cum iti creezi fibra morala si psihologica?

Imagineaza-ti te rog urmatoarea scena. Tu esti militar plecat intr-o misiune NATO. Intr-o dimineata, in timp ce insotesti un transport printr-o zona periculoasa, te trezesti intr-o posibila ambuscada. Ai primit ordin sa ripostezi cu foc daca detectezi insurgenti.

Te adapostesti și pandesti. Esti cu degetul pe tragaci, pregatit(a) sa dobori inamici. La un moment dat te trezesti cu unul. Il ai in catarea pustii mitraliera. Dar nu apesi pe tragaci. Simti mila. Te gandesti ca ar fi nedrept. Impuscatul altor oameni e o cruzime. Nu e nimic corect in ceea ce urmeaza sa faci. Daca nu e un insurgent adevarat? In fata ta se afla o fiinta umana, un om care isi apara drepturile, traditiile si lupta pentru ai sai. Sa-l ucizi cu sange rece de la distanta fara ca el sa te ameninte pe tine? Ar fi o crima abominabila. Probabil cu totii sunteti niste criminali care ucid in numele unei dreptati dubioase. De ce ai merge la alti oameni, in tara lor, ca sa aperi ce? De ce sa-l impusti pe acel amarat ? Nu e si el, tot om ca si tine? Nu-l poti impusca.    

Poti opri vizualizarea si reveni din imaginatie in fata ecranului. Deoarece ma pasioneaza popularitatea, sustin ca militarul din scena imaginata, daca refuza sa traga, atunci este un laș. Nu-si asuma rolul pe care il are. Bine, te inteleg, te-am pierdut de cititor.

Atentie, nu spun ca ceea ce gandeste n-ar fi moral corect, iar mila si nelinistea, daca nu chiar groaza, ar fi exagerate. Afirm ca in aceasta situatie, militarul actioneaza cu lasitate, adica iresponsabil. Nu-si asuma un angajament, adica o alegere luată in trecut, atunci cand s-a angajat in misiune. Rolul de militar in misiune presupune uciderea altor oameni.

Daca esti in acest rol, atunci iti joci rolul. Il vei juca pana la capat. Nu pe trei sferturi. Indiferent de ceea ce iti trece prin minte, de ceea ce simti in acele momente, iti duci rolul la capat. Asta inseamna sa-ti duci crucea. Tu ai ales-o la fel ca tamplarul Iisus, fiul lui D-zeu in viziunea creștina. Cand alegerea conteaza pentru tine, faci ceea ce ai de facut cu determinare. Nu conteaza cat de greu iti este. Nu conteaza suferinta ta. Tu ai ales rolul, prin urmare, il duci la capat indiferent de greutatea lui, mai exact, de dubiile, de nelinistea, ingrijorarea sau spaima pe care ti le trezeste. Unii care trăiesc după valori hedonice, vor judeca asta drept sado-masochism. Totusi, frustrarile sau neplăcerile fac parte dintr-o viață ghidata de valori. Militarul nostru suferă deoarece contează pentru el pacea si compasiunea. Și daca, totuși, renunță in acele momente – nu trage nici un foc (sau trage in aer), atunci pacea și compasiunea conteaza cu prioritate. Sunt valori esențiale. Atât de esențiale incat alege sa renunte, asumandu-si consecintele (se pregateste pentru Curtea Martiala).

Altfel, trăiește o viață inautentică. Sa te opresti si sa te justifici? Din perspectiva asumarii unui angajament, rationalizarea sau intelectualizarea care serveste evitarii responsabilitatii reprezinta dovada unei vieti traite inautentic.

Putem intelege psihologic experienta militarului. Putem oferi temeiuri pentru injustetea actului de a ucide. Dar, n-are sens decat dintr-o perspectiva obiectiva sau detasata de contextul specific. Tu, in rolul militarului, esti pe deplin conectata la context. In rolul si contextul din scena imaginata, tu vei ucide un alt om. In acelasi context, acel om e insurgent, adica un inamic. Datoria ta e sa-l ucizi. (Yes, you have a license to kill.) E responsabilitatea ta derivata din rolul pe care, repet, l-ai ales.

Dupa mintea mea, ti-ai luat un angajament (sa joci un rol specific unui context particular) si faci tot posibilul sa-l duci la capat dupa cum este rolul definit (in termeni comportamentali). Nu te fofilezi. Spre exemplu, daca esti militar, impusti inamici ori de cate ori e cazul. Daca esti profesor, inveti (mereu lucruri noi) si predai. Daca esti student, audiezi cursuri si studiezi. Daca esti bucătar, faci rețete și prepari mâncăruri. Nu conteaza cum te simti. Daca iti place sau te doare, dragul meu sau draga mea, conteaza mai deloc. Ah, a devenit insuportabil. Ti-e clar ca nu e pentru tine, atât de clar incât se vede pe fața ta chiar de pe Lună? Atunci faci o alta alegere si iti asumi consecintele.

Intotdeauna ai o alegere. In termeni existentialisti, tu esti o persoana libera in orice moment. Militarul plecat pe front e liber in oricare moment. In schimb, in aceiasi termeni, are o responsabilitate. Aproape ca-mi suna a truism, dar ține de datoria angajamentului luat sa-l duca la capat. Din aceasta perspectiva nu conteaza gandurile, emotiile si moralitatea dumnealui. Sa renunte in acele momente la angajamentul sau se cheamă lașitate din aceeași perspectivă (condamnabila in mediile militare). Curajul existențial e atunci când continuă in pofida greutăților sau suferinței. Nu inseamna sa nu mai gandeasca sau sa nu mai simta. Ar fi imposibil.

Se va pricopsi cu o traumă? Probabil. Dar, inclin sa cred, ca probabilitatea unei traume va creste daca nu-si asuma pe deplin rolul. Or daca nu, adica isi asuma rolul pe un sfert, jumate ori trei sferturi, va face o alta alegere mai potrivita cu valorile sale. Altfel, mintile dumnealui vor intra in conflict. Va experimenta dubii permanente, indoieli de sine si vinovatie, remuscari profunde si un stres psihologic cumplit.

Scena imaginata are radacini (dureroase) in realitate. E una extrema pentru ilustrarea asumarii unui rol. Principiul din spatele asumarii e identic pentru restul situatiilor de viata cand iti asumi un rol sau cand te angajezi la un lucru. Iti repet, deoarece tu l-ai ales. De aceea, devine simplu sa-i lasi pe altii să aleaga pentru tine. Alegerea altcuiva te deresponsabilizeaza. Nu te priveste, nu te implica, așa ca nu conteaza daca te razgandesti de zeci de ori sau nu faci ceea ce ai promis. Iti imaginezi greutatea acestui principiu existentialist in educația morala și psihologica a copiilor?

Nu exista dubii cand iti asumi angajamentul. Sau daca ele apar, nu te vor bloca. Vei alege din nou, cu determinare, sa mergi inainte conform angajamentului. Nu te intorci din drum la primele semne de neplacere sau frustrare.

You just keep going…

De aici incolo poti trai o viata autentica. Iti construiesti fibra morala si psihologica. E o alegere. Cred ca merita.