cum ne dezvoltăm responsabilitatea (studii de caz)

O nețărmurită admirație simt față de acei oameni care nu-și asumă responsabilitatea vizavi de comentariile, deciziile și acțiunile lor. În spatele neasumării poate sta lipsa de curaj sau lașitatea ori nepăsarea vizavi de orice decență și percepție publică. Sigur, mai pot fi și alte explicații. Intuiești beneficiul psihologic? Care să fie motivația fundamentală a unui om? Să-și păstreze (cu orice preț) o imagine bună în ochii altor semeni. Bănuiesc că înțelegi resorturile mai adânci, la nivel de specie ultra-socială.

Dacă acceptăm această motivație, nu înseamnă că trebuie iertată evitarea responsabilității la cei din jurul nostru, dar mai ales la noi înșine. Regula de bază, pe care mi-ar plăcea ca oricare cetățean s-o simtă ca a doua piele, e că trebuie confruntată orice evitare (o ispită!). Și trebuie pornit încă de când puiul crește și face boacăne fără a-și asuma răspunderea. Însă, nu mă refer la o confruntare prin critică moralistă, amintindu-mi de mesajul Jandarmeriei, un fel de lupul moralist printre oi. Ci la exprimarea sinceră a faptului că ai contribuit sau cauzat boacăna, urmată de corectarea unor efecte, dacă e posibil, și ce anume vei face ca să preîntâmpini alte boacăne. Spre exemplu, Jandarmeria a acționat incorect la protestele din 10 august. Nu există îndoieli, ci probe diverse, de la multe mărturii până la poze și filme. E incontestabil un fapt. Dar ce face Jandarmeria prin comandă de la capii lor? Justifică intervențiilor lor brutale printr-o născoceală soră cu halucinația, devenită, se pare, politică de stat (povestea loviturii de stat).

Evident, nu-și asumă responsabilitatea pentru acțiunile sale. Mai specific, refuză și ocolește răspunderea atât moral, cât și legal, pentru intervențiile cu exces de forță. Ba mai mult, dinr-un cinism înfiorător, comandanții lor au fost propuși pentru înaintare în grad și funcții. Sigur că înțelegem rațiunea omerta ce a motivat propunerile unei sinistre ministre, după chipul și asemănarea cu Master of Puppets. Dar nu asta mă interesează.

Evitarea responsabilității poate duce pe termen lung la un caracter defectuos de vei fi ocolit de mai toată lumea. Oamenii pot crede că nu ești o persoană de bază, de încredere. E și cazul păpușarului-șef, urât nu doar de majoritatea dintre noi. La nivelul diplomației europene a ajuns un ins nefrecventabil, probabil persona non-grata (cam la fel și al său partid). Că dumnealui nu-i pasă e altceva… mai grav pentru noi.

În schimb, ministrului Teodorovici îi pasă de imaginea lui. Îndrăznesc să ghicesc că se crede un brand, vorba unui alt sinistru, rimează cu ministru. Poate știi de recenta declarație care a stârnit un val de reacții negative. Crezi că și-a cerut scuze pentru gafă? Nu, a sucit-o că oamenii n-au priceput ce a vrut el să exprime. Ceilalți sunt cauza neînțelegerii, echipați cu minți mai slabe decât propria-i minte. Bleah! Simți și tu silă și revoltă față de un așa om? Și față de toți aceia care declară că albul e negru, dar tu, fiind idiot, n-ai pătruns la chintesența ideilor? Să nu-ți mai amintesc de ilustrul domn Iordache, specialist în drept-drept-stângul! Care a arătat degetul mijlociu parlamentarilor din opoziție, după care a delirat că a avut un orgasm, scuze, un spasm.

Zău, dacă nu privești dintr-o perspectivă comică, sunt mari șanse să cedezi nervos și s-o iei la sănătoasa pe alte meleaguri unde oamenii sunt mai cu țiglele pe casă. Responsabilitatea e un proces anevoios în calea căruia stă mașinăria justificărilor ad-hoc. Până face poc!

Ne putem hlizi de acum înainte (cel puțin doi ani), dar hai să învățăm ceva din acest comentariu. Ce presupune procesul responsabilității?

  1. Recunoști faptul sau acțiunea ta.
  2. Clarifici consecințele.
  3. Propui compensații sau corectezi atât cât e posibil în realitate (în unele situații, un ”îmi pare rău” poate fi suficient).
  4. Stabilești cum să acționezi diferit data viitoare.

Fiind un proces, durează și implică ceva effort cognitiv. Te pui contra protejării unei bune imagini de sine. Nu se poate învăța peste noapte. Seamănă cu un mușchi. Orice achiziție se poate pierde repede. De aceea trebuie antrenat cu fiecare ocazie. Noroc că sunt destule într-o viață de om.