factor cheie: alianta

Poate te-ai intrebat ce anume merge si ce nu merge in psihoterapie. Nu stiu daca ai astfel de preocupari mondene. De aceea, intentionez sa aprind fitilul. Oare ce fel de terapie practici? Ce crezi, conteaza metoda? Dar teoria pe care se fundamenteaza metoda practicata? Sau, poate, conteaza personalitatea terapeutului? Orice tehnica merge cu orice fel de client? Care sunt motivele pentru care, de obicei, clientii renunta la sedinte? Si, care este rata de drop-out (ce este o “rata”?)? Acum, sincer, ti-ai pus aceste intrebari?

Daca n-ai trecut prin cursul de psihoterapie ori prin formarea in aceasta meserie, ca sa folosesc un cliseu, precum gasca prin apa, banuiesc ca iti amintesti unele lucruri. Evident, trebuie sa ai si ce sa-ti amintesti. Insa, daca memoria nu te ajuta cu nimic (poate, nu ti-au fost comunicate) si daca ar fi sa-ti ramana ceva in memoria de lunga durata, atunci ar fi urmatoarea idee:

Alianta terapeutica este factorul cheie in eficienta psihoterapiei.   

Majoritatea cercetarilor (inclusiv meta-analize) converg catre aceasta concluzie. Chiar si fara pregatire formala (intr-o scoala formativa), daca reusesti sa creezi alianta terapeutica, eficienta unor intalniri de consiliere si psihoterapie este aproape garantata. Banuiesc ca nu-i usor de dus acesta adevar, mai ales ca ai investit sume de bani serioase in formarea ta profesionala. Desi, daca ai avut norocul sa te pregatesti intr-o scoala care cunoaste acest fapt, poate, ai invatat cum poti creea alianta terapeutica din chiar prima sedinta. Sau, mai bine zis, te-ai antrenat ca sa devii constient de si sa te dezveti de maniera obisnuita, adesea, anti-terapeutica (de ex: sa blamezi, sa etichetezi, sa santajezi, sa crezi si sa te astepti sa-ti fie citite nevoile) in care relationezi cu un altul.

Nu teoria si metoda si nici paradigma in care lucrezi creeaza alianta terapeutica. Dupa cum nici personalitatea ta, eventual, sarmanta ori carismatica nu reuseste asta. Alianta este o relatie care presupune cel putin doua parti implicate si angajate intr-o colaborare cu obiective comune pe termen mai scurt ori mai lung. Observa, te rog, ca folosesc termenul “angajament”. Asa cum nu poti construi o casa fara o fundatie la fel nu poti creea o relatie terapeutica fara asumarea unui angajament. Poate iti suna pretentios sintagma “asumarii unui angajament”, dar aici intra chiar si lucruri banale, cum ar fi sa respecti, pe cat posibil, o ora de intalnire stabilita impreuna cu cineva. Iar daca din motive obiective, nu reusesti, poti sa comunici intarzierea ta anticipata celeilalte parti. Cu alte cuvinte, inveti sa devii o persoana previzibila. De ce monser? Nu-i viata mai interesanta cu surprize, cu noutati, cu actiuni imprevizibile? Este, dar nu si aici. Un comportament/o actiune predictibil(a) contribuie la sentimentul de control si la scaderea anxietatii si, simultan, poate creste increderea in altul. Dar ma intreb si eu intr-o doara: “Tu in ce masura iti respecti angajamentele luate sau iti asumi angajamente?” In alte cuvinte, faci adesea ceea ce declari ca urmeaza sa faci? O intrebare la care, in mod onest, poti reflecta si iti poti raspunde.

Eysenck, Hans (1952). The Effects of Psychotherapy: An Evaluation. Journal of Consulting Psychology. pp. 16: 319–324

Corp, N.; Tsaroucha, A.; Kingston, P. (2008). “Human Givens Therapy: The Evidence Base”. Mental Health Review Journal 13 (4): 44–52.

Blatt, S., J., Sanislow, C., A., Zuroff, D., C.,& Pilkonis, P., A.(1996). Characteristics of effective therapists. Journal of Consulting and Clinical Psychology, 64, 1276-1284

Butler, Stephen F.; Strupp, Hans H. (1986). Specific and nonspecific factors in psychotherapy: A problematic paradigm for psychotherapy research. Psychotherapy: Theory, Research, Practice, Training, Vol 23(1): 30-40.

Horvath, Adam O.; Symonds, B. Dianne.(1991). Relation between working alliance and outcome in psychotherapy: A meta-analysis. Journal of Counseling Psychology, Vol 38(2): 139-149.

Berman, J., S.,& Norton, N., C. (1985). Does professional training make a therapist more effective?. Psychological Bulletin, 98, 401-406