urcușul pe Mont Blanc sau viața la pas de drumeție (rev.)

Este dorința totuna cu scopul? Nu, bineînțeles, însă confuzia apare cu ușurință prin mințile noastre. ”Doresc să ajung pe Mont Blanc și să mă dau cu placa (nu aia de dinți)”. E acesta un scop? Evident, e o dorință.

”Ar trebui să fiu mai ambițioasă”. E această formulare o dorință sau un scop? Într-adevăr, nici dorință, nici scop. Aici avem o regulă bizar de verbală. Ia gândește puțin. Ești la mare, aruncată pe plajă sub soarele arzător (și fără cremă protectoare?) în minivacanță. Deodată, auzi în cap o voce alarmată care-ți cere imperativ să verifici emailul de serviciu!

O regulă nu ține cont de dorințe. Sau? Dacă ciumegul ”Dorință” boxează cu malacul ”Regulă”, cine crezi că va câștiga meciul? De fapt, îți dorești probabil să realizezi mai mult din ceea ce ți-ai propus. Însă, ce mai exact ți-ai propus și cât de mult înseamnă ”mai mult”? Intenția mea e să te extrag din evaluări calitative, care se dovedesc păguboase.

Avem standarde interne și ne raportăm (semi)conștient la ele. Ne evaluăm realizările privind la standarde, dar și aruncând un ochi la vecini (și uităm să-l luăm înapoi). Ce fel de standarde? Cum arată ele specific? La cei mai mulți oameni standardele sunt ambigui, vagi și difuze.

În psihologie, termenul folosit uneori pentru standarde interne e ”sine ideal” sau ”imagine de sine ideală”. Sinele ideal e o reprezentare mentală la o distanță ascensională de tine, sinele din prezent. E ca și cum stai la poalele muntelui și privești spre vârf unde se află sinele ideal (levitând?). Cu cât distanța crește, cu atât nemulțumirea, supărarea și frustrarea sunt mai intense. Uneori, distanța poate fi atât de mare, încât să-ți evoce deznădejde ori neputință, urmând să abandonezi strădania urcușului. După care, odată ce îți trece (dacă trece), să reiei urcușul.

Îmi place cu analogia, fiind un exercițiu mult mai lejer decât treaba cu urcușul. Poate fi muntele tău urcat de tine – cel din prezent? Sigur, dar în ce fel? Ai șanse mari să rătăcești și să abandonezi, dacă nu ai marcaje clare de-a lungul (și latul) potecilor. Dar dacă nu crezi că poți face urcușul? Să lucrăm psihologic la sentimentul de putință? La credințele de auto-eficacitate (ne amintim de Bandura)? Da, dar mai mult, îți propun să lucrăm pe acțiuni deliberate. Și întrebarea mea pentru tine este: ”Presupunem că ai încredere în forțele proprii, ce anume, specific, vrei să faci?”. Observi cum ne deplasăm din planul psihologic lăuntric spre lumea exterioară unde acțiunile pot fi observate și cuantificate?

Avem nevoie de repere la fel cum călătorind cu mașina în locuri nefamiliare căutăm bornele de marcaj de pe marginea șoselei. Altminteri, rătăcim și irosim timp și energie tot încercând drumuri. Precizez pentru sufletele romantice că reperele nu vin din exterior, de la ființe înțelepte sau oameni asupra cărora s-a pogorât duhul sfânt (așa ca mine!). Cine crede asta, se află în delir. (La fel și treaba cu duhul). Știu, poate părea un cuvânt greu, dar știu ce spun (fiind un om sfânt). Oricum, ești liber să crezi ce dorești, zic eu, invocând liberul arbitru (cât de liber?).

Reperele din existența noastră sunt scopurile valoroase. Formularea lor în termeni realizabili e o pacoste de abilitate cognitivă. Dorința, regula, negația, voința, plăcerea și preferința nu reprezintă scopuri. Poftim câteva exemple:

”Să-i produc orgasme multiple”, ”Să am mai mult încredere în mine”, ”Să fiu mai comunicativă”, ”Ar trebui să urc Mont Blanc-ul și să mă dau cu placa”, ”Să iau examenul de licență în psihologie”, ”Să ajut oameni”, ”Îmi place viața la țară”, ”Să nu mă simt vulnerabilă”, ”Să mă simt frumoasă”, ”Să mă aprecieze”, ”Să fiu iubită”, ”Ar trebui să uit toate astea”, ”Caut fericirea”, ”Prefer să ies la cules de cireșe”, ”Îmi place cidrul de mere” și multe altele pe cât de multe sunt firele de praf din capitală.

Probabil tu ești un cititor care are la degetul mic problema cu scopurile. Dacă știi să formulezi scopuri, mă bucur pentru tine, deoarece ele sunt pe jumătate deja realizate. Deoarece, odată ce ți-ai stabilit un scop realizabil, dar și semnificativ pentru tine (adică ești motivat intrinsec), nu-ți rămâne decât acțiunea planificată. Eșecul vine cel mai probabil din următoarele erori în stabilirea scopului: e inadecvat realității sau nu e sub controlul personal; fără limite de timp; nepotrivit resurselor/abilităților personale; nu e măsurabil și e nespecific (vag, general, ambiguu).