Voi trece în toamnă de patruzeci la vârstă și realizez că am adunat șase ani de când am ieșit din închisoare. Am renunțat la fumat. Am fost un fumător învederat cu un istoric de cincisprezece ani fără libertate. E un timp în care am sponsorizat cu dedicație corporațiile de tutun și mi-am agresat cu obstinație plămânii. Mi-am făcut atât de bine treaba că sprintarea pe douăzeci de metri plat mă aducea în pragul colapsului. Mi-am demonstrat că sunt un tip inteligent, un veritabil homo sapiens. Nu ”inteligență” se cheamă când dai bani în schimbul unor țigări cu care îți agresezi corpul? Că veni vorba de bani, la o ședință de terapie, o clientă a făcut un calcul și a exclamat: ”Vai! Dacă strângeam toți banii dați pe țigări, puteam da avansul pentru casă!”. Asta m-a atins gândind câți bani am risipit pe tutunul cu care mi-am otrăvit corpul. Și m-am felicitat din nou pentru inteligență. Dar, evident, nu toți oamenii sunt motivați pecuniar. La alți oameni (sau aceiași), găsim alte valori, cum ar fi, libertatea și inteligența.
Primul pas, pe care cineva îl poate face, e să realizeze că fumatul e un obicei care demonstrează o inteligență limitativă. Raționalizarea problemei și, în final, ocolirea ei nu ne arată inteligență. Contrazice definiția simplă a inteligenței: să redefinești problema ca să ajungi la soluții adaptate mediului în care te afli. Astăzi, față de acum douăzeci de ani, nu mai poți ocoli adevărul: fumatul e asemenea unei închisori invizibile.
E un obicei bolnăvicios și ne-inteligent. Nici măcar nu mai e la modă. Nimeni nu mai dă doi bani pe bărbatul macho care fumează de parcă seamănă cu trenul cu cărbuni de pe vremuri. Cât despre o femeie închipuită sexi că fumează, unde să fie sexapilul? În ceea ce prevezi a fi riduri, cearcăne, degete galbene și tenul uscat și ridat ca o stafidă?
Cine crede că scapă, invocându-l pe bunicul fumător de 80 ani, se amăgește, de unde și limitele inteligenței. Din nou, funcționează motivațional dacă fumătorul pune preț pe inteligență, iar fudulia dânsului nu-i ascunde disonanța; să crezi că ai inteligență, dar să comiți nerozia fumatului. Înțeleg bine, deoarece am experiența disonanței nerozia fumatului vs. inteligență. Încep să mă îngrijorez, ce mă fac, dacă între timp mi-a crescut inteligența? Te pomenești că decizia de a renunța la drogul tutunului contribuie la inteligență?! Te avertizez că în această țară, din motive evidente, inteligența sporită te poate pune în pericol.
Renunțarea la fumat a fost una dintre cele mai bune decizii ale mele. Am hotărât atunci să mă asigur că voi avea măcar o bătrânețe ușoară dacă pensia rămâne incertă (implică posibilitatea să fie, deci, bias de optimism). Nu am apelat la metoda cold turkey (renunțarea fără sprijin sau la rece) cu care se laudă câțiva norocoși. Șansele de reușită, dar cu abstinență pe termen lung, sunt foarte mici, iar dacă ai auzit tu de un prieten care a reușit, e pentru că reușita lui e o reușită. Oamenii nu fac publicitate la insuccese. Considerate la nivel de populație, probabilitatea reușitei cu metoda cold turkey e de 5%. În frecvențe, avem că un individ dintre douăzeci reușește și despre dânsul aude lumea.
În fața acestor șanse, nouă din zece fumători încearcă să renunțe fără niciun fel de sprijin. Evident că eșuează. Chiar și atunci când unii reușesc, nu durează niciun an până când reiau fumatul. Acuma să nu înțelegi că nu e cazul să-ți testezi voința. O poți face ca experiment. Indiferent de rezultat e un pas înainte. Dar cu condiția să înveți din experiența eșecului și, spre exemplu, data viitoare să apelezi la ajutor profesional. Nu e o rușine să ceri ajutorul, ci o dovadă de curaj în societatea noastră. Înseamnă să admiți slăbiciunea în fața ”monstrului nicotinic” pe care mulți fumători îl subestimează, fantazând că ei pot renunța dacă vor asta cu adevărat sau dacă sunt foarte hotărâți. Ei cred în preconcepția cu ”puterea voinței”. Trebuie să vrei cu adevărat ca să reușești. Pe acest principiu de psihologie intuitivă funcționează și acele grupuri Allen Carr, deși, chipurile, nu operează cu metoda voinței. Ele îți cresc determinarea și încrederea că poți reuși (fac un fel de terapie cognitivă), dar nimic mai mult. Sunt importante, dar nu suficiente pentru succesul pe termen lung. Ei, mea culpa, cercetătorii arată că după seminariile ”Easyway” 53% din participanții lor rămân abstinenți chiar și după 12 luni. Probabil, oricum, nimănui nu-i strică încurajarea și grupul de suport.
Studiile serioase arată că NRT (nicotine replacement therapy) dublează șansele de reușită în comparație cu placebo pe un interval de șase luni. Consumul porționat la doze tot mai mici de nicotină, de exemplu prin plasturi și gume, reduce din amploarea și intensitatea simptomelor de sevraj. Implicit, psihologic îți e mai bine decât fără. Desigur, dacă vei continua să te învârți prin cercuri de fumători, nu va dura mult până când reiei, destul de probabil, fumatul. Simpatia socială și nevoia de integrare în grup sunt determinanți puternici pentru obiceiul fumatului. Cum să-i gestionezi ca să poți ajunge la abstinență înseamnă lucru psihologic informat științific.
Nu e simplu și nu cred că minimalizarea încetării acestui obicei pervers ajută în vreun fel. Concepția că e simplu să renunți dacă dispui de o voință puternică e naivitate de care, bag de seamă, suferă mulți concetățeni. Și nu doar vizavi de fumat.