De ce nu facem sport

Cine nu știe că sportul face bine la sănătate?! Mens sana in corpore sano, ne reamintește de veacuri un cetățean vorbitor de latină și pasionat, indiscutabil, de exercițiul fizic.

Cercetarea medicală, sportivă și psihologică ne arată, din nou și din nou, beneficiile asupra sănătății fizice și mentale. Ajută la presiune arterială, colesterol, diabet, depresie, anxietate și îmbunătățește sistemul osteo-articulator și muscular, cardiorespirator și răspunsul imunitar. Și dacă nu e suficient, mai și îmbogățește cu neurofactori de creștere întregul sistem cerebral. În alte cuvinte, întreține și chiar îmbunătățește funcții neurocognitive ca selectivitatea atenției și concentrarea, memoria de lucru și reamintirea, reglarea emoțională, planificarea și prioritizarea.

Iar toate astea nu sunt în teorie, ci sunt fapte precum inima ce pompează sângele din corp (că doar nu dintr-o eprubetă) și dosarul cu șină pe care ni-l cere Statu-n palmă barbă-n cot. Și dacă așa de limpede ne este, atunci de ce mulți oameni nu fac sport? Să nu zic sport, ci exercițiu fizic, pentru că aici poate intra și acea simplă plimbare sprintenă măsurată în pași de pedometre la purtător pe istețofon.

După această introducere, te-ai uitat bine la poza acestui post? Ăștia doi stau într-o mână gata de o nouă flotare. Sunt super-fit, deși nu-ți poți imagina cantitatea lor de durere și frustrare în urma unor antrenamente spartane. Nu sunt modele de urmat pentru mulți dintre noi. Sunt de reclamă. Deci, nu te vei lua după ele dacă nu vrei suferință inutilă.

Și urmează răspunsul la întrebarea titlului. Nu facem exercițiu fizic, deoarece e precum matematica de la școală. Îmi amintesc că am urât-o, deși peste o vreme, mulțumită unei bunicuțe cu mult tact pedagogic, mi-a devenit cel puțin simpatică. Necesită effort repetat și se mai întâmplă să doară, iar noi, specimenele homo sapiens, nu ne dăm în vânt după eforturi inutile și probabil dureroase. Acesta a fost răspunsul scurt.

În lumea civilizată, exercițiul fizic e împachetat consumerist. Avem, astăzi, sub nas și ochi apps-uri, video-uri pe YouTube și săli cu programe de orice. Deși, realizarea exercițiului e simplă și banală și ar trebui să înceapă din clasele mici. Copiii, mari și mici, să stea mai mult afară și să se miște de colo-colo, dacă nu fac ceva mișcare fizică în mod organizat. Nu și la noi, unde educația se face mai mult în fața ecranelor (deocamdată) sau în acele nesuferite clase unde urmăresc cuminți ce le explică doamna. Când nu au multe, multe teme și stupide, de făcut. Păi, dacă nu fac exercițiu fizic de mici, atunci să fie mai dificil sau mai simplu, la vârste mai înaintate? Sau educația de la noi se face doar cu capul? Da, în următorul fel didactic: se desenează o țintă pe un perete și…

În principiu, orice îți crește ritmul cardiorespirator și antrenează mușchii și articulațiile se cheamă exercițiu fizic. Da, e atât de simplu. Ieși afară, pășești sprinten și alergi ușor. Ori, stai în casă și parcurgi câteva exerciții clasice de gimnastică, eventual, contra-timp. Mai tragi de câteva greutăți și asta e tot. O faci regulat, aproape zilnic și fără să te epuizezi. That’ s all folks!

Nu accesul e opreliștea. Ci natura umană. Să zic, animală? Da, omul e un animal și, ca orice animăluț, preferă să nu-și irosească resursele dacă nu urmează un câștig. Explorează la picior, aleargă, se tupilează, pândește, eventual se cațără și iară se tupilează, aleargă și se cațără. Toate astea, zi de zi, întrerupte de hârjoană în momentele de relaxare și pace. Toată această mișcare fizică avea în acele vremuri sălbatice un mare câștig. Exact, supraviețuirea și uneori… bravo!, ceva coțăială, nu moțăială.

