face formarea profesională un terapeut mai eficient?

Sssstt! Mai încet, de ce trebuie să urli acest titlu?! În șoaptă, te rog… Să zicem că mergi la formare profesională pe bani grei. Crezi că formarea te ajută să devii, realmente, un terapeut mai eficient? Și dacă da, pe ce anume te bazezi? Probabil ai doar impresia din moment ce formatorii te validează (sau speri la asta) în viitorul tău rol. E important, sigur, dar se vede asta în eficiența ședințelor de consiliere și psihoterapie? (voi folosi termenul ”terapie” atât pentru psihoterapie, cât și pentru consiliere).

Ceva similar s-au întrebat doi cercetători curajoși, care au îndrăznit să investigheze măsura eficienței unui terapeut profesionist (cu training formal) comparată cu cea a unui terapeut para-profesionist (adică fără un training formal).

Dogma din breasla psihologilor e că formarea profesională în terapie (cu certificarea unei comisii specială) ar duce la un aport de eficiență. Fără ea, formare (acreditată), nu te descurci ca terapeut, cred dânșii. Și dacă nu e așa? Îți poți imagina cum școlile de formare în terapie, în care studenții investesc sume serioase, se pot dovedi (aproape) inutile?

Dacă e să ne luăm după recenzia celor doi autori, avem o veste liniștitoare. După cum chiar dumnealor au scris în rezumat, dovezile curente din literatura științifică (până în 1985) nu ne arată că para-profesioniștii ar fi mai eficienți comparativ cu cei profesioniști (antrenați în școli formative). Dar, vine și vestea proastă, nici nu ne evidențiază că terapeuții antrenați în școli formative au vreo superioritate substanțială. Ei sunt, la modul general, echivalenți în eficiență. Cu excepția celei oferite de titlu?!

S-a născut o disonanță cognitivă? Oare cum o rezolvi? Reduci importanța acestei recenzii? O bagatelizezi? E o recenzie veche din 85, care nu contează, corect?! Au interesele lor perverse? Vor să discrediteze, din invidie, școlile de formare profesională?

Peste nouă ani, alți doi cercetători și profesori, Andrew Christensen și Neil Jacobson, declară într-un articol publicat în Psychological Science (jurnal de top) că anii de experiență, educația profesională și certificările nu determină succesul unei psihoterapii. Terapeuții școliți și certificați, care cer mai mulți bani pentru ședințele lor, nu sunt cu nimic mai eficienți decât terapeuții școliți acasă, adică fără cursuri formative. Rezultatele unei terapii nu sunt amplificate de formarea profesională, educație sau anii de experiență, în pofida declarațiilor și experiențelor personale ale terapeuților școliți formal.

Să-ți citez ce spune acest domn Christensen și colegul său:

”Despite these caveats, up to now the evidence strongly suggests that under many if not most conditions, paraprofessionals or professionals with limited experience perform as well as or better than professionally trained psychotherapists Professional training and clinical experience may not add to the efficacy of psychotherapy” (p.10)

Vai de mine! Dacă ești în domeniu, e firesc de uman să-ți pice greu la lingurică o așa veste. Probabil mă blestemi și te gândești să angajezi câțiva hackeri să facă țăndări acest site care încurajează blasfemiile. Totuși, mare atenție! Nu știi ce consecințe ai putea genera pentru următoarea viață.

Profesionalizarea are rostul ei, dar făcută altfel, cel puțin după mintea mea (puțină). Adică, nu prin sute de ore petrecute în grupuri de așa zisă analiză psihologică (a sfintelor moaște)! Nu sugerez că profesionalizarea e lipsită de valoare, ci doar că cele două stagii de formare (grupurile de analiză (până la calendele grecești) și cele formative cu așa zisa supervizare) pot avea rezultate echivalente cu zero ore de formare în relație cu variabila ”eficiența” terapeuților. Mă știi deschis la parascovenii, dar parcă nici mie nu-mi vine să cred.

Totuși, să nu generalizăm și să ne pripim cu concluziile. Asemenea studii (ca cele de mai sus) ne arată că formarea profesională (așa cum arăta între anii 75-95 și cum arată foarte probabil și în zilele noastre) NU se reflecta în eficiența viitorilor terapeuți (comparați cu terapeuții fără școală). Sunt valabile la americani, nu la noi, unde terapeuții (nu toți, dar o mare parte) sunt convinși că ajută copii interiori, traumatizați sau neglijați de părinți denaturați.

În ce măsură se reflectă formarea profesională în eficiența terapeuților, în prezent? Iată o întrebare pe care o poți adresa formatorilor și supervizorilor tăi. (ce măsură, da? Înseamnă date). Oricum, sunt lucruri sensibile, dată fiind o industrie formativă, care încasează sume uriașe de la studenți, viitori consilieri și terapeuți. Numai ”nebunii”, care n-au nici de pierdut, nici de câștigat, vorbesc despre asemenea studii. În rest, silenzio stampa.