comoara de la capătul curcubeului

In mai toate cursurile de mindfulness, autopilotul e considerat un “personaj” rau famat. Un personaj nul, ba chiar unul care incomodeaza. Majoritatea lor, laolalta cu multe cursuri de dezvoltare personala, incurajeaza constienta de sine (constientizarea sau insight-ul) ca un panaceu la multe probleme existentiale si ca un instrument pentru o viata emotionala excelenta. Ceea ce este problematic când așteptarea de ”a fi mindful” (a trăi conștient) devine imperativă, iar accentul e pus pe identificarea cauzelor din spatele emoțiilor, dorintelor și comportamentelor sau pe ventilarea emoțiilor toxice sau reprimate.  (Ce iluzie!:))

Toti acestia nu fac o legatura intre resursele cognitive si starea mindful (deoarece nu cunosc psihologie cognitiva sau pentru că nu meditează just? Sau pentru că Mintea e păcălicioasă?). Constientizarea solicita resurse cognitive importante. Tocmai, de aceea, meditatia mindfulness amplifica functiile cognitive (precum memoria de lucru sau selectivitatea atentiei), conform unor studii empirice ”recente”, adică din 2011 (1). Dar asta vine cu costuri la nivel cerebral și, câteodată, la nivel de cont bancar. Ia citește în continuare.

Curentii bioelectrici generati de-a lungul retelelor neurale depind de aportul nutrientilor si neurotransmitatorilor. (pedant, nu crezi?) Orice amator de meditație cunoaște această idee (nu asta, ci următoarea). Starea de vigilenta constienta (mindful) epuizeaza rapid energia vibrațională de la nivelul chakrelor superioare, dat fiind blocajul din meridianele energetice. (tot cu sens mi-a ieșit!)

Creierul e un organ care opereaza cu economie si prudenta (better safe then sorry) urmărindu-și interesele lui urgente și nu pe ale tale (prin apel la metafora dualistă, sinele care conștientizează!). Robert Kurzban, psiholog la University of Pennsylvania, după ce a lecturat articolul din revista de benzi desenate Current Biology (martie 2003) la care m-am uitat precum pisica-n calendar, a estimat consumul energetic al neocortexului la valoarea calorică a unei bomboane de Tic-Tac consumată la trei minute. Nu e mult, dar depinde de oportunitate (creierul seamănă cu un bancher, unul prudent, care își calculează costul de oportunitate, iar molecula de adenozin trifosfat e moneda de schimb) (2).  Resursele sale sunt investite in mod prioritar in rezolutia unor probleme de adaptare la mediu. Constientizarea indelungata nu e o problema de adaptare, ci o piedica! Adică, o piedică în calea soluționării problemelor de adaptare. Ca sa ai o înțelegere abisală (hihi!), am apelat la urmatorul scenariu.

Iti poti imagina doua personaje din preistoria omului. Sa le zicem Moc si Muc (i-am mai pomenit pe aici; cu aceștia doi, conversez eu când mă plictisesc de ”moarte”). Cei doi exploreaza o zona a savanei mai putin familiara. La un moment dat, o parte din iarