Origami

11 June 2014 | By Seramis Sas | Filed in: Spiritualitate, Valori, Responsabilitate.

Suntem în perioada examenelor de licenţă. Inevitabil, mă întâlnesc cu studenţi pentru evaluarea licenţelor. Norocul meu e că nu am multe. Fără vreun efort din partea mea, dar sub influenţa unei legi infantile de atracţie, pe mâna mea ajung an de an doar câţiva studenţi.

Impresia mea e că majoritatea studenţilor ocolesc profesorii exigenţi, cu aşteptări înalte. Eu sunt unul dintre aceşti profesori. Mă încred în efectul Pygmalion. Aceşti profesori nu pot fi populari decât printre acei oameni care, în mod autentic, vor să înveţe, animaţi fiind de curiozitate intelectuală şi cultivarea unor competenţe reale, nu pe hârtie. Amatorii de diplome fabricate în instituţiile academice fug de aceştia ca de dracu.

Îmi e limpede, astăzi, că studenţii la psihologie au diverse motivaţii pentru obţinerea unei licenţe. Pentru cei mai multi este o diplomă de studii superioare şi nimic mai mult. Aceasta e recompensa de la capătul drumului sau drumurilor către instituţia respectivă vizitată mai mult în gând. Cu toate că apreciez călătoriile mentale, nu pot aprecia prostituţia academică, numită „generozitate” în unele cercuri şi pătrate, care favorizează relaţia (poţi substitui litera „r” cu… ghici! ) de schimb comercial: plătă şi trecerea examenelor, finalizată cu luarea unei licenţe în psihologie.

Nu ştiu din ce motive oculte, profesori în psihologie se simt obligaţi să treacă la examene studenţii echipaţi doar cu acest interes comercial şi, uneori, nici măcar cu o mansardă mobilată intelectual.  Probabil te gândeşti la făbricuţele de diplome universitare din mediul privat. Din păcate, cred că ele s-au extins şi în mediul universitar bugetar (parţial).

La acele universităţi de top, unde se predă o psihologie science-fiction în termeni de comparaţie, nu există locuri cu sutele. Oamenii au înţeles şi aplică un principiu psihologic simplu. Ce e mult şi facil îşi pierde, treptat, din valoare. Drept urmare, psihologia este oferita câte puţin, ici-colo şi, de obicei, unor studenţi cu un interes autentic. Astfel, un student candidează şi ocupă un loc valoros ab initio, în urma unei selecţii riguroase dintre alţi o sută sau, măcar, zece candidaţi. Crezi că acest student se va implica în studiu mai degrabă superficial ori cu angajament?

Dacă imi amintesc bine, la Harvard, la departamentul de psihologie, erau 40 de locuri la programul undergraduate pe anul universitar trecut. La fel se întâmplă la multe alte universităţi din top 200 din lume, top în care nu există nici măcar una de sorginte românească. Comparativ cu acele puţine locuri la universităţi de top, departamentele de psihologie de pe plaiuri mioritice formează en-gross viitori psihologi. D-zeu să mă ierte, dacă înţeleg pentru ce şi, mai ales, în ce fel? Nu cred că există vreo universitate românească (privată ori bugetată) care să nu ofere peste o sută de locuri la programele de licenţă în psihologie pentru Fred şi Barney. Îmi pare rău, adevărul e că doar membrii familiei Flintstone se vor înscrie la ele.

Mai interesant este că mulţi oameni se înghesuie să le ocupe. Bănuiesc că mulţi sunt rătăciţi şi avizi după o diplomă de studii superioare, iar psihologia pare la îndemână. Niţică poezie, un eseu, două referate cu ceva toceală, ici-colo! În trei ani, petrecuţi mai mult la serviciu sau pe net, rareori la cursuri, poţi încheia cu „cartonul” de licenţiat în psihologie. Ce vei face, ulterior, în baza cartonului, rămâne de văzut. Probabil, front office sau back office? Sunt maliţios, într-adevăr.

Competenţele înşirate pe acest carton nu au o acoperire reală. Puţini licenţiaţi înţeleg spre exemplu, cum se construieşte un test psihologic, cum să redacteze un studiu de caz sau sa facă un studiu ştiinţific controlat. Aproape nimeni nu se bungheşte de biasul de confirmare şi de legătura cu ipotezele statistice. Dar astea-s fineţuri… din partea unui individ, cum altfel, decât pedant. Sigur, asta ne poate părea mare lucru. Însă, mulţi nu pricep nici măcar ce diferenţă există între ştiinţă şi pseudo-ştiinţă.

Cum ar comenta unii (majoritatea?), nu pregătim specialişti în programele de licenţă, ci licenţiaţi. Înţeleg acum. Formarea universitară de trei ani fabrică licenţiaţi pe bandă rulantă. La o simplă estimare, dacă adunăm o medie de o sută de absolvenţi de la zece departamente de psihologie (cred că sunt mai multe), rezultă anual 1000 de absolvenţi în psihologie! Iar dacă unul din doi îşi va lua o licenţa în acelaşi an, vom avea 500 de licenţiaţi. An de an, in condiţia unei estimări pe negativ.

Cine crezi că se ocupă cu formarea lor? Profesorii sunt la număr aproape aceiaşi ca acum zece ori cincisprezece ani când studentii nu depăşeau la numărătoare mai mult de 50 de indivizi pe facultate.

Dacă tu, profesore, primeşti de la o sută de studenţi câte un referat de cinci pagini, vrei să te credem că lecturezi în diagonală, orizontală ori perpendiculară cu stat pe cap 500 de pagini?! Mai mult, vrei să te credem că oferi un feedback consistent fiecărui student în parte?! Sau, dacă tu, profesore, crezi că examinezi obiectiv o sută de studenţi într-un examen oral, eşti într-o colosală iluzie! Se pare că n-ai priceput nimic din metoda ştiinţifică pe care, chipurile, o predai la cursuri.

Crezi că studenţii nu ştiu toate astea? Studenţii nu sunt bebeluşi. Ei înţeleg bine acest sistem şi speculează aceste slăbiciuni din simplul motiv ca sunt ispititoare. Cât să reziste la ispite semestru de semestru, curs de curs? Poate doar cei cu un factor de conştiinciozitate de scor înalt, care oricum sunt la universităţile de mai sus.

Astfel, marea majoritate a populaţiei studenţeşti „studiază” ca să obţină recompensa, iar în final, marea recompensă şi anume, o licenţă. Nu pentru plăcerea studiului şi satisfacerea curiozăţii. Nu pentru a-şi cultiva abilităţi şi îmbogăţi cunoaşterea. Cei trei ani, urmaţi, adesea, de alţi doi, sunt investiţi pentru o bucată de carton care atestă, chipurile, competenţe profesionale.

Îţi pasă şi ţie, măcar puţin, de această afacere academică cu cartoane colorate? (Ce poţi face cu ele?) In acest context, de ce ar insemna ceva “prestigiul” acestei profesii, de altfel, una dintre cele mai frumoase?


Comments are closed here.