(847 de cuvinte sau 2 min. de citit… în stilul fotografic sau pe diagonală, hihi!).
Unele femei ajung la câte un psiholog sau psihologă (să zic vraci?) cu probleme de gestionarea furiei sau de relație conflictuală cu bărbații. Iată cazurile perfecte și pentru o cură psihanalitică de lungă durată. Sunt povești fără final, deoarece relațiile de zi cu zi implică și bărbați.
Dar, cea de origine e cu tata. Și de aici începe povestea. Relația cu tata din copilărie e amprenta după care alte relații cu bărbați sau cu persoane investite cu autoritate se vor derula. Ei, nici mama nu e uitată. Amprenta ei rămâne vie în inconștient.
Refuz să cred că toți aceștia, care se încred în teoria atașamentului și dinamica inconștientă (pasiunea intelectualilor cu bias interpretativ și fără gândire critică), sunt opaci la noile descoperiri din lumea științei. Problema mea nu e cu dânșii, ci cu clienții lor care sunt atrași într-un demers terapeutic futil și, uneori, nociv. Se întâmplă să asist persoane care au urmat cure psihanalitice. Au schimbat nimic în viețile lor pe timpul curei, în schimb s-au pricopsit cu hachițe mentale – o tendință accentuată la intelectualizări/raționalizări care le țin departe de emoții și situațiile dificile/provocatoare. Pe scurt, sub îndrumarea psihologică de ”calitate” au învățat să rămână în cap sau în minte și să evite experiența directă simultan cu riscurile/costurile inerente unei vieți trăite mai conștient și responsabil. Desigur, e doar experiența mea și nu ne e permisă extrapolarea. Probabil alți pasionați de cure psihanalitice duc vieți înfloritoare. (deși nu cred că datorită curei).
Iar am divagat. Multe femeie manifestă sindrom premenstrual. Dar numai un procent de 2 până la 5, adică o femeie din 50 până la una din 20, suferă de pre-menstrual dysphoric disorder (PMDD). Probabil unele ajung să viziteze cabinete fără să cunoască simptomele PMDD. Ce mi se pare grav e că nici multe psihologe ori psihologi (și medici) nu cunosc simptomele, iar explicațiile lor provin din teoria școlii în care s-au format. Cu alte cuvinte, riscă un bias de atribuire eronată a cauzei. Ajung să se încreadă în explicații psihodinamice (conflictul nerezolvat cu părintele) acolo unde explicația sindromului premenstrual aduce simplitate-principiul parcimoniei și mult mai puține ședințe (dar și mai puțini gologani, ptiu!, ”bad science”!).
Să vedem lista cu cele mai comune simptome. Iar tu poți pune o bifă unde te regăsești în perioada premenstruală, estimând, în baza unei scale de la 0 la 5, intensitatea fiecăruia.
- Lipsa de interes în activitățile de zi cu zi și relații
- Oboseală sau energie scăzută
- Tristetea sau lipsa de speranta, eventual, gânduri de sinucidere
- Anxietate
- Lipsa sentimentului de control
- Pofte alimentare sau lipsă de apetit
- Modificări ale dispoziției cu crize de plans
- Atacuri de panica
- Iritabilitatea sau furie care afectează alte persoane
- Balonarea, sensibilitatea dureroasă a sânilor, dureri de cap și dureri articulare sau musculare
- Probleme cu somnul.
- Dificultăți de concentrare.
Simptomele apar cu 5 până la 11 zile înainte de menstruație, după care ele dispar odată cu menstra și sunt mai severe decât la sindromul premenstrual. De ce unele femei au PMS, iar câteva chiar PMDD, în timp ce altele n-au?
Ne lămurește un articol proaspăt din jurnalul Molecular Psychiatry (3 ianuarie 2017), cu care sus-semnatul doarme sub pernă, după ce seară de seară îl răsfoiește cu maximă atenție. Potrivit autorului, studiul dumnealui de genetică moleculară arată că femeile cu PMDD prezintă o diferență în aparatul lor molecular ca răspuns la hormonii sexuali și nu doar manifestări emoționale pe care ar trebui să și le controleze.
Conform studiului, există o cauză biologică, care implică mecanisme genetice – un așa numit complex de gene ESC/E(Z), pentru sensibilitatea anormală la estrogen și progesteron a femeilor care manifestă simptome PMDD. A, desigur, se transmite ereditar, dar la fel și în cazul PMS-ului (heritabilitatea de 56%). Nu prin moși strămoși pe misterioasele căi sufletești. Ci prin mecanisme moleculare. Da, la fel de misterioase, dar mult prea dificil de înțeles fără o minimă pregătire de specialitate. Zici să rămânem la căile sufletești?
Acuma, ca aviz bărbaților, dacă observi cum, de-a lungul unei luni de zile, partenera ta se transformă dintr-o zână într-o cotoroanță, poți rămâne relaxat și interacționa într-o manieră blândă. Aparent are un conflict deschis cu tine, dar e un conflict deschis pe fondul sindromului. Iar dacă are cu ”disorder”, am toată compasiunea pentru tine. Ai o karmă grea, prietene! Glumesc.
O poți ajuta să se descurce cu stările ei pre-menstruale, mai ales că și ea face efortul de a-și identifica manifestările tipice, nu s-o culpabilizezi pentru reacții care nu sunt sub controlul ei voluntar. Sigur, dacă vrei s-o ai alături pe termen mai lung și viața voastră în doi (și trei sau patru) să fie mai armonioasă. Dacă nu-ți place, nu e de tine, atunci ești liber să te separi și să cauți o femeie fără un sindrom premenstrual tulburat disforic, ba chiar cu un PMS potolit. Vă faceți un bine, căci rău tot o să mai vină, zisei profetic.
Ca pre-aviz femeilor, înseamnă să monitorizezi ciclul menstrual ca să te pregătești pentru PMS sau, versiunea draconică, PMDD. Vei dobândi, astfel, mai multă claritate vizavi de simptome pe care nu le vei mai atribui interacțiunii cu alți oameni, alegerilor tale regretabile sau vieții injuste. Da, deoarece aproape că te transformi, după cum mărturisea o prietenă, care avea și o dilemă (”care dintre ele, cea din perioada pre-menstruală sau cea din perioada ovulației, sunt eu?”). Ajută, fără îndoială, exercițiul fizic derulat săptămânal. Cât privește demonii de la mansardă, să-ți reamintesc de ”reality check”?