gandesc computerele?

Notebook-ul tau gandeste? Probabil, dar depinde de cum definim gandirea. Daca gandirea e definita drept o activitate umana dependenta de retelele neurale din creier, atunci, prin definitie, un computer nu se califica. Dar sa presupunem ca nu respingem aprioric conceptul de gandire la computere. Cum vom raspunde la intrebare?

Matematicianul Alan Turing, pe care il poti intalni in filmul “The Imitation Game” (2014) sau intr-o carte de istoria stiintei sau ideilor geniale, a construit prima masina “ganditoare”- un indepartat strabunic al computerului de azi (de-l tii in palma). Masina dumnealui (masina Turing) reusea sa sparga codurile nemtilor in care dansii isi comunicau mesaje de dragoste pentru semenii sai (care, din pacate, nu faceau parte din rasa superioara ariana). Turing a fost un vizionar. A anticipat posibilitatea unui computer care, dincolo de computatii aritmetice, poate simula procesele care se intampla in creier numite procese cognitive superioare.

Turing ne-a sugerat un test pentru a ne decide daca un computer gandeste. Testul Turing (1950) presupune sa iei loc intr-o camera cu o masina de scris. Poti scrie la aceasta masina orice intrebare doresti, iar intrebarea ta tiparita va pleca spre doua camere. In una se afla o persoana, iar in cealalta un computer. Fiecare va raspunde la o masina de scris si tu vei primi raspunsul tiparit. Poti intreba orice mai putin “Esti un computer sau un om?”. Conform acestui test, daca nu poti diferentia care dintre cele doua mesaje apartine unui computer si care unui om, atunci am demonstrat ca un computer gandeste.

Nu esti de acord? Nu multi sunt dispusi sa accepte ca un computer gandeste doar pentru ca ei nu pot distinge intre raspunsul unui computer si cel al unei persoane. Un copilas imita un adult doctor facand o injectie unei papusi, dar asta nu inseamna ca el este un adult de profesie medic. Un iepuras in palaria unui magician nu apare din senin. Exista un proces abscons perceptiei tale care s-a incheiat cu plasarea unui iepuras in joben. Rezultatul obtinut nu ne demonstreaza cum s-a ajuns la el.

Ai jucat sah cu un computer? Multe programe sunt create astfel incat sa simuleze mutarile pe care le-ar face un om. Cand joci sah cu un computer inseamna ca el gandeste mutarile astfel incat reuseste sa te puna in situatii fara iesire facand posibilitatea sah-matului tot mai probabila? Vrei sa zici ca el are o intentie? Intentia lui fiind aceea de a te pune in dificultate? Nu, vei spune, deoarece el e programat cu sutele sau miile de aranjamente de pe tabla de sah. Anticipeaza si muta strategic, deoarece e programat sa faca asta in functie de nivelul de performanta fixat la inceput de meci. La fel de bine creierul tau e tot programat (un sahist profesionist are in memorie zeci de aranjamente de piese), dar e programat si cu intentie (v. teoria mintii). Doar ca nu de o inteligenta divina. De ceva mult mai simplu dar infinit mai elegant. Selectia naturala. Problema cu dansa e ca face “programarea” in milioane de ani si nici nu stie daca totul merge bine. Iar dovada e creierul uman doldora de “bugs” (biasuri) care ne creeaza mari probleme in perceptie, judecata si decizie.

Daca “creierul” din siliciu e diferit de creierul alcatuit din celule vii, nu inseamna ca procesele lor de gandire sunt diferite? Sa zicem ca functia picioarelor atat la om cat si la cucaracha e mersul. Insa, numai omul paseste (tiptil) si poate iesi la plimbare, iar, uneori, danseaza (se exprima creativ). Un cucaracha… doar in desene animate.

Computatia (sau gandirea de computer) e limitata de algoritmi, iar algoritmii sunt instructiuni programate de oameni. Gandirea umana nu e limitata strict de algoritmi, desi poate opera algoritmic. Gandirea umana e transcendenta in raport cu ea insasi, adica e capabila sa opereze dincolo de limitele unor instructiuni. (flexibila cognitiv). Astfel, omul devine o entitate relativ imprevizibila sau creativa.

