daca Dzeu (nu) face vizite (gandirea stiintifica)

Un copilas intreaba la ora de religie

“Dzeu a murit?”

Profesorul, in pragul unei apoplexii, raspunde cu o intrebare:

“De ce, copile, intrebi asta?”

“Nu vine in vizita la parintii mei”.

Opresc dialogul aici, deoarece altceva ne intereseaza. Observi o diferenta intre intrebarea creaturii curioase si negatia din final? Fara indoiala, iti trebuie o pereche de ochelari stiintifici din acelea de care nu se gasesc la filmele de la Mall.

Intrebarea este una teoretica, din lumea abstractiilor. Daca zeul a murit sau traieste nu reprezinta o ipoteza stiintifica. De ce? Pentru ca nu putem demonstra existenta lui (tocmai, de aceea dogma religioasa, constienta de aceasta dificultate insurmontabila, cere in mod reverentios si cu obstinatie sa crezi, abia apoi, sa cercetezi). Desigur, mai putin cand o simti sau cand experimentezi prezenta lui si, eventual, conversezi cu dumnealui – o dovada comica.

Daca zeul vine in vizita la parinti, avem de-a face cu o experienta observabila. Faptul (observabil) ca zeul face vizite parintilor, iti arata ca existenta dumnealui e plauzibila. Acest fapt poate fi testat in mod independent (replica cercetarii) de mai multe creaturi curioase. Vizitele lui pot fi observate si masurate in mai multe imprejurari si de catre mai multi oameni (mici) in timp ce oamenii mari se multumesc cu simtitul (experienta subiectiva si colectiva).

Oamenii care gandesc stiintific formuleaza intrebari empirice. De exemplu, intrebarea de mai sus poate fi formulata empiric in felul urmator:

In ce masura oameni de diferite religii cred intr-un Zeu personal care este direct implicat in vietile lor de zi cu zi?

Aici poti primi diverse raspunsuri care pot fi masurate, cu conditia sa aprofundam analiza. Ce inseamna in termeni observabili si concreti “direct implicat” (se cheama in idiom stiintific “operationalizare”)? Un indicator pentru “direct implicat” poate fi si vizitele zeului acasa dupa cum ne-a invatat creatura curioasa.

Abc –ul gandirii stiintifice incepe devreme. Copiii manifesta o gandire stiintifica la nivel de abc (si simultan gandire magica!). Din pacate, ramane tot la nivelul de litere sau dincontra. Este rescrisa prin forta traditiilor religioase, in loc sa fie dezvoltat la nivel de cuvinte si propozitii.  Educatia stiintifica poate incepe devreme, din primele clase, si daca e derulata sistematic, in secvente scurte si repetate ca si principiu de predare-invatare, multi oameni pot fi capabili de operatii cu sintaxe (stiintifice).

In consecinta, generatii de oameni echipate cu sintaxe (gandire stiintitica) pot face, cred eu, o lume cu adevarat mai frumoasa, deoarece inteleg cum functioneaza realitatea (obiectiva!) in care traiesc. In acest fel, ei pot lua masuri preventive (si corective), testate experimental, prin care sa se protejeze nu doar pe ei, ci sa protejeze in avans generatii viitoare.

Fara aceste sintaxe extinse la nivel de generatii, am un prognostic prost pentru oameni in ciuda optimismului meu, care, de altfel, daca ar fi sa fie intemeiat, nu poate fi decat construit pe acest tip de intelegere al realitatii oferit de metoda stiintifica. In versiunea unui viitor fara sintaxe, fie ca zeul a murit, fie ca traieste, bag de seama ca nu face vizite!