despre mila

25 October 2013 | By Seramis Sas | Filed in: Spiritualitate.

Unii studenti, cei prezenti la un seminar, au fost expusi la o analiza psihologica hardcore pe tema milei. Toti acesti “nefericiti” au aflat ca sentimentul milei, stiu ca nu ma vei crede, este pervers. In cazul in care n-ai citit cu atentie:

Sentimentul milei este pervers.

Stii ca nu fac afirmatii gratuite. Asa ca, aseaza-te bine in scaun sau fotoliu, pune-ti o centura de castitate, de siguranta am vrut sa spun, si incearca sa expiri prelung ca sa-ti pastrezi calmul zen, evitand sa-ti manifesti furia oarba.

Simti mila? Sigur, doar esti o fiinta umana miloasa si cand levitezi pe langa un cersetor ori el pe langa tine, simti mila si-l ajuti cu niste banuti sau cu ceva d-ale gurii. Felicitari! Esti o persoana perversa. Ti se pare ca te jignesc? Sa nuantez. In acel moment cand faci asta, te banuiesc de perversitate. Cum asa?

Sa exploram putintel motivatia actului tau – de a da sau nu da de pomana unui cersetor ori “amarat”. Cand dai de pomana, cine e mai tare si mai mare? Da. Cel care da(aaa)! Cel care primeste este “amaratul” ori individul nevolnic, aflat la nevoie. Ai vrea sa fii in locul lui? Nu. Ce bine ca esti cine esti si nu esti in locul “amaratului”. Dar ti se pare drept sau corect? In functie de raspuns, avem de-a face cu nevroza sau cu perversitatea actului “generos” de a da de pomana.

Un raspuns negativ ne sugereaza o credinta a ta personala intr-o lume dreapta. In aceasta lume dreapta, tu esti mai bine (superior) comparativ cu amaratul. Ca sa-ti reduci culpabilitatea izvorata din calitatea ta de fiinta superioara te simti indemnat sa oferi pomana amaratului, aflat intr-o conditie precara sau inferioara. Combinatia dintre credinta intr-o lume dreapta sau a echilibrului si faptul in sine, amaratul pe care-l intalnesti, care-ti contrazice propria credinta, iar in interiorul tau psihologic apare disonanta, te indeamna sa oferi ca sa-ti reduci disonanta. Si nu e toata povestea. Te simti vinovata aprioric, doar pentru ca ai si “amaratul” nu are sau nu poate. Se poate intampla sa nu-i oferi, din nu-s ce motive, si sa te culpabilizezi. Iar daca, totusi, ii oferi, nu e suficient, diferenta dintre tine si amarat nefiind atenuata, ci doar accentuata prin gestul tau “generos”. Cand se intampla sa te intersectezi cu un altul, te simti (automat) mai vinovata, iar ca sa-ti reduci vinovatia ii oferi (“norocosului”).

Daca asa stau lucrurile, ma tem ca nu te-ai impacat cu realitatea si, simbolic, cu nedreptatea, injustetea si dezechilibrele. Lumea in care traim este, daca ar fi sa-i atribuim trasaturi, mai degraba injusta, cand nu este indiferenta. 

Sentimentul milei are la baza un impuls natural catre ajutor. Doar ca acest impuls a fost pervertit de o credinta sau de valoarea morala a sanselor egale preluata ne-critic din cultura. Oamenii nu sunt egali in vulnerabilitati la boala, in inclinatii, abilitati, trasaturi, circumstante de viata si oportunitati de ascensiune sociala si profesionala.

La aceasta proasta intelegere a realitatii o contributie semnificativa o are religia. Mila a fost inventata de religie. In fata zeului sufletele sunt egale (suntem toti o apa si un pamant) si vor da socoteala dupa fapta si rasplata. El, omnipotent, interactioneaza cu muritorii si, dupa cum te comporti, te evalueaza. Te pedepseste ori te ajuta. Are putere asupra ta, un amarat, o creatura printre multe altele. Zeul este milos-tiv sau necrutator.

