compasiunea începe cu exprimarea prin feedback

Astăzi, deoarece țin la tine, îți ofer următorul feedback cu ocazia zilei de 8 Martie:

”Ești proastă și leneșă”.

Ai înțeles că sunt animat de intenții bune? Sper. Dacă te consideri jignită, e pentru că nu înțelegi că vreau să te ajut. Tocmai ți-am arătat că suferi de două defecte pe care le poți corecta de acum înainte. Am exprimat despre tine două adevăruri, de ce te superi? Un om curajos acceptă adevărul chiar și dureros. Sunt arogant? Nu, sunt doar ”o autoritate” pe lumea asta, știu ce e adevărat despre tine. Ce gura mea grăiește, adevărul este! Ți-am lipit două etichete  de borcanul personalității tale ca să te trezești. Intenția mea e una pozitivă. Sunt plin de compasiune, da, ca broasca de păr. Aiurea! Mă dau drept un ins pervers, după cum vezi, dar nu asta vreau.

Dacă nu m-ai înjurat, închizând blogul, continuă, te rog, să citești.

O așa exprimare nu e un feedback și nu ajută pe nimeni. E o formă de critică distructivă. Să-i spunem etichetare negativă. Repet, nu ajută la nimic și am bănuiala că ești de acord cu mine. Doar ostilizează, pune tensiune în relație, rănește emoțional și poate induce, celor mici sau celor care cred în ”autoritatea” persoanei, ideea că așa sunt… conform etichetei. Există riscul ca cel mic (dar și mare) să creadă în acea etichetă cu care a fost răsplătit din bunăvoința cuiva. Dacă puiul s-a identificat cu eticheta ”încăpățânare”, atunci se va manifesta probabil cu refuzuri și va insista în ceea ce face (profeția auto-împlinită).

Indiferent de relație, criticismul e contra-productiv. Nimic nu poate fi mai pervers decât să crezi că oferi un ajutor exprimându-te criticist prin etichetări negative ori insultătoare. E o perversă iluzie cu care trăiesc îngrijorător de mulți părinți, educatori și manageri, dar și parteneri de cuplu.

Cine primești o așa răsplată (sau alte forme critice la care voi reveni) răspunde în două tipare. Cineva se poate enerva și răspunde dușmănos, pe un altul mâhnește și răspunde cu retragere. Dacă funcționezi după primul tipar, odată ce ai primit-o, e mai probabil s-o dai înapoi în aceiași manieră. ”Prost ești tu și cu măta, bădăranule!”, parcă aud.

Deoarece, critica asta face. Corodează și distruge relații, crescând frecvența comportamentelor dușmănoase de ambele părți ale unei relații. Sigur, când poziția în ierarhie nu permite, insul de pe treapta inferioară se abține, dar fierbând de furie. Sau, pe tiparul alternativ, se retrage cu mâhnire. Cele două tipare de răspuns vin din încărcătura pe factorul dominanță, conform cu modelul circumplex al personalității (poate îți povestesc altă dată despre el). Cei cu profile dominante tind să fie și mai agresivi în circumstanțele care-i susțin.

Mulți dintre noi, deși vor prietenie și intimitate emoțională, nu știu cum să relaționeze. Nu știu că o critică nu e un feedback, chiar dacă intenția e una bună, să corecteze o altă persoană. Dar, atenție, nu e nimic de corectat la ea, la personalitate. Poate la tine, deoarece critica spune ceva despre cel care o produce, nu despre cel care o primește. Cu câteva întrebări meșteșugite îți pot devoala rapid ce ai în cap când beștelești o altă persoană.

Personalitatea nu e o esență, deși majoritatea o tratează ca pe o esență – o entitate fixă cu multe fațete. Nici trăsătura de personalitate/caracter nu e o esență. Ele sunt comportamente, iar psihologia științifică (rarisimă pe la noi) definește personalitatea prin tipare de comportament. Se referă la ceea ce face (acțiune) o persoană în mod sistematic și în situații variate. Te poți gândi la cum se comportă o persoană ”outgoing”.

O exprimare în acord cu această idee implică o atribuire vizavi de comportament și nu de personalitate sau caracter. Critica prin etichetarea personalității, de exemplu ”ești încăpățânată și leneșă”, poate deveni un feedback dacă-ți pui pauză și reformulezi. Spre exemplu, ”Văd că amâni din nou să-ți rezolvi sarcinile. Hai să vedem împreună ce putem face ca să le rezolvi la timp”. Science-fiction? Parcă nu vine de pe planeta Pământ. Da, pe lumea noastră, aici în țară, ne sufocăm de criticisme sau beșteleală, unele mai subtile, altele mai grosolane.

În această lume sufocată, dacă vrei să respiri, adică să oferi, realmente, un ajutor sau doar vrei să arăți bunăvoință, atunci te abții de la primele vorbe criticiste (poți exercita puterea de a te stăpâni?). Și vei căuta să formulezi un feedback. Atunci când optezi pentru el, vei ține cont de aceste trei reguli de aur:

  1. Feedbackul e despre acțiune (comportament), nu despre personalitate.
  2. Feedbackul e focalizat pe cum poți îmbunătăți, nu pe ce este greșit.
  3. Feedbackul încurajează, nu devalorizează și pune piedici.