Omul pare capabil de auto-programare, iar un computer nu? Da, chiar si unele computere detin capabilitati de auto-programare (deoarece un baiat istet ori o fata isteata de la IT le-a pus acolo). Insa, omul pare a fi o fiinta constienta care dispune de optiuni dintre care poate alege. Dar de ce n-ar fi “smecheria” asta cu care se falesc oamenii un alt program sofisticat? Poate niste fiinte galactice cu mult umor au instalat in creierele umane un soft numit “Liber arbitru” sau, mai precis, “sentimentul ca detin liber arbitru“ (v. studiile celebre ale lui Daniel M. Wegner) pe langa altele deosebit de atractive precum gandire creativa si inovativa, curiozitate si dorinta de explorare, anticipare si planificare.

Continuand visarea (puerila si simplista?), la fel ca acele fiinte galactice oamenii ar putea instala astfel de programe “smechere” intr-un computer. Nu zic ca maine sau poimaine. Candva in viitor.

Apeland la analogia cu procesul natural de emergenta constiintei la oameni, speculatia frecvent intalnita e ca masinile inteligente vor dezvolta constiinta de sine in mod spontan indeplinite fiind anumite conditii. Este ceea ce s-ar petrece doar cu acele entitati inteligente care au atins un prag superior de complexitate (?) si care coabiteaza in grupuri mari (ipoteza creierului social). Emergenta constiintei s-a petrecut in cazul speciei homo (poate chiar la specii precursoare – maimute antropoide) si se petrece cu fiecare copilas in parte pe la un an si opt luni. Insa, din componente artificiale (artefacte) ar putea emerge o proprietate naturala precum constiinta (dependenta de procese cerebrale complexe)? Sa fie plauzibila aceasta posibilitate? Ma indoiesc. Cred ca ar fi plauzibil daca masina ar fi echipata cu multi neuroni interconectati in retele complexe. Ceea ce ar face-o tot mai asemanatoare cu creierul uman si tot mai diferita de un creier artificial. Nu e exclus sa bat campii cu gratie divina.

Totusi putem crede ca la un moment dat, undeva in viitor, procesele neurale ar putea fi simulate de masini (cu componente artificiale sau neuroni sau un mix). Se va cheama ca masina gandeste asemeni omului? Pana la urma, are vreo importanta? Gandeste. Mai mult, in cazul in care ar fi echipat cu program de liber arbitru (constient si capabil de auto-imbunatatire), ne vom trezi coabitand cu o noua specie precum in acel film “Eu, Robotul” sau, intr-o versiune relativ recenta, “Automata”.

Masinariile biologice constiente vor coabita cu masini artificiale de asemenea constiente. Vor parea animate la fel cum iti pare tie un alt om sau animal. Mai mult, vor manifesta o identitate de sine si autonomie. Fantoma lui Gilbert Ryle va parea ca locuieste in interiorul ei. Masinaria va deveni persona. Inchipuie-ti pentru o clipa cum “Vrajitorul de paine” ti-ar adresa urmatoarea cerere: “Cand ai de gand sa prajesti paine esti suficient de amabil incat sa ma intrebi daca vreau si eu?” (asta neinsemnand ca simte foamea, ci ca e autonom si poate nu are chef in acel moment sa prajeasca paine, iar daca-l enervezi mai tare, te-ar putea praji pe tine :))

Dar sa vezi discriminare. Sa stai la terasa in preajma unui “Toaster”? Ce, naiba, un “Toaster” nu are suflet (o esenta transcendenta)! Oamenii au suflet. El doar simuleaza un suflet. Ce te faci daca el, Toaster-ul, incepe sa creada ca tu, omul, simulezi un suflet? Delicios. Mai ales, ca exact asa stau lucrurile. Simulezi sufletul (sau constiinta; ma rog, nu tu, creierul dumitale).

 

P.S. Daca vrei un raspuns mai serios,vei cauta minunatul articol “Why people think Computers can’t?”. A fost publicat in The AI Magazine in 1982. Autorul a fost Marvin Minsky pe cand era oleaca mai tinerel. Cel de azi, aproape nonagenar, este unul dintre cei mai renumiti experti din lume in stiintele cognitive.