cu cioara vopsită, adică validată ”porumbel”

Am aflat cu îngrijorare că, în anumite circumstanțe, expresia ”cu validare științifică” poate însemna ”în opinia mea și a prietenilor mei, posesori de doctorate și titluri academice” (un ad populum mai local). Înțeleg că a devenit sau e pe cale să devină o nouă modă în promovarea de cursuri, seminarii sau ateliere pentru DP, psihoterapie și training. De aceea, te avertizez pe tine, dacă ești cititor de bună credință (deși nu crezi în Cel de Sus, oriunde ar fi susul și josul în univers).

Nu e puțin lucru și nu e cazul să subestimezi opiniile ”validate științific”. Ele au o putere covârșitoare când sunt emise de un personaj cu autoritate ”științifică” sau academică. Am pus ghilimele ca să accentuez că eticheta ”știință” poate face referire la orice dorește autorul. De ex, astrologia e o știință, parapsihologia la fel, psihologia transpersonală e o știință, homeopatia se bazează pe nenumărate studii clinice, iar știința poate fi spirituală, nu doar materialistă. Și, probabil, religia va deveni știința creației și evoluției spirituale. In timp ce eticheta ”academică” se referă adesea la expertiza de mucava sau de alcov (tipică în această țară).

Cineva inocent care asistă (citește, aude) la aserțiuni ”cu validare științifică” gândește că ”dacă vine de la el/ea, atunci trebuie să fie adevărat”, deoarece tendința minții ancestrale e să credităm persoanele cu autoritate recunoscută social și să ne conformăm (bias de conformism). El (ea) e o persoană prestigioasă (adesea în ”expertiza de mucava”), dar și prodigioasă. Nu-ți permiți luxul de a te lua la trântă (simbolic, da?) cu dumnealui (dumneaei), decât dacă vrei să fii arătat cu degetul și considerat nebun de legat. Atitudinea ta vine contra dovezii sociale sau, in alte cuvinte, respinge argumentul ”ad populum” (apelul la cei mulți). Tu știi bine că cei mulți pot greși, iar ad populum nu e un argument valid ca să demonstrezi adevărul.  Când îți asumi acest risc, dai dovadă de curaj, fiindcă nu e ușor să te pui contra lui ad populum.

Oricine are dreptul să completeze o afirmație oarecare cu expresia ”validat științific”, căci devine absurd de sincer să scrii „validat conform cu opinia mea și a prietenilor mei”. Știi, cumva, vreun medicament (sau o tinctură, o soluție de băut, o iarbă ori, in general, vreo terapie) care să nu fi fost testat științific și clinic?

Când afli de pretenția cuiva că ceva a fost ”validat (dovedit) științific”, ar trebui să te uiți la dovezile oferite în sprijinul pretenției. Iar acceptarea sau respingerea pretenției să fie în funcție de calitatea și cantitatea dovezilor oferite. Să luăm pretenția următoare (sau ”X”):

”În creierul uman există o scânteie divină”.

Acum urmează să problematizăm X. Ce natură are ”scânteia”? Electromagnetică? E dintr-o substanță inefabilă? Ce fel de energie este? Poate fi observată cu tehnologia actuală? Dacă e dintr-un ceva non-fizic cum e posibil să interacționeze cu creierul, un ceva fizic? Cum produce efecte la nivel fizic, un ceva non-fizic? Și, desigur, ce dovezi îmi poti oferi pentru X ?

Validarea poate fi de două feluri: subiectivă sau științifică (obiectivă). Această pretenție X are validare subiectivă (adică non-științifică), când eu și poate câțiva amici (într-o ureche) credem în X pe baza experiențelor personale (testimoniale și studii de caz).

Dacă are validare științifică, înseamnă că ”X” are  dovezi empirice (sau suport empiric), iar o persoană rațională îți va oferi dovezile ca să poți examina la rândul tău și să-ți formulezi propria opinie. În alte cuvinte, aserțiunea X a fost verificată empiric, ulterior observației structurate, iar asta înseamnă că au fost obținute date empirice (măsurători pentru fenomenul X). A fost verificată nu doar de o singură persoană, ci de mai multe care au replicat observațiile și experimentele. Gradul de obiectivism a crescut.

Prin contrast, un eseu (sau carte) oricât de bine e scris nuper se o dovadă empirică, deoarece nu are la bază observația și verificarea empirică controlată.  Poate fi cel mult o dovadă pentru raționalitatea și dotarea lingvistică a respectivului autor. La fel și cu discursul unei persoane indiferent de statusul ei profesional. Dacă discursul ei (sau eseul) nu are în spate dovezi empirice, indiferent de carisma dânsei/dânsului, nu trebuie luat drept dovadă.

De ce stau lucrurile astfel? Deoarece știința este empirică, adică se bazează pe observație sistematică și verificare via experiență, repetată de mai mulți cercetători, nu prin apelul la rațiune, care reprezintă doar primul pas. Una e dovada rațională, adică obținută pe cale rațională și o alta e dovada empirică, obținută pe calea empirică (empirism vs. raționalism). Un adevăr obiectiv (sau mai puțin subiectiv) se va afla la întâlnirea celor două drumuri. Cum faci ca să nu te rătăcești, îți voi povesti în alt articol. (stay tuned!)

Pe scurt, o aserțiune X (obținută pe calea rațională) presupune observarea fenomenului X în realitatea empirică (nu în imaginația/conceptualizarea confundată cu realitatea), apoi definirea lui în termeni empirici (concreți și măsurabili), apoi testarea experimentală a lui X în condițiile A, B și C.

Așadar, până când nu vezi dovezile, nu e cazul să te încrezi în eticheta ”cu validare științifică” sau ”pe baza studiilor științifice”. Probabil dincolo de ea se află nimicuri sau inepții, adică stă pe gard cioara vopsită ca să pară porumbel pentru aceia dintre noi mai inocenți.