Când mai călătoresc prin “folclorul psihologic” mă întâlnesc frecvent cu următoarea idee:
“Răspunsurile sau soluţiile se află în interiorul tău.”
“Răspunsul se află în interiorul tău, draga mea.”, zice dânsa (sau dânsul) clientei sale din cabinet (că doar nu de la piaţă). Mai exact, unde? În rinichi? Pe tractul intestinal? În spatele globilor oculari? În inimă? Ah, nu, în genom? Pardon, spun prostii, toate răspunsurile clientului se află în interiorul său, adică în inconştient. Tot ce are de făcut e să sape după ele. Iar rostul unui psihoterapeut meseriaş e să-l asiste pe dumnealui la săpături. “Hai, Dorele!”
Înţeleg că psihoterapeutul nu are răspunsuri. El (sau ea) doar ascultă într-o muţenie pisicească (şi călduţă). Mai îngână câte un “ihm” şi, câteodată, mormăie, fără să-mi fie clar dacă aprobă sau nu. O poziţie comodă? Sigur, din sofaua în care stă “şerveţel” e comod fie să nu ofere sfaturi, fiindcă nu are răspunsuri, fie să ofere sfaturi cu nemiluita, deoarece omniscienţa dă p-afară. Pentru că sufăr de realism, eu aş şterge-o urgent dintr-o întâlnire cu un om care-mi serveşte asemenea gogomănie. Nu înţeleg cum un profesionist în ajutor psihologic nu are răspunsuri pentru mine sau are numai răspunsuri. Fără îndoială, nu e viaţa lui. El nu este eu. Dar în baza teoriilor psihologice (verificate ştiinţific? :))) şi experienţelor sale, că doar n-a trecut prin ele ca gâsca prin apă, îmi poate oferi unele răspunsuri. Suferinţa mea psihologică nu cred că e unică. Sunt curios cum se vede prin ochii vrăjitorului, ptiu, specialistului. Îl întreb direct. Nu pricep de ce îmi serveşte gogomănia de mai sus. De aceea, sunt aici. Să ştiu cum stau şi ce putem face pentru problema mea.
Răspunsurile vin din partea unui profesionist în măsura ştiinţei şi experienţei acumulate. Numai cine n-a învăţat nimic din anii petrecuţi pe planeta Pământ, dar nici din cărţi dedicate, nu are răspunsuri. Dacă tu apelezi la ajutor profesional psihologic, cauţi unele explicaţii. La fel când faci o vizită la medicul de familie. La suferinţa ta sau problema ta de viaţă, odată limpezită, un meseriaş veritabil îţi poate oferi o explicaţie. Eventual, cu titlu de ipoteză şi tot e ceva. Aceasta e premiza teoretică pe care veţi construi relaţia terapeutică. De ce să nu-ţi ofere o explicaţie? E zgârcit cu ideile? Sau nu are? Se teme că greşeşte? În acest caz, are dânsul sau dânsa o problemă. Nu poţi construi o relaţie terapeutică cu un individ care se înfricoşează la ideea unei posibile erori. Nu doar că îi este frică, dar acţionează sub imperiul fricii. Nu-ţi oferă explicaţii, fiindcă poate greşi, iar greşeala e inadmisibilă la un profesionist (se crede “profesionist”). Eşti de acord dacă numim asta “laşitate”?
Pe partea cealaltă, poţi întâlni o persoană omniscientă şi generoasă cu sfaturile sau recomandarile. Aceasta îţi livrează cu ardoare “părelisme” şi teorii, judecăţi şi sfaturi pentru cum poţi trăi mai bine, dacă faci cutare şi cutare. Are la orice problemă o mică strategie, un as în mânecă, o sugestie vizavi de cum să gândeşti, cum să simţi şi cum să te comporţi mai bine. Ba chiar îţi serveşte uneori (sau adesea?), în virtutea unei dispoziţii mai ţâfnoase, câte o poliloghie moralizatoare de-ţi vine să te tupilezi după spătarul scaunului sau să treci la colţ cu privirea în pământ. Eşti de acord dacă numim asta “aroganţă”?
Indiferent de sensul acordului tău, după mintea mea, în ordinea enunţată avem “laşitate” (sau ignoranţă) şi aroganţă. Dacă ar fi să-mi încredinţez experienţele intime cuiva, nu-mi doresc o asemenea persoană. În primul caz, nu poţi creea o relaţie cu o persoană care fuge (se teme să-şi expună opinia sau să ofere ipoteze), iar în al doilea, tu nu exişti sau exişti cu intermitenţe.
Important e să exişti (nu să regresezi) şi să-ţi afirmi identitatea în lume. Un terapeut bun pune şi el umărul la existenţa ta. Sigur, în măsura deschiderii si asteptarilor tale, sensibilităţii tale la proces. Nu doar ascultă empatic, te accepta si te îngână sau doar aplica tehnici pentru reducerea simptomelor.
Exista terapeuti care pot oferi mult mai mult. Ei te stimulează, te motivează, te antrenează, te învaţă, îţi formează abilităţi, atitudini si valori, te ajută în stabilirea de scopuri şi realizarea lor. Îţi reflectă realitatea şi te provoacă să creşti, să-ţi asumi decizii, să rişti, să urmăreşti cu tenacitate scopuri. Şi, fără a uita, să te provoace la a reflecta profund vizavi de experienţele din viaţa ta (nu înseamnă a săpa după potcoave de cai morţi). Toate astea, te asigur, nu au de-a face cu calificările, cu titlurile, cu experienţa sa şi nici măcar cu vârsta (hai poate un pic). Ci cu omul, care poate fi sau nu psihoterapeut sau vrăjitor, care nu trăieşte ca să facă umbră, care pune un mare preţ pe propria sa existenţă mundană, dar şi pe a altora. Îl poţi întâlni oriunde. Câteodată, intr-un cabinet de profil.