de ce totul nu e relativ

20 March 2017 | By Seramis Sas | Filed in: Spiritualitate, Valori, Responsabilitate.

Mi se întâmplă să tot aud propoziția „Totul e relativ” și, alternativ, ”Fiecare are realitatea lui” cu varianta „Fiecare are adevărul său”. Asemenea propoziții sunt, conform adevărului meu, enormități. Și nu e cazul să credem că au de-a face cu o așa zisă toleranță sau acceptare. Să-ți spun, mă rog, să-ți scriu și de ce.

Vrei să descoperim limitele afirmației ”Totul e relativ”? Dat fiind faptul că ”El și-a înșelat soția”, putem comenta asta în termeni relativi? N-ar fi neobișnuit, dar ce crezi despre faptul că ”El și-a ucis soția din bătaie”?

În ce fel poți avea un punct de vedere altul decât acela în care faptul e o crimă, iar crima e profund imorală? Relativismul moral a dispărut brusc din peisajul psihologic și moral. Pentru mulți oameni cu scaun la cap, afirmația ”totul e relativ” a căpătat  limite. Până aici, vor zice ei, că ”totul” nu mai e chiar totul. Relativismul a încetat să mai fie gândit în termeni absoluți. 

Soțul, care și-a înșelat soția, nu are realitatea lui? Nu la fel și cel care a ucis-o? El consideră că nu mai suporta criticile și gelozia acesteia și într-un moment de furie oarbă și sălbatică a lovit-o letal. Putem considera că aceasta e realitatea lui? Sau adevărul său? Sigur, că doar nu-i al tău sau al bunicii tale. Tu cunoști fapta și consideri că fapta trebuie pedepsită indiferent de adevărul lui. Acesta e adevărul tău (și al majorității oamenilor). Așadar, adevărul soțului e nevalid moral în raport cu adevărul celor mai mulți (e imoral să ucizi). Adevărul lui (subiectiv) nu reprezintă o justificare suficientă a actului criminal în relație cu un adevăr universal și absolut. E ceva mai nuanțat în privința unui adulter? Desigur, dar problema relativismului moral e aceiași. Am luat cazul unei omucideri fiindcă, în general, stârnește emoții mai intense decât aventura extraconjugală (deși dacă ești un catolic habotnic…).

N-ai voie să ucizi alte ființe umane. E un imperativ etic universal. Dar relativ la el, ne pricopsim cu diferite realități sociale. Un soldat pe front poate să-l încalce. E justificabil. Să ucizi un hoț în propria casă e circumstanță atenuantă. Astfel, universalitatea lui s-a preschimbat în relativitatea dependentă de cazuri particulare.

Depinde de cum privești? De punctul de vedere? E de la sine înțeles că depinde. Punctul tău de vedere vizavi de dieta vegetariană nu e punctul meu de vedere, în care cred că proteina de cărniță e necesară omului, dar cu măsură. Dar asta nu implică ideea că ambele puncte de vedere sunt egal valide. Poate nu ești bine informată? Fără îndoială, eu sunt mai bine informat decât tine. 😉 Punctul meu e mai valid decât al tău. Însă mă bazez pe ce anume? Am dovezi obiective (care nu depind de propria interpretare) sau nu?

Teoria cu relativismul moral, preschimbat în subiectivism, prezintă unele pericole. Poate duce cu ușurință la ideea că toate punctele de vedere (realități/adevăruri subiective) sunt în egală măsură valide. Nu, nu sunt. Măsura validității vine din gradul de obiectivitate (sau cât mai puțin subiectivism) sau raportarea la un ”adevăr” obiectiv. Când declar că nu gravitația e cauza că n-ai luat examenul, după cum afirmi tu, ci pregătirea ta modestă, atunci cine exprimă o opinie validă?

Sau sunt, atunci când te referi la preferința pentru plajă la mare sau plimbare la pădure. La fel cum nu e corect sau incorect să privești la turnul Eiffel din elicopter sau de la bază. Preferințele și gusturile sunt relative la diferențele individuale.

Această măsură egală devine inaplicabilă în cazul soțului care și-a ucis soția. Aici nu există o relativitate. Sau? Cine poate susține că realitatea soțului e corectă, că din punctul lui de vedere e justificabil și că, de ce nu, poate beneficia de clemența socială? Nu ești tu (sau eu) acela. Dar dacă ești în rolul avocatului?

Cazul crimei e unul extrem și cei mai mulți suntem de acord vizavi de justețea morală. Dar dacă ne referim la moartea asistată? Ce zici de avort? Dar, pedeapsa cu moartea? Medicina homeopată? Ce părere ai de psihologia și terapiile transpersonale (și alte vrăjitorii)? Dar de psihanaliză? Ce părere ai dacă ne referim la crimele de la Revoluția din 89-90? Mai poți crede în relativism?

Nu, deoarece cine marșează pe teoria relativismului ascunde lipsa unei poziții sau neasumarea unui punct de vedere. Nu a făcut efortul să-și evalueze opțiunile și să adopte o poziție care să-l reprezinte valoric. Și doar își justifică ignoranța și iresponsabilitatea când afirmă toleranță vizavi de punctele de vedere alternative. Deocamdată, nici nu are unul. Toleranța întemeiată pe teoria relativismului e o copilărie. Toleranța și acceptarea vin mai târziu, după alegerea unei poziții (punct de vedere).

Pentru o încheiere, l-am invitat pe Albert Einstein ca să ne lămurească glumeț: ”Să ții mâna pe o sobă fierbinte timp de un minut, poate părea o oră. Să stai cu o fată drăguță timp de o oră, poate părea un minut. Asta e relativitate.”

 


Comments are closed here.