Intâlnesc adesea o confuzie care duce la suferință. Dar nu pun în cuvinte confuzia, ci te iau pe ocolite. Să începem cu o afirmație.
”Tu ești responsabilă pentru toate experiențele din viață trăite zi de zi”.
E falsă sau adevărată? Ce crezi?
Pariez o sumă serioasă că ai evaluat-o drept falsă. Mulți oameni cred că e falsă. Ei nu pot fi responsabili pentru tot ceea ce se petrece cu ei. Mai intervine, uneori, karma, iar alteori, vreun drăcușor ce-și vâră codița de te bagă-n bucluc. Pentru alții, mai încrezători în serendipitate, sunt de vină probabilitățile. (psihologii cuantici n-ar ști să facă un calcul elementar de probabilități, în schimb au aroganța de a comenta despre teorie cuantică).
Multe lucruri se intamplă in viața ta (ai nimerit pe acest site) fără ca tu să le determini. Oricum, afirmația e adevărată. Ești responsabilă. Dar, într-adevăr, nu pentru experiențele din viață. Ci pentru acelea de viață. Adică, pe care tu le experimentezi.
Multe experiențe se petrec în timpul vieții tale. O furtună, o ninsoare, o răceală a cuiva apropiat și, câteodată, o boală incurabilă sau un accident. Ele nu sunt determinate de tine. Cine crede invers, invocând cauze mistico-spirituale, e mai potrivit pentru o consultație clinică. Numai cineva plecat cu sorcova ar crede că brexitul se datorează vibrațiilor negative ale cetățenilor britanici. Nici cursul euro n-a coborât în raport cu leul față de luna trecută datorită meditațiilor transcedentale, rugăciunilor sau gândurilor pozitive ale câtorva concetățeni aflați într-o ureche. Evenimentele vieții se întâmplă fără ca tu să ai control sau vreo contribuție. E drept că e ușor să credem că depind de noi, dacă și noi suntem parte.
Există experiențe de viață pe care poți avea control (parțial/relativ). Poți clipi de o sută de ori? Poți face un taximetrist să te alerge, eventual, cu mașina? Sigur, dacă il înjuri de maică-sa. Spre deosebire, experiențele din viața noastră nu se află sub controlul personal. Poți crede că da, viața stă în controlul tău, dar, te asigur, e o iluzie de putere. Și, probabil știi, ce mulți oameni sunt convinși de puterea lor (via practici diverse) de a controla evenimentele vieții in timp ce altii (la fel de multi) sunt convinși că Viața e de la zeu sau karmă, ei fiind complet în puterea zeului sau lecțiilor karmice. Ele depind de tine la fel cum depinde de tine creșterea firelor de păr, circulația sângelui sau respirația celulară.
Viața pare să aibe doi pași. Primul e că Viața se manifestă sau un eveniment se întâmplă. Să numim evenimentul X. El poate fi orice. Un țânțar te-a pișcat. Ai făcut pană pe Autostrada Soarelui. Ești la plajă și soarele frige. Te-ai măritat, ai divorțat, ai rămas insărcinată, te-ai descoperit purtătoare de HPV, ai fost concediată sau promovată, ai luat examenul de licență. Odată ce s-a intamplat ceva, urmează rândul tău. Pasul doi e că tu reacționezi. Ai un răspuns Y la evenimentul X.
Y e atât un răspuns emoțional cât și unul comportamental. Piscată de țânțar faci o erupție insoțită de prurit (simți mâncărime) și drept răspuns te scarpini. Acționezi intr-un anume fel la X, adică râzi, plângi, sari de bucurie sau la beregata dumnealui când nu arunci cu farfurii.
De la distanță dacă privești, poți paria toate economiile tale pe faptul că evenimentul X a cauzat reactia Y. Dacă șefa iți critică raportul, te înfurii și arunci la gunoi raportul. Mai târziu, vei povesti cuiva cum șefa te-a înfuriat. (are control asupra ta!).
X = Critica șefei………………… Y = Tu te înfurii și arunci raportul după ce iți blestemi zilele pentru alegerea proastă de a lucra acolo.
Pare că Viața se manifestă (X) și tu reacționezi (Y). Iată cum funcționează Viața. Sau poate nu?
De fapt, Viața funcționează în trei pași.
Viața se manifestă (Șefa te critică)…. ”Intotdeauna se ia de mine. Nu mai suport.” (Gândești)…. Tu reacționezi (Te infurii și arunci raportul).
Între pasul doi și trei, ai opțiunea să te oprești (autocontrol). Să pui pauză, fiind in contact cu reactia furioasă. ”Unde imi simt furia?”… ”Iar astea sunt trenurile de gânduri. Aha, povestea cu smiorcăiala… Ce anume contează pentru mine in acest moment?”
Aici poți opta pentru un răspuns comportamental. Poate e potrivit să te exprimi asertiv. De ex, să-i ceri șefei lămuriri suplimentare. Sau poate fi potrivit să revizuiești raportul. Depinde de situația ta particulară.
Mi pare important să reții că între X și Y existi TU. Poți pune STOP, rămâne prezentă psihologic și acționa deliberat și NU ghidată de impulsul automat Y. Cum poți face asta?
Înveți să folosești Vocea interioară, cea din capul tău. Vorbești cu tine, da, da! Îți spui pe nume și îți oferi îndrumare așa cum ai face cu un bun prieten. Nu critici! Nu negi ceea ce simți! Ci accepți să fie și apoi te ghidezi cu îndemnuri calme și ferme.
Odată ce intri in controlul acestei Voci și o folosești astfel încât să treci la acțiuni eficiente (a mindful trick!), viața ta poate deveni mai bună. Crește în calitate. E o abilitate psihologică. Merită să o cultivi. Viața iți oferă suficiente încercări. Și nu cred că e cazul să le faci mai dure decât sunt în realitate.