Dacă lumea ar fi redusă la o sută de oameni, mai mult de două treimi (88 de indivizi, dintre care 33 sunt creştini, urmaţi de musulmani, hinduişti şi foarte puţini budişti) cred într-un univers guvernat de zei (fiecare cu zeul lui, excepţie, budiştii). Ceilalți 12 indivizi sunt agnostici şi atei.
Toți aceștia au parte de suferințe. Curios e că și aceia, care sunt convinși că există pentru ei acolo undeva un zeu protector, suferă din plin, adesea, inutil, injust. Bănuiesc dificultăţi insurmontabile la teosofii mai deschişi la minte care încearcă să explice „cantitatea” de suferinţă injustă de pe pământ. Cu toate astea, aproape 90% din semenii noştri continuă să creadă într-o putere divină.
Să ne imaginăm că dacă există o putere divină (un zeu unic sau mai mulți, o lege/principiu, o karma sau un oarecare Creator), atunci avem un univers cu ordine și sens, întrucât Puterea Supremă/Legea/Creatorul aranjează cumva lucrurile și oferă vietăților umane un sens, un destin. Caz în care, avem un Univers teleologic (ghidat de scop și unde e un scop avem și un plan/design).
Dacă o persoană renunță la credinţa într-un UOS (Universul Ordonat și cu Sens), atunci se alege cu UA (Universul Absurd). Aici existența ei devine cam prea incomodă. Cel puțin la prima vedere.
În UA, adevărul pare înfricosător. Lumea nu mai este un loc sigur. Nu mai există Tatăl atoate-iubitor și protector. Iar gigantismul tău oferit de locul special pe care crezi a-l ocupa în ecuaţia divină este redus la o micime insignifiantă. La scară cosmică ești nici măcar un microb.
Protecţia oferită de zei sau ceva-ul divin să fie înlocuită cu insecuritatea şi incertitudinea? Promisiunile vieţii de apoi (ori a existenţei nemuritoare) să fie anulate de o viaţă finită și supusă şanselor şi riscurilor? Ce te faci cu toată această anxietate? O anxietate năzuroasă, care îţi oferă ganduri negre, pare a fi doar începutul!
Semenii nostri din UOS stau relativ comod. Au credința că există Fiinţa divină ori legea atracţiei, karma, vreo vibraţie mistică sau conștiință cosmică. Ea are grijă să îndrepte lucrurile, să facă dreptate. În psihologie se cheamă ”credința într-o lume dreaptă”.
UOS este o lume a echităţii şi echilibrului, în care ceva-ul divin împarte dreptatea, dragostea, belşugul şi sănătatea fie în prezent, fie într-o altă viaţă după un set de principii şi valori morale universale. Este copilăresc, dar se simte bine, protectiv. Știu și câteva studii serioase ce demonstrează că oamenii religioşi sunt mai fericiţi decât cei fără o religie.
Nu mă surprinde. Per ansamblu, oamenii religioşi sunt orientaţi și impulsionaţi prin poruncile şi regulile sacre către un bine mai înalt, către un bine al celor mulţi. Ei adoptă o filosofie utilitaristă și pun binele comunității mai presus decât binele individual.
Însă, oare câţi dintre aceştia aleg liber? De parcă ar conta libertatea. Nu contează per se decât pentru idealiști. Pentru restul, contează cine o împarte, cine o controlează, cine are puterea asupra ei. Te întreb: Unde crezi că ai mai multă libertate, în UA sau UOS?
Cu ce te alegi, dacă te decizi să trăieşti într-un Univers Absurd? Dacă ai îndoieli în UOS şi alegi UA, ce-ţi mai rămâne? E bine sa nu-ţi pui întrebarea în acest fel. Există riscul să te alegi cu o depresie, pentru că adevărul este dureros. Nu-ţi rămâne nimic.
Renunţând la UOS, pierzi totul. Dar trebuie să înţelegi că pierzi, de fapt, o iluzie! Şi te alegi cu libertatea de fi, te alegi cu iubirea, cu autenticitatea, care toate vin natural si curg înspre alţii din interiorul tău, fără constrângeri.
Filosofii existențialiști ne învață cum să rezolvăm problema absurdului din acest fel de univers. Ne îndeamnă către autenticitate. Ne îndeamnă să avem o viață, măcar să ne străduim, fără falsitate, prefăcătorie și ipocrizie. Existența fiecăruia să-i fie ca propria oglindă.
În UA, ai o viaţă cu sens, pentru că lucrezi la un sens pe care tu ţi-l oferi. În UA te interesează şi te îngrijeşti de bunăstarea celorlaţi, pentru că asta se poate întoarce la tine în virtutea instinctului de reciprocitate socială. Nu știai? Nu e ceva mistic la mijloc. În UA, eşti o persoană bună, deoarece îţi propui să fii o persoană bună şi acţionezi în consecinţă, după ce ai agreat un set de valori şi reguli.
În UA, poţi fi recunoscător celor din jur cu care interacţionezi constant şi mediului natural deoarece îţi oferă şansa supravieţuirii şi, prin urmare, te vei îngriji de ele. Iar asta înseamnă a-ţi păsa la nivelul cel mai profund şi intim de tot ceea ce te înconjoară. Nu pentru că cineva (Putere Supremă) te supraveghează, ci pentru că te auto-modelezi, deoarece înţelegi că faci parte dintr-o reţea de relaţii în care apar schimburi reciproce şi că starea altora (sau a mediului natural) este influenţată şi de contribuţia ta.
În UA ai o libertate deplină, dar nu neapărat practică. Dacă vrei, poţi face pe nebunul. Vor avea ceilalţi grijă să te închidă, dacă nebunia ta devine periculoasă. Reţeaua de relaţii din UA se auto-reglează fără o intervenţie divină. În UA, se întâmplă să iubeşti nu pentru că-ţi cere altcineva, fie drag, fie investit cu autoritate, ci pentru că așa simţi şi, pentru că, uneori, îţi propui deliberat să acţionezi cu bunăvoință și compasiune.
În UA, când nu simti niciun strop de iubire, eşti liber sa accepţi şi să exprimi asta, după cum eşti liber sa accepţi orice altă emoţie şi nevoie dintr-un spectru larg, de la trăiri şi dorinţe drăceşti până la cele angelice. Te poti bucura de complexitatea ta psihologică şi nu (te)contorsiona şi bloca doar în cele admise de reprezentanţi pe pământ (nevrotici) ai divinităţii. Faptul că experimentezi liber în sinea ta şi, uneori, în lume orice dorinţe, fantasme, gânduri dintre cele mai nebuneşti nu te face nebun(ă) de legat (zis, îndrăcit) sau infractor de băgat urgent la mititica.
După cum bine intuieşti, existenţa într-un UA cere eforturi constante de autoreglare, de evaluare critică şi discernământ. O treabă deloc simplă, dar provocatoare. Observi bine că vine însoțită de o enormă responsabilitate. Un om liber trebuie să învețe responsabilitatea, deoarece libertatea fără responsabilitate e doar sălbăticie. În UA ne comportăm cum vrem dar având grijă la consecințe. Fiecare și le achită în dreptul său. Nu te mai salvează nici Dracul de ele.
În Universul Absurd ești totodată personaj principal și regizor al propriului film. Poate fi un film de Oscar. Sau de Zmeurică, dar știi ceva, nici măcar nu contează așa de tare. Te poți doar bucura, relaxa și desfăta cu plăcerile vieții având grijă, măcar, să nu-i rănești pe alții cu propria-ți libertate de a fi.