Unde, omule modern, să călătorești zi de zi? Să alergi? Să te cațeri? Frigiderul e la 10 secunde din orice punct al locuinței. Supermarketul? În colțul străzii la 5-10 minute la picior. E mai departe? Vai!, dar sub balcon dispui de o mașinuță (în formă de cănuță vorbitoare dacă e Nissan Juke) și în 5 minute ai ajuns. Asta dacă nu intri pe net ca din câteva clicuri să faci comanda și… urmează pachetul livrat la ușă. De cine să te ferești? Să fugi, să te cațeri? În majoritatea cartierelor nu te aleargă nimeni ca să-ți fure puiul fericit din sacoșă. Nu există prădători feroce, nici cu gheare, nici fără, care să te pândească din tufișurile parcului. Ai înțeles ideea.

Tu de ce ai face sport? O ia la fugă puiul din fafurie? Sau din frigider? Te pândește, poate, vreun animal feroce de după ușa de la baie? Nimic din toate astea. Atunci, lâncezești. Șezi și urmărești ecranul luminos ce te țintuiește și mai abitir în canapeaua moale. Pui alături un pahar de suc bun din struguri și gâl-gâl! Poate și niscaiva prăjiturici, pufuleți, popcorn. Apare, uneori, gândul: Nu ai făcut sport! Știi ce urmează. Reject cu sprijinul unei excelente justificări ad-hoc. Uite așa, a mai trecut o zi.

Consecințele întăresc (sau slăbesc) comportamentele. În lumea modernă, nu mai avem consecințe naturale ce ne-ar putea întări mișcarea fizică. Uneori, avem unele sociale, ce țin de aprobarea unui prieten sau partener, înfățișarea exterioră sau de sănătate. Doar că… nu-s puternice prin urgența lor. Sunt departe, la distanță. Nu se văd imediat. Spre deosebire, dacă fugi de un prădător cu colți, apăi fugi de rupi pământul! Ai rămas în viață? A renunțat animalul la urmărire? Răsufli ușurat. Da, a meritat! Ai parte de feedback puternic (întăritor): rămâi în viață sau te-ai hrănit, ți-ai dat genele mai departe (după ce ai alergat-o prin tufișuri).

Tot ce ne mai rămâne constă în recompensa socială, la nivel simbolic, de termen mai lung. Face bine la sănătate, imaginea de sine, înfățișare și, uite așa, poate ne place lumea, ne aleg femeile sexi sau bărbații de soi. Și, probabil, afectivă. După exercițiu, ne simțim, de obicei, mai degajați și suntem ceva mai veseli. Dar toatea astea sunt în urma unui effort cognitiv. Gândești, din nou și din nou, ce mult bine îți poate aduce… dacă exersezi și astăzi. Sigur, mult mai de ajutor e să te afli într-un grup (sau club) pus pe sport. Te poți baza pe influența normativă a grupului. Sportul e norma, deci ajungi mai ușor la ședința de antrenament când lenea ancestrală te instalează confortabil în pat.

Ca să poți întări un comportament sportiv ai nevoie de… ? De mulți întăritori. Iar unii să fie exact la capătul unui exercițiu sportiv. Fundamental, anticipezi recompensa, exersezi și, la final, îți oferi recompensa. Nu știu de ce oamenii se feresc de acest simplu principiu de învățare. Sigur, principiul urmează să fie integrat unui stil de viață. Altfel, se poate destrăma, deoarece, reiau, nu mai avem consecințe naturale.

Omul e un animal leneș. Observă ce face pisica ta toată ziulica. Dacă e posibil (și este!), atunci lenevește. Și când e posibil? Ori de câte ori nu are de-a face cu supraviețuirea și reproducerea. Înseamnă feedback imediat. Creierul testează mediul natural aproape constant: ”Am I alive? Where is my banana? Dar un potențial partener? Există vreun pericol?”. Testează și află că toate aceste pericole sunt cel mult simbolice. S-au mutat la nivel cognitiv, de unde și un stres greu de dus. Cum poți combate amenințări și pericole simbolice sau inexistente?

Te-ai prins? Cu sport, cu mult exercițiu fizic. Exact, din același motiv. Un pericol sau o amenințare, fie concretă, fie simbolică, rămâne un pericol. Și cum se descurcă homo sapiens cu un pericol? De aici încolo poți citi celebra carte cu girafele a lui Robert Sapolsky.