Ai auzit de mușchiul relațional? Fiecare persoană e echipată cu acest tip de mușchi psihologic pe lângă cei 640 de mușchi fizici (spre 850). Cui nu-i place analogia anatomică, poate invoca duhul inteligenței relaționale. (urmează un curs dacă toatele merge bine). Chiar și unele mamifere mai sociale dispun de acest mușchi. Mai puțin spre deloc pisicile. Însă, chiar și ele, dacă stau în preajma omului care comunică cu ele (așa ca mine), și-l pot antrena.
Lăsând pisicile să lenevească cum numai ele știu, trecem la mușchiul omului. Ca orice alt mușchi, dacă nu-l păstrezi în formă, slăbește. Iar educația în familie și la școală nu cred că ți-a ajutat la exersarea lui. Ba chiar invers și, în unele cazuri, cu consecințe grave. Nici medicul de familie, nici antrenorul de fitness, nu te poate ajuta. Poate doar un specialist în mușchi psihologici. (nu, nu e vorba despre mine! Iar asta nu se cheamă negare).
Unele comportamente, mai puțin inteligente relațional, pot eroda și în final distruge relațiile cu alți oameni. Și dacă sunt practicate constant, vor bloca orice șansă ca o relație să evolueze. Te poți gândi la acestea ca la un fel de demoni care țin oamenii la distanță unii de alții (ceea ce e extrem de dificil cu infrastructura performantă de la noi). Abilitatea lor de esență constă în slăbirea mușchiului relațional. Ei se pricep de minune diavolească să terorizeze oamenii în așa fel încât ajung să se separe, să se urască și să nu se ierte nicicând. Iar în cel mai optimist caz ajung indiferenți unii cu alții în pofida empatiei promovată prin diferite ateliere de mușchi,… licheni, ienupăr și mătasea broaștei.
Deși vrei să interacționezi cu ea/el și, eventual, să faceți copii, demonii dau cu prafuri și induc transe obscure ca în final tentativa relației să ajungă pe apa duminicii (până spre joi). Nu e valabil doar pentru relații romantice și maritale, unde demonii sunt numiți ”cei patru călăreți ai apocalipsei” de către John Gottman, un pic contaminat evanghelic (și probabil cel mai celebru terapeut de cupluri). Cele profesionale sau colegiale, cu prietenii și rudele sunt vizate la rândul lor de gașca diabolică. Vrei să-ți fac cunoștință cu gașca? Presupun că da.
Demonii sunt: Critică negativă/neconstructivă (vs. Mustrare); Disprețul (vs. Aprecierea/Lauda); Defensiva (vs. Asumarea) și Ridicarea zidului (vs. Podul). Să-i examinăm la microscop prin opoziție cu îngerii (lui Charlie).
Critica neconstructivă e ușor de recunoscut, pentru că exprimarea cuiva tinde la generalizare și are o tușă de reproș cât o gușă de cocoș (mai mult pentru rimă). Acest tip de critică construiește imense piramide ale frustrării. Doar sabotează pe viitor evocând ostilitate, durerea respingerii, teamă sau vinovăție. Spre exemplu, șeful îți spune ”Ai ratat deadline-ul, dar linia vieții tale în companie se prelungește cu încă un an.” Glumesc. Dar, ai înțeles. Altcineva (șeful, bunica, iubita sau chiar tu, o voce din cap) îți atrage atenția asupra greșelii. Nu comentează criticist precum ”Ratezi de fiecare dată. De câte ori să-ți repet ca să-ți intre în capul ăla pătrat, măi cercopitecule?!”.
Dar după cum știi bine, oamenii cred cu tărie (dar și fără), la un nivel implicit, că dacă critică negativist pe celălalt (copil, elev, iubită, angajat, soră), îi ține un perdaf, atunci acesta se execută rapid, complet și fără cusur! Cum spunea cineva din grupul ACT pe un ton glumeț, îmi doresc să fac totul, rapid și perfect.
Ca o relație să curgă, criticismul trebuie dat deoparte și puse în loc atenționare și mustrare. Presupune să semnalezi greșeala, atunci când există o eroare, și invers, evident. Semnalezi oroarea când există o greșeală. Nu uita sancțiunea. Una e să semnalezi cuiva cum ți-a greșit în termeni cât mai specifici, în timp ce alta e să faci din asta o catastrofă, să o exprimi lipind persoanei etichete verbale măgulitoare, după care să-i ții o prelegere de etică prescriptivă despre ”cum ar trebui să…”
Disprețul poate fi exprimat prin mimică, privire, gestică, tonul vocii și intonație și verbal, prin formulări ironice și sarcastice. Ajută dacă vrei să duci relația la un nou nivel. Unul mai de dedesubt. N-a ajută dacă vrei să creezi o legătură sau să înaintezi cu relația. Persoana vizată percepe un atac din partea ta, iar reacția ei va fi probabil: (1) să atace la rândul ei, (2) să înghețe sau (3) să se retragă.
Ca relația să nu rămână pe mâna demonilor, aprecierile, laudele și admirația lansează relația spre nivelul superior. Contribui în acest fel la bunăstarea psihologică a partenerului, dar și a relației. Din reciprocitate, sunt șanse ca acesta să ți le întoarcă. Bine, dacă pentru dumnealui contează relația cu tine.
Defensiva e atunci când cauți să pasezi responsabilitatea celuilalt aflat in relație cu tine. E evitarea responsabilității pentru mersul relației. Sigur, dacă aveți o relație. Problema nu e cu mine, ci e la tine. Chiar și dacă ai o relație cu un câine, nu vei crede că problema e la dumnealui de latră la lună ori de câte ori ieși din casă. Ar însemna că te comporți defensiv în timp ce asumarea presupune să descoperi cum contribui tu la starea relației voastre (cu câinele, cu iubita, cu clienta, cu șefa și cu alții) ca să poți deschide ușa unei negocieri pe principiul câștigului reciproc (dar și pierderii reciproce).
Ridicarea zidului e lovitura de grație. Îți strângi jucăriile și pleci acasă. Caz în care, relația voastră nu scârție. E aproape înăbușită în sânge. Ridici zidul când încetezi să comunici. E tipică pentru discuțiile aprinse, iar dacă se repetă… Zidul oprește comunicarea și poate evoca în altul emoția dureroasă a respingerii. Cineva ridică zidul și urmează nimic. Fără comunicare, nu există relație. Mai sunt și unii care își imaginează o relație de după zidul ridicat mai mult ori mai puțin conștient. Dar, Podul poate fi salvator. Dacă te arăți disponibil să comunici și să negociezi, mai exact, să faci concesii astfel încât să aveți împreună de pierdut, dar și de câștigat continuarea relației, care ar putea fi considerată miza cea mai importantă.
Acești patru demoni pot ucide treptat (nu deodată) o relație, după ce o chinuie o vreme. Dacă n-ai la îndemână niște îngeri. Și dacă afli că n-ai, merită să-ți cumperi. Sau nu.