In versiuni agnostice avem celebra lege a echilibrului si atractiei conform careia, universul iti livreaza ceea ce tu sadesti cu mintea ta.

Mila are legatura ori poate fi simtita doar dintr-o instanta sau pozitie de superioritate. Cand oferi “amaratului” aflat intr-o conditie inferioara, incerci (inconstient) sa-ti reduci superioritatea pentru care te amendezi in baza iluziei egalitatii ori echilibrului luate ca repere morale, conform traditiei crestine (de regula). Vrei sa stii daca porti sau nu aceasta “perversitate” in spinare ca si “bagaj” emotional”? Cand nu oferi, nu esti tulburata. Dar daca simti vinovatie, mai citeste o data, pentru ca suferi de nevroza milei.

In alt sens, aceiasi credinta intr-o lume dreapta sau intr-o lege a echilibrului te poate indemna sa dai “amaratului” intr-o tentativa infantila de a controla realitatea ca si cum te pui la adapost de evenimente negative din viitor. O combinatie de empatie cu aceasta credinta irationala te imboldeste la sentimentul de mila si la gestul “generos”. (Da Doamne, sa nu ajung ca el!)

De ce n-ar fi un lucru bun sa nu oferi pomana?Mi se pare natural sa fii o fiinta, nu superioara, desi in unele calitati ori venituri sa ai superioritate, ci sa fii diferita sau cu sanse ori oportunitati inegale. Tu nu esti “amaratul” sau individul nevolnic, handicapat intr-un fel sau altul. Esti o persoana, in raport cu el, norocoasa si diferita in calitati si abilitati. Poti fi, fara sa te culpabilizezi nevrotic, bucuroasa de sansele si calitatile tale, de imprejurarile vietii in care afli. Pot judeca actul milei, in fond ceea ce tu simti inlauntrul tau te priveste doar pe tine, ca fiind stupid! Un gest izvorat dintr-o nevroza “frumos” intretinuta de o lume crestina, profund religioasa. Un simulacru divin de iubire posesiva, deoarece aceasta e reprezentarea divinitatii – zeul benevolent, milos si, totodata razbunator, daca nu te comporti “bine” (un psihopat sadic).

Si compasiunea? Este cu totul altceva. Simti impulsul de a oferi ajutor, empatizand cu respectiva fiinta, fara alte emotii parazitare si motivatii perverse. Poti alege sa faci asta ori nu, deoarece simti imboldul interior natural spre ajutorarea altor fiinte. Daca nu ajuti, esti in regula. Nu simti in acel moment niciun fel de impuls de ajutorare ori simti, dar nu treci la actiune. In functie de aceasta simtire naturala nu esti o fiinta rea, de fapt, buna de pedeapsa sau o fiinta buna, demna de o premiera.

Esti o fiinta umana libera sa simti compasiune sau orice altceva (chiar si mila). A actiona in functie de ceea ce simti este cu totul altceva. Actul compasiunii este diferit de trairea (subiectiva si interioara) a compasiunii. In termeni generali valabil, actiunea este diferita de trairea (emotia, dorinta) subiectiva. Suntem liberi la a simti orice, dar limitati in libertatea de manifestare a ceea simtim. O alta poveste.

Din compasiune putem, dupa mintea mea, actiona just si, daca vrei, pur (neprihanit), deoarece compasiunea este emotia ce deriva la unele specii de mamifere din sistemul natural (neurohormonal) de atasament si ingrijire al puilor. Mila, da, este o traire inventata, creata doar in mintile umane indoctrinate religios. In lumea naturala, nu exista mila, exista compasiune. Doar omul (religios) este la mila sau voia Domnului, fiindu-I lichidata, in ultima instanta,desi in mod ipocrit incurajata, libertatea de alegere!


Comments are closed here.