Ce anume motivează zeci de mii de oameni să iasă în stradă și să protesteze? Poate părea evident și că nu nevoie să consultăm psihologii. Să fie nedreptatea? Evident, vei comenta, întrucât faptele injuste ale unora ne crește pulsul de vedem roșu. Suntem echipați, în termeni evoluționiști, cu un cod al cinstei, derivat din simțul echității.
Avem în creiere un fel de contabil care ține evidența faptelor pe baza echității. Când dumnealui contabilul are excedent, tinde să manifeste generozitate cel mai adesea cu cei apropiați din familie. Deși, uneori, familia capătă extensii simbolice, acele afinități cu alți oameni străini (sau fără gene în comun). Sunt generos cu tine, pentru că ne întâlnim pe valoarea onestității. Dacă sunt generos cu tine, pentru că urmăresc un interes pe care nu ți-l comunic, atunci se cheamă machiavelism, unde generozitatea devine o fațadă ce ascunde interese meschine.
Să zicem că cineva, care are deja votul tău de încredere, manifestă generozitate. Între timp, constați că are interesele lui care nu te privesc pe tine. Are o agendă ascunsă, deși în continuare susține că interpretarea ta e greșită. Tu ești deraiat, iar el e corect. Asta e fațada. Iar meschinăria continuă, deși tu dai semne vădite de nervozitate observând faptele dumnealui. Cum se cheamă această atitudine într-un singur cuvânt?
După cum bănuiești, o numim ipocrizie, o trăsătură din plin manifestată de anumiți indivizi din posturi-cheie prin foruri înalte. Nu că ne-ar surprinde. Aș crede că ne-am obișnuit. Dar, dincolo de conținutul acelor ordonanțe, oamenii protestează pentru încălcarea onestității și transparenței din perspectivă morală, dar și pentru amendarea ipocriziei ca trăsătură de personalitate. Anumiți decidenți oficiali fac ședințe cu agende ascunse și mint într-un mod evident de râd până și curcile? Da. Apoi, ei se justifică aparent plauzibil? Da, iar canaliile (scuze, sună p-aproape și le mai încurc), canalele TV (România TV și Antena 3) ce îi deservesc, mai specific, servitorii lor răstălmăcesc faptele de faci ochii mari cât cepele și te întrebi, cu părere de rău, dacă nu cumva sănătatea în această țară e opțională. Pentru ei, nici măcar o problemă de percepție nu este, dar pentru noi e o problemă medicală cu ei, din păcate, de nerezolvat.
Iată de ce psihologia are o latură intuitivă. Mulți (hm!) oameni n-au nevoie de un doctorat în psihologie ca să priceapă teoria de mai sus. O intuiesc cu ușurință în baza unui gram, două de istețime. Totuși, ne mai rămâne și latura analitică din psihologie, care ne ajută să răspundem la întrebarea ”de ce așa?”.
Privind fenomenul ipocriziei prin lentila științei empirice, descoperim că oamenii antipatizează mai puternic (”de neiertat”) pe acei ipocriți, care apelează la condamnare, în baza unui cod moral, pe care chiar ei nu-l respectă ca să obțină beneficii sau să-și satisfacă interesele personale. Ei se arată drept virtuoși prin contrast cu aceia pe care îi condamnă, conform unui articol publicat recent în jurnalul Psychological Science. [i]
Se pare că oamenii sunt îngăduitori cu ipocriții ”onești”, adică acei indivizi care încalcă principii, dar se abțin de la condamnarea altora care fac la fel. Aceștia își recunosc faptele. Iar asta devine o dovadă care susține falsa semnalizare. Și anume, antipatia e atribuită faptului că ipocriții ”ne-onești” semnalizează în mod fals (manipulativ) propriile virtuți. Ei își ascund faptele necinstite în spatele fațadei virtuoase.
Acest dublu-standard (e valabil pentru voi, dar nu și pentru noi) a fost numit de cercetătorii psihologici ”teoria ipocriziei ca semnalizare falsă” și a fost testată în patru studii pe care le poți găsi în articol (acces liber). În Românica (sau România?), cum se întreabă CTP-ul, această ”virtuozitate” pare a fi un fenomen social. E practica politicienilor, și nu doar a lor, de a-și construi o fațadă virtuoasă prin condamnarea altora în timp ce ”virtuoșii” își aranjează ploile sau își obțin beneficiile nemeritate.
Adoptând o perspectivă realistă, nu cred că ar trebui să ne mirăm și nici să visăm la o clasă politică fără ipocriți. Specimenele ipocrite cu funcții înalte (nu doar din scena politică) nu vor dispărea indiferent de protestele noastre. Ar fi utopic, dacă e să ne luăm și după cuvintele lui David Hull, filosof și profesor, ”ipocrizia e lubrifiantul societății.”. Nu ne rămâne decât să ne împăcăm cu această limită a realității sociale? Da, dar, mai putem spera la instituții de stat mai apte de a-i mai subția la număr. Ceea ce devine complicat de vicios. Nu oamenii sunt instituțiile?!
[i] Jillian J. Jordan et al, Why Do We Hate Hypocrites? Evidence for a Theory of False Signaling, Psychological Science (2017).DOI: 10.1177/0956797616685771