Se poate întâmpla ca în anumite împrejurări să te manifești copilărește. Copilărește? Da, să ai o cerere nerezonabilă. Formularea ta poate semăna cu cea a unui copil. Dramatică, de parcă se termină lumea sau urmează o catastrofă, dacă nu ți-e îndeplinită cererea.
Psihologii (evident că nu toți) consideră că se manifestă copilul interior sau eul-copil. Oare unde poate fi localizat? În cerebel? În ganglionii bazali? Sau în trompa lui Eustachio? :)) Dânsul, un fel de homunculus din căpșorul tău frumos, are răni sufletești provocate de părinți incompetenți, că doar d-aia reacționezi astfel. El trebuie reparat, scuze, vindecat. Iată care e năzuința meseriașului cu licență în psihologie. (e limpede că doar a unora dintre ei). Să vindece copii interiori. Dar stai puțin. Povestea continuă.
Pe lângă eul-copil, înlăuntrul tău sălășluiește și un eu-părinte. Evident, relația celor două euri e una tipică de copil-părinte. Alături de aceste două euri mai avem un eu-adult, un fel de androidul Data din ”Star Trek: Next Generation”. Asta e compoziția din ”teoria stărilor eului”, atât de populară în rândul oamenilor (ceea ce n-o face adevărată; argumentul ad populum ”dacă toți cred, atunci e adevărat”). Dacă ești de meserie, poți identifica modelul triarhic specific teoriei psihanalitice (modelul id-eu-supraeu – stări emoționale legate de dezvoltarea psihologică timpurie a individului). Ceea ce n-ar trebui să ne surprindă, dacă privim la autorul teoriei cu stările eului, profund influențat în gândirea sa de formarea psihanalitică.
Eric Berne, psihiatru și psihanalist, e creatorul Analizei Tranzacționale (AT), atât de populară! Până și psihologii cu doctorate se dau în vânt după ea. Mai uluitor e că rezistă timpului. E bazată pe teoria cu conservanții, pardon, cu eurile, care rămâne la mare modă prin cursuri corporate și ateliere de diverse. Dar, ceea ce nu știu mulți oameni e că teoria AT-ului a fost creată acum șaizeci de ani. Da, prietene! Între timp, ca să vezi, psihologia a evoluat. Într-adevăr, nu pentru mulți meseriași care continuă să promoveze asemenea concepții depășite sau incorecte. Iar publicul cumpără sau se informează în funcție de oferta din piața psihologiei autohtone.
Critica adusă adesea teoriei AT constă în simplificarea inoportună a relațiilor interumane (numite ”tranzacții”). O altă critică frecventă are în vedere conceptul arbitrar de ”stări ale eului”, având la bază cercetare empirică socială. N-ai să vezi, are la bază doar observații personale numite, conform metodologiei științifice, dovezi anecdotice.
Și, nu în ultimul rând, mai introduce și termeni tehnici redundanți unde există alții, deja consacrați în literatura empirică, care explică suficient de bine relațiile interpersonale și dinamica conștient-inconștient. Mai poți adăuga aici și acele enunțuri ”profunde” cu ”Eu sunt OK, tu ești OK” și variantele cu negații (”Eu sunt non-OK, tu ești OK” și restul…). Serios? Câtă minte să ai ca să poți crede în ele? În tinerețile mele fragede eram încântat de această viziune romantică (egal naiv de simplistă) asupra relațiilor dintre oameni. Tot atunci, credeam că oamenii au chakre și că sunt conectați printr-un fir luminos la un Sine divin. Trece, te asigur. Seamănă cu rujeola.
Dumnealui are și niscaiva cărți, cea mai celebră fiind probabil aceea cu ”Ce spui după bună ziua?”. Toate cărțile sale sunt pură ficțiune. Pe cea cu ”bună ziua” o păstrez ca să-mi reamintesc de unde am plecat și ce prăpastie a ignoranței am traversat, urmând, n-am nicio îndoială, alte prăpăstii pe care n-am să le mai trec decât poate într-o altă viață. Ce frumos ar fi!
”Copilul interior” poate fi cel mult o metaforă. Nu aparține științei psihologice, ci folclorului psihologic. Nu contribuie cu nimic la cunoașterea psihologică verificată empiric. Ba dimpotrivă, produce confuzie și alimentează psiho-bolboroseala.
Cineva comentează moralist că te comporți infantil. Sau tu, într-un acces de autocritică, te flatezi cu micimea și neputința unui copil (”Ești ca un copil”). Te cenzurezi în manifestările tandre, sensibile și ludice, conformându-te unui stereotip cultural despre ce ar trebui și n-ar trebui să facă un adult matur. Fără îndoială, se întâmplă ca adulții să se comporte asemeni unor copii. Dar înseamnă că sunt, realmente, copii? Că se activează eul-copil?
O aiureală, desigur. Mai sunt și unii, specialiști de excepție, care arată tautologic spre ”copilul interior” drept cauza unor atitudini, cum altfel, decât infantile, deși e dificil de stabilit instantaneu ce reacții pot fi calificate drept infantile/mature. (Tautologia: Există înlăuntrul tău un ”copil” abandonat. Reacționezi infantil datorită acestui copil interior abandonat. Prin urmare, există în tine un copil abandonat.). Cum te manifești spontan, hopaaa, stai că se manifestă copilul interior, traumatizat, bineînțeles! Sănătoasă atitudine, nu crezi?
N-ar merita și psihoterapia o informare științifică solidă? Adică, să devină o practică bazată predominant pe evidențe? Poate nu, dar dacă e practicată de psihologi? Dumnealor, psihologii, n-au învățat că psihologie e știință?! Da, m-am iluminat. Ei învață o știință precum teologia de la profesori cu talente vrăjitorești! Într-adevăr, în practica lor se bazează pe și caută explicații magice. Ei, se manifestă eul-copil magic!