”totul se întâmplă cu un motiv; motivul e de obicei o decizie proastă”

În fiecare zi, luăm decizii. Nimic nou, dar unele decizii ne pot face viața pilaf. Ba mai mult, pot face altora viața pilaf sau praf și pulbere, dacă ne gândim la edili și demnitari de rang înalt. Să-ți mai amintesc de vitezo-maniaci, rebeli fără cauză care sfidează orice reguli de circulație și consumatori de Facebook în timp ce șofează? Ți-am amintit. Sper să nu urci vreodată într-o mașină condusă (probabil la spital/în pământ) de astfel de inși.

Cercetarea psihologică a descoperit și a descris în detaliu acest proces fundamental în viețile noastre. Dar, spre uimirea mea (și pisicilor mele), el nu există ca topică principală prin programele (pre)universitare precum în alte universități mai acătării. Nu există cursuri în facultățile de psihologie și nici prin licee dedicate acestui proces ubicuu din viața de zi cu zi a fiecărui om.

Unele decizii au un impact colosal. Pot afecta generații. De aceea, prin țările evoluate psihologic uriașe finanțări sunt dedicate acestui subiect. Intenția mea e să trec la un nivel personal unde să-ți descriu în termeni simpli (cât mai accesibil) cum putem lua decizii bune. Adică, să luăm acele decizii care ne pot crește zona de confort, ăăă, coarne în frunte. Să luăm decizii pe ”bune” înseamnă ca măcar să nu lezăm traiul altora (animale (ne)cuvântătoare) și să ne îngrijim de calitatea vieții.

După mintea mea neștiutoare, o decizie ”bună” a cuiva, orice rol ar juca în societate, servește principiului de a fi un om mai bun și de a contribui la o lume mai bună. Iată un principiu comun cu cu majoritatea clasei politice (vezi să nu!).

Așadar, cum putem lua decizii bune, mai ales, la momente de răscruce? Poftim răspunsul.

Controlăm excitația.

Nu cea sexuală. Cu acest tip de excitație bănuiesc că știi ce poți face. (Sau nu?!). Urmează să afli cum anume, în termeni specifici. Când avem capul ”fierbinte” (în stare de excitație), acționăm impulsiv sau luăm decizii puternic colorate emoțional. Păstrarea lucidității e cheia. ”Capul rece și picioarele calde înseamnă sănătate” ne amintește un dicton Zen.

Reacția emoțională intensă e una din principalele cauze ale deciziilor proaste. Totuși, există și oameni care rămân calmi și iau decizii bune sub presiune intensă. Ce fac ei diferit de noi? De ce ei nu se panichează în situații limită?

Cercetarea psihologică ne descoperă nota comună a deciziilor oamenilor sub presiune. Toți aceștia care nu se panichează în situații limită, experimentează sentimentul de control. Doamne, și când te gândești la psihologii care cred în sintagma ”nevroza de control”! Ei sunt fixați în preconcepția cum că persoana care caută controlul e nevrozată. Nu, scumpule (sau scumpete), în situații limită apar în mod natural senzații de excitație (de ex, crește pulsul și tremuri), iar oamenii tind să caute controlul, ceea ce e perfect (și imperfect) natural.

Orice facem în momentele critice și care ne induce sentimentul de control ne ajută să luăm decizii bune înainte ca să situația să derapeze definitiv. (dacă la ceea ce simți pui eticheta de ”entuziasm”, iar asta îți oferă sentimentul de control, mergi înainte. Asta, pentru că am în minte un experiment al unei profesoare la Harvard care face furori prin mass-media; a ajuns în final și la noi ca ”știre fierbinte”).

Echipele de la NASA exact de acest sentiment se îngrijesc, dar mai puțin prin etichete verbale. Dar cum? Aprind bețișoare parfumate și îngână mantre? Se refugiază într-un ”sweet spot”? Își repetă afirmații pozitive? Se roagă la Santa Claus? În mod sistematic și repetitiv, astronauții lor trec prin orice situații pe care le-ar putea experimenta în spațiu. Se cheamă expunere la situații critice și practică deliberată în care își antrenează abilități cognitive specifice, dar și autocontrolul. Ei sunt expuși la orice posibile situații care pot apărea în misiunile spațiale. Nu doar o dată sau de două ori. De zeci de ori și treptat pe niveluri de urgență crescătoare. Această expunere crește familiaritatea cu situațiile necunoscute până într-acolo încât ajunge să semene cu respirația. Abilitățile lor devin aproape automate ca mersul pe bicicletă. De aici vine și încrederea că te descurci. În baza aceleiași scheme se antrenează și geniștii, militarii specializați în dezamorsarea de bombe sexi. (Mai glumim și noi). Acești oameni ajung la un nivel superior de control și încredere. Iar dacă pe noi ne-ar lua amețeala, la ei se întâmplă ceea ce pare un miracol. Atunci când se apropie de o bombă, presiunea sângelui coboară.

S-o cotim oleacă și spre evul mediu ca să-ți pomenesc de antrenamentul samurailor. (Îți amintești de filmul ”Ultimul samurai” cu Tom Cruise, un ultim samurai?). Să fie mânuirea sabiei cel mai important lucru din antrenamentul lor? Nope. Cel mai important aspect era atitudinea calmă și concentrată în situații critice, adică nu la o ceașcă de sake. Asemeni astronauților, dar cu o mie de ani în urmă, samuraii știau de puterea senzației de control prin antrenamentul lor. Dar mai știau un truc. Pregătirea emoțională. În ce consta ea? Învățau despre ”a muri”, despre cum viața e fragilă și efemeră, despre cum atârnă ea de firul de ață sau cum viața continuă și fără ei. Învățau să nu se mai agațe de acest fir și să accepte experiența morții punând mai presus onoarea. În traducere psihologică, aveau parte de expunere sistematică la ideea morții astfel încât teama putea fi stăpânită în acele situații critice. Evident, în acele vremuri violente, când viața unui om conta cât o ceapă degerată, nu duceau lipsă de expunerea in vivo.

Imaginându-ne în cel mai îngrozitor scenariu (în cazul samurailor, să rămână fără diferite părți ale corpului) ne poate ajuta să ne păstrăm calmul și luciditatea. Ne expunem imaginativ la cel mai înfiorător scenariu posibil. Te ia cu rece pe șira spinării?

Poți reține această întrebare: ”Ce se poate întâmpla cel mai rău?” (Dacă te îngrijorează viitorul țării și încă n-ai șters-o d-aici, dar nici n-ai de gând, cred că, realmente, te poate ajuta întrebarea).

Am ajuns și la un alt chițibuș, unul extrem de simplu și care e îngrijorător de ignorat de cei mai mulți oameni. Putem înțelege asta, deoarece implică o familiaritate naturală. Nu stăm cu mintea la aerul pe care îl respirăm… amestecat cu noxele mașinilor de zi cu zi, două treimi cu motoare diesel. Da, respirația. Ea ajută la reducerea excitației simțite în momentele critice. Ca să ajute la momentul cheie, trebuie nițel antrenament mai înainte, adică în momente obișnuite, ca treptat, să progresăm în intensitate spre situații dificile.

Controlul excitației fiziologice nu înseamnă să negăm sau să ne explicăm emoțiile. Nu trebuie să te intereseze de ce au apărut ele sau de ce simți așa și nu altfel. De ce nu ești tu un bărbat curajos? ”Simți frică, dar n-ar trebui! Ești un papă-lapte.” Te ajută cu ceva critica asta?

Cercetarea psihologică (dar și intuiția) ne arată că auto-critica și condamnarea ne fac rău, ba chiar mult rău psihologic. Să-ți vorbești astfel duce la reacții de jenă, rușine sau vinovăție vizavi de frica simțită. Adaugă emoții parazite la emoția simțită în acel moment și loc. Ca să pre-întâmpini, poți adăuga acceptarea față de experiența ta. (Tehnic: ”expunere interoceptivă”). Prietenii mei, samuraii, exersau lucrul acceptării prin contemplare și rugăciune. Cui nu-i plac rugăciunile, poate încerca cu vorbitul cu sine într-o manieră încurajatoare și blândă. 

D-abia de aici ajungem la următorul pas în luarea deciziei. Să te gândești la ceilalți. Te poți imagina într-un scenariu în care un bun prieten trece prin aceiași situație și îți cere sfatul. ”Ce sfat i-aș da unui bun prieten în această situație?”. Da, deoarece ne pricepem să vedem mai limpede situația exterioară nouă în baza relației de încredere.

Vezi bine că n-am inserat trimiteri la studii pentru fiecare chițibuș în parte. Cine moare de curiozitate poate ”scormoni” după ele. (după ce învie). Cine nu, și pariază pe ”încredere”, poate opta dacă să testeze (sau nu) aceste chițibușuri. Mă poți crede pe cuvânt că ele nu fac rău.

Și, în final, să recapitulăm. Ca să-ți crești șansele unei decizii bune, înveți să-ți controlezi excitația. În alte cuvinte, înveți să-ți păstrezi luciditatea, deoarece impactul emoțional duce adesea la decizii păguboase. Cum faci asta?

  1. Exersezi sentimentul de control prin expunerea la situațiile de interes.
  2. Te expui imaginativ la cel mai rău scenariu vizavi de ce se poate întâmpla.
  3. Respiri abdominal.
  4. Identifici ceea ce simți, senzații și emoții, și te lași să simți.
  5. Accepți ori vorbești cu tine într-o manieră încurajatoare.
  6. Adopți perspectiva unui prieten care îți cere sfatul.
  7. Consulți un parapsiholog, un pic astrolog și numerolog (sau, mai bine, un inorog?).