Iei masa la un restaurant cu un bun prieten (nu ai facut sex cu el, desi ati avut candva unele discutii palpitante pe aceasta tema). La final, amicul insista sa plateasca, iar tu observi, ca nu lasa nici macar un leut chelnerului. In sinea ta, te gandesti ca face dovada de zgarie branza, adica e un zgarcit (si mai bine ca nu te-ai … cu el). Poate ca nu este? Indraznesc eu, si nu inseamna ca iau apararea dumnealui din motivelesne de inteles. Poate considera ca serviciile chelnerului nu au fost multumitoare. Caz, in care este un tafnos, un individ cu toane, aflat intr-o dispozitie negativa si, de aceea, nemultumit de serviciile “normale” ale chelnerului? Poate si depinde.
In acelasi sens, cand un individ ne zice lucruri frumoase, el este (etichetat) luat drept un tip simpatic. Daca nu revine cu telefon dupa apelul tau, este nepoliticos. Daca plange, ea (stim ca barbatii nu plang, poate, cel mult, cateodata) este sensibila. Ea nu-ti zambeste si, prin urmare, e suparata pe tine. Cand cineva iti ofera un ajutor, ea (persoana) devine grijulie, iar cand te raneste, este o persoana malitioasa sau agresiva.
Ce fac oamenii in toate aceste situatii? Nu doar ca se pripesc cu judecatile prin lansarea unei declaratii dupa doar un moment unic de observatie. Atribuie comportamentelor cauze interne legate de trasaturile de personalitate, atitudinile si dispozitiile afective ale persoanei (observate), concomitent cu subestimarea sau ignorarea factorilor circumstantiali (cauze externe). In mod tipic, noi, oamenii (mai putin spiridusii dupa unele surse anonime) ne explicam comportamentele umane prin identificarea unor cauze interne (ce tin de personalitate si de motivatie) si ignoram sau subestimam impactul psihologic al circumstantelor.
Poate ca un individ iti spune lucruri frumoase, deoarece este sub supravegherea soacrei (extraterestrilor sau zeului) sau se afla in public si vrea sa afiseze o imagine buna; poate ca ajutorul primit este in baza unui interes pe termen lung; poate ca nu iti returneaza apelul, deoarece a uitat, avand mintea ocupata la capacitate maxima (o memorie de lucru supraincarcata). Nu-ti zambeste (sac!), deoarece are o reverie cu Brad Pitt, tu fiind un tip plictisitor. Glumesc. Tu esti un barbat interesant, iar ea este rezervata.(Ups!)
Merita sa-ti reamintesti, cred eu, ca in orice situatie, felurile in care actioneaza semenii nostri (la fel tu si eu) depind simultan de ceea ce aduc ei in respectiva situatie (cine sunt) si de particularitatile situatiei in sine (unde sunt). Astfel, putem fi contienti de tendinta noastra spontana de a subestima impactul factorilor circumstantiali asupra comportamentelor (si personalitatii). In alte cuvinte, ne putem feri de biasul atribuirii sau, ca sa fim rigurosi, de eroarea fundamentala de atribuire (o sintagma introdusa in idiomul psihologic de psihologul social Lee Ross, in 1977) frecventa in judecatile noastre precum moleculele de oxigen din aer.
Iar acum… Daca-mi esti coleg(a) de breasla si te muti cu mintea in cabinet, la clientul sau pacienta ta, ma intreb (retoric) daca nu cumva, evaluarea ta capata o nota realista? Si, intr-o doara, intreb: oare cum poti folosi biasul in ajutorul psihologic oferit (profesionist, nu?)? Ai simtit o persiflare? Influentat de context, imi ventilez o frustrare sau ma dau mare?