurile nu sunt complet controlabile.
Într-o terapia meseriașă nu ne sucim mințile doar cu explicații. Ne uităm împreună la:
- cum interpretezi concret anumite situații,
- ce nu spui, dar aștepți,
- unde reacționezi din tipar, nu din prezent!
Uneori descoperi că nu realitatea te blochează, ci felul în care o construiești mental. Nu e despre a avea dreptate. Mulți oameni inteligenți emoțional ajung într-un punct în care „au dreptate” în analizele lor. Dar relațiile nu se îmbunătățesc doar pentru că ai dreptate. Se schimbă atunci când începi să vezi:
- unde te protejezi prea mult,
- unde eviți riscul real de apropiere,
- unde rămâi în explicații, în loc să fii prezent!
Din nou, prezent! Dacă te regăsești aici…probabil nu ai nevoie de încă o teorie. Ci de un spațiu în care:
- să ai voie să încetinești,
- să poți observa cu finețe ce faci în relații,
- și, uneori, să încerci ceva diferit — chiar dacă nu e confortabil.
Schimbarea are de-a face cu înțelegerea, dar nu prea mult. Ea se petrece numai dacă te întâlnești cu celălalt dar și cu tine într-o relație onestă și curajoasă.