De ce putem fi optimiști

Pentru că, lumea tinde să fie un loc mai bun pentru cei mai mulți dintre noi. Pare că am luat-o razna, sunt plecat pe arătură, nu am toate țiglele pe casă și vrei să știi ce fumez. Tu ce părere ai? Sau, mai bine, să te întreb așa:

Cu care enunț ești cel mai de acord?

  • A. În lume lucrurile se îmbunătățesc.
  • B. În lume lucrurile se înrăutățesc.
  • C. În lume lucrurile nu devin nici mai bune, nici mai rele.

Simt că ai ales varianta B. Impresionant de mulți oameni aleg această variantă. E o eroare sistematică. Vine din prejudecata că lucrurile din lume se înrăutățesc. Exemplele pot fi multe și nu le mai enumăr aici. Însă, ce altceva am putea alege, în baza tendinței la distorsionare spre negativ (negativity bias)? Ce altă variantă pare mai plauzibilă când informațiile publice în combinație nefastă cu ignoranța evidențiază o lume ce se îndreaptă spre dezastru? Trecând la țara noastră, ne putem întreba cu îngrijorare ce ne așteaptă având o economie care crește, nu din investiții și producție, ci preponderent din consum și credite – un balon de săpun? Pare că plutim într-un balon de săpun. E o metaforă care îmi evocă oarecare neliniște. Nu-mi prea place plutirea, nici prin aer, nici pe apă.

Oameni din treizeci de țări au fost întrebați și procentele celor care au răspuns că ”lucrurile se înrăutățesc” sunt impresionante (peste cincizeci la sută în fiecare țară). Datele pot fi găsite în cartea lui Hans Rosling, un ins care m-a ajutat cu niște mantre și vizualizări pe ecran mental să gândesc optimist și să-mi temperez negativismul.

Statisticile pot fi terapie, chiar dacă nu te poți încrede sută la sută în ele. Există în lumea largă milioane de lucruri care tind să fie tot mai bune și nu știm despre ele. Spre exemplu, rata sărăciei extreme era în anul 1800 la 85%, adică parte din omenire care trăia cu mai puțin de doi dolari pe zi (cu ajustare pentru inflație și diferențe de prețuri). În 1966, rata s-a redus la 50% și a continuat până la 9% în anul 2017. Din anul 2000 încoace, sărăcia extremă a scăzut cel mai rapid în istoria umanității. Ca să ai o idee despre ”sărăcie extremă”, te poți gândi că acei oameni trăiesc cu mai puțin de 2$ pe zi (=nivelul I de prosperitate). Călătoresc cu piciorul gol ca să-și umple cu apă singura lor găleată. Cei mai mulți nu au sandale sau papuci, mănâncă din câteva vase aproape aceiași mâncare în fiecare zi și dorm pe rogojină direct pe pământ într-o colibă.

Am bănuiala că te va surprinde, dar și în România rata sărăciei (care nu e cea extremă), pentru persoanele între 18 și 64 ani, a descrescut de la aproape 45% în 2007 la aproape 38% în 2015 (conform cu raportul EU din 2017). Sunt vreo șapte procente în opt ani. Poate părea o reducere minusculă, dar tot reducere se cheamă. Sigur că e puțin (în raport cu ce ne-am fi așteptat?), iar guvernele perindate timp de zece ani pe la ”tabloul de comandă” puteau lucra mai intens în această privință (dar și în altele), dacă nu s-ar fi preocupat cu tăiatul de frunze la câini.

Ca să descoperim și îmbunătățirea, per ansamblu, distribuită individual aruncăm o privire la un grafic cu ”gdp per capita growth (annual %)” din site-ul World Bank. Trendul e pe creștere pozitivă, cu o rată de creștere de la 2.5 în 2011 la 7.9 procente în 2017. Iară aș putea insera fraza din finalul paragrafului anterior și am impresia că și tu, care mă citești, ai rezona (astral) cu mine. Însă dacă fac asta, raționalizez existența acestor date ca să-mi conserv convingerea inițială că lucrurile se înrăutățesc sau, cel mult, au rămas la fel.

Contrar mega-prejudecății (valabilă și pe țară), unele lucruri tind să fie tot mai bune pentru cei mai mulți dintre noi. Dar, în continuare există multe probleme. Se pare că nu mă pot abține de la niscaiva comentarii cu lucruri rele. Călătoria cu trenul a ajuns imprevizibilă; nu mai știi sigur când ajungi (cu mațele întoarse dacă intri la veceu). Iar călătoria cu mașina are șanse bune de un mic ocol (sau definitv) pe la spital. Toate astea și altele, precum servicii all inclusive pentru bacterii prin spitale și lipitori la stat degeaba, sunt asociate cu o corupție doar moderată la nivel global (din 180 țări), pe care o păstrăm cam pe la același scor, 48 din 100 puncte (nota maximă la puritate) din 2015 până de curând. E semn că anti-corupția e totuși eficientă. (Cred că fără ea ajungeam din urmă Afganistanul). Ne mai putem mândri că aproape o pătrime din populație e la un nivel de sărăcie (relativă) când cel mai puternic (și găunos) partid din țară e unul social-democrat (ce ironie!), aflat la guvernare din 2012. (Cu excepția unui an cu guvernare tehnocrată).

În lumea largă există sărăcie extremă în care trăiesc 800 de milioane de oameni. Se cheamă că ei trăiesc pe nivelul I de prosperitate. Deci se poate și mai rău. Însă, și condițiile lor de viață tind să devină mai bune, la fel și ale noastre, țara noastră fiind pe nivelul III de prosperitate. Putem fi optimiști și bucuroși că lucrurile tind spre mai bine. N-ai vrea să știi cum ceva visceral dinlăuntrul meu se opune acestei afirmații. Hans Rosling a numit ceva-ul instinctul negativității.