cum perspectiva morții te împinge să trăiești plenar și responsabil

Politicienii ticăloși care conduc în prezent țara (la balamuc?) sunt trecători, pagubele însă… Dar pot băga mâna în foc că ei nu au habar și se comportă de parcă sunt eterni la putere. Oricum, garantez că vor intra în istoria României post-decembriste într-un capitol întitulat ”Etapa decăderii morale și pervertirea democrației”. Cineva  le-ar putea aminti că vor trece curând și definitiv. Îi va ajunge ceasul cel de pe urmă, adică moartea.

Dânsa are grijă de fiecare în parte oricine ar fi pe acest Pământ. Aceasta e credința mea într-o lume dreaptă. In fața morții suntem cu toții egali. Nu la fel stăm cu egalitatea când ne închinăm la zei. Bine, cine se închină și nu comentez despre unii care se prosternează la oameni de parcă sunt zei! Zeii preferă pe acei oameni mai egali decât alții. Dacă ar fi să-mi aleg un zeu, aș alege Moartea. Acesta-i unul dintre motive pentru care mă consider o persoană spirituală.

Moartea e în firescul vieții. Cine e viu va muri mai devreme ori mai târziu. Moartea face parte din Viață și nu de dânsa trebuie să ne temem. ”It is not death that a man should fear, but he should fear never beginning to live”, ne învață Marcus Aurelius. Am o curiozitate, ”Tu ai început să trăiești?”.

Acum stau să mă întreb așa:

Anticiparea ei ne poate face, oare, mai atenți și mai dedicați în proiectele noastre? Ne ajută conștientizarea morții să punem preț pe timpul nostru? Să nu ne mai risipim clipele, zi de zi? Ne înghiontește către luarea unor decizii în acord cu valorile și scopurile de termen lung?

Evident că nu sunt primul care se întreabă. Oameni înțelepți au meditat îndelung la astfel de întrebări. Unii, cercetători psihologici, au investigat cum perspectiva morții poate influența conduita oamenilor.

Reflecția asupra morții ne poate aduce beneficii. Oamenii, care conștientizează că se apropie de moarte cu fiecare zi ce trece, fac eforturi pentru o sănătate fizică mai bună și prioritizează scopuri și valori. Chiar și o apropiere non-conștientă de moarte, de exemplu, o plimbare prin cimitir, ne poate înghionti către schimbările dorite și ajutorul oferit altora. În alte cuvinte, conștientizarea morții (via o plimbare prin cimitir sau chiar în apropiere) poate motiva conduita de ajutorare, conform unu studiu experimental din 2008 publicat în Personality and Social Psychology Bulletin.

Alte experimente de teren și laborator pun în evidență cum acei oameni conștienți de moarte sunt motivați înspre toleranță, egalitarism, compasiune, empatie și pacifism. Spre exemplu, un studiu din 2010 al unor cercetători de la Universitatea din Leipzig arată că oamenii conștienți vizavi de moarte se comportă pro-mediu atunci când normele ecologice le sunt evidențiate.

Contemplarea morții sprijină o mai bună sănătate. Studiile ne arată că oamenii optează pentru alegeri sănătoase, cum ar fi loțiuni anti-UV, fumează mai puțin și cresc frecvența exercițiilor fizice. Surprinzător când judec intuitiv că gândurile la moarte ne-ar putea induce stări depresive.

Te-ai gândit că relația poate fi, de fapt, inversă? Stările depresive duc la gânduri sinucigașe. Iar în România de azi, o țară aproape fără speranță de mai bine, pare, în opinia mea, tot mai dificil să te păstrezi întreg la minte continuând să trăiești aici apelând mai mult ori mai puțin intuitiv la tertipuri mentale și niscaiva acțiuni civice. Ce poți face mai mult? Mă încearcă unele impulsuri dintr-o zonă arhaică a personalității pe care prefer să le păstrez pentru mine când nu le eliberez prin sport. Mulți fug de mănâncă pământul de parcă țara trece prin război ca Siria (a doua țară după Siria la emigrare).

Inconștiența la mărginirea vieții la ce poate duce? La conduită abuzivă în raport cu orice, fie plantă, fie vietate? Ce efecte induce opacitatea la moarte? Cu siguranță se asociază cu spaima și, în consecință, evitarea ei prin diferite strategii de ”nemurire” sau de prelungirea vieții. Nu cumva acei oameni, înfricoșați și opaci la moarte, caută să trăiască la maxim în fiecare zi? Să facă din orice zi, dacă se poate, o experiență extrem de stimulativă? Ajung, oare, nesătuli cu ceea ce viața le oferă?

Probabil așa funcționează filosofia carpe diem. Ei caută să-și trăiască clipele de parcă sunt ultimile, apelând la justificarea că viața e scurtă. Ei au credința că ”dacă tot mor, atunci să mă bucur de viață”, înțelegând să caute plăcerile maxime ale vieții într-o disperată fugă de spaima morții. Pe aceștia îi anunț că vor sfârși în brațele ei. Deoarece, se vor obișnui cu orice experiență senzorială (se cheamă ”habituare hedonică”) și nu vor mai găsi plăcere în acea situație. Poate n-ai să mă crezi, dar oameni bogați sunt predispuși la disperarea și depresia în fața morții. Înțelegi cum?

Banii nu pot cumpăra fericire și nici nemurire. Din păcate, mulți dintre noi nu reușesc să priceapă și continuă să obțină cu lăcomie mulți și foarte mulți bani ca să-i cheltuie pe proprietăți, obiecte și plăceri triviale. Ei fug de moarte și se ascund în funcții înalte ori prestigioase, în cheltuieli uriașe și plăceri mondene, amorțindu-și conștiința morții iminente. Nu cred că vrei să fii asemeni lor. De aceea, știi ce ai de făcut. Să mori puțin câte puțin în fiecare zi.