Industria prelucrarii lemnului – o analiza succinta

Critical Incident Stress Debriefing (CISD). Asa se cheama un gen de interventie( prelucrare) psihologica (sau de psychological debriefing – PD ) care este oferit persoanelor care au trecut recent printr-un eveniment traumatic. Scopul acestei interventii ar fi sa preintampine aparitia unor simptome PTSD (post-traumatic stress disorder). Daca am auzit bine, ma intrebi “Cum se desfasoara?”

Simplu.Conform unei structuri de desfasurare a sesiunii, victimele sunt incurajate sa se exprime liber vizavi de evenimentele prin care au trecut recent. De exemplu, daca au suferit un accident de masina, se organizeaza un mic grup si sub indrumarea expertului psiholog, victimele sunt incurajate sa produca stari, ganduri si reactiile vizavi de evenimentul prin care au trecut recent.

Nu e o interventie de doi bani. Exista o industrie de multi bani construita in jurul ei la fel cum exista o industrie a gazelor naturale. La baza ei sade o teorie psihologica “suspecta” (teoria crizei) care ne informeaza ca oamenii ar avea o nevoie naturala sa-si impartaseasca experientele emotionale tulburatoare. Oare asa sa fie? De ce n-ar avea o nevoie naturala de a-si tine gura, ocupandu-se cu treburi mai urgente decat impartasirea emotiilor?

O asemenea teorie plauzibila intuitiv (pare rezonabil sa crezi ca daca vei vorbi cu cineva despre o situatie recenta naspa’, iti trece “deranjul” mult mai repede), aparuta cu juma’ de secol in urma si fara validare stiintifica, a intrat in folclorul psihologic si a prins radacini. In populatia de psihoterapeuti de oricare formare, teoria crizei a reprezentat si reprezinta un os de ros, desigur. Nu ea, teoria, sa ne intelegem. Persoanele care trec prin situatii critice si care apeleaza, conform credintei “e bine sa mergi la psiholog”, la astfel de servicii. Of, nu, nici persoanele in sine. Psihologii, de regula, nu musca din clientii lor. Ai inteles tu.

In urma avantului ametitor al formelor de psihoterapie, orice a devenit subiect pentru PD. Iar criza si trauma nu puteau fi decat niste subiecte suculente. Cum a dat napasta ori necazul peste tine tre’ sa dai fuga la tanti psihologa si nenea psihologu ca sa-ti aplice un PD si sa te scoata din belele? Sigur, probabil, in unele cazuri particulare, este reconfortant sa poti vorbi cu cineva (poate fi un prieten cu calitati empatice) despre necazul tau. Dar de ce in mod imperios? Si de ce imediat situatiei nefericite? Daca tu treci printr-un accident de masina, chiar unul minor, cu rani usoare, oare chiar simti nevoia imperioasa de a trancani cu psihologu’ despre asta pentru a preveni, chipurile, simptome de stress post-trauma?

Oamenii dispun de o capacitate innascuta de a face fata (si spate) evenimentelor vietii. Se cheama rezilienta psihologica si ne ajuta sa trecem in mod spontan sau sa ne adaptam la orice fel de circumstante fericite sau nefericite. Este o capacitate naturala, built-in, care ajuta un om sa depaseasca orice fel de eveniment nefericit (sa-l lase in urma), cu conditia ca acesta sa nu-si bata cuie in talpa, mai bine zis, in cap. Daca respectivul reia (isi reaminteste) experienta psihologica evocata de evenimentul concret din nou si din nou, inseamna ca isi blocheaza procesul natural al vindecarii psihologice.

Adesea, cea mai nimerita forma de asistenta psihologica pentru o victima este atunci cand aceasta capacitate este sustinuta empatic, nonjudicativ si nu obstructionata cu interpretari si excavari dupa cauze profunde si inconstiente. Dar cu urmatorul amendament: nu imediat dupa experienta situatiei traumatizante. La cat timp? Aici depinde de fiecare caz particular, deoarece rezilienta psihologica variaza de la o persoana la alta in functie de particularitatile contextului in care se afla.

Dar ma tem ca nu rareori se intampla ca terapeutii sa subestimeze forta rezilientei psihologice in pacientul (clientul) cu care lucreaza, supravalorizand propria metoda de interventie psihologica indiferent de scoala terapeutica in care au fost formati.

In cazul repercusiunilor unor evenimente traumatice cred ca exista doar o mare zarva unde valoarea interventiei psihologica este in mod prezumtios mediatizata. Investigatiile prin studii controlate (radomizate cu grup de control – un standard superior in cercetarea stiintifica) sugereaza rezultate chiar negative asupra sanatatii psihologice in cazul oamenilor supusi la PD. Si nu trebuie sa ne mire ca persoanele care participa la PD ofera totusi aprecieri pozitive ulterior participarii. Face parte din fenomenul psihologic al validarii subiective. Ca sa stim daca PD (sau CISD) are efecte benefice, in mod obiectiv, avem nevoie de un design experimental cu grup de control, nu doar de interviuri cu persoanele care au beneficiat de CISD ori de oricare varianta de PD si pe care sa le mentionam drept dovezi credibile.

O investigatie completa pe tema “interventiilor psihologice post-criza sau post-trauma” poti gasi intr-un articol publicat in 2003, in “Psychological Science in Public Interest”. Iata la ce concluzie au ajuns cei trei autori in urma examinarii extensive a dovezilor experimentale si literaturii stiintifice pe aceasta tema.

“Psychological debriefing-the most widely used method-has undergone increasing empirical scrutiny, and the result have been dissapointing. Although the majority of debriefed survivors describe the experience as helpful, there is no convincing evidence that debriefing reduces the incidence of PTSD, and some controlled studies suggest that it may impede natural recovery from trauma. Most studies show that individuals who receive debriefing fare no better than those who do not receive debriefing.”

Case closed.

McNally, R. J., Bryant, R. A., & Ehlers, A. (2003). Does early psychological intervention promote recovery from posttraumatic stress?. Psychological science in the public interest4(2), 45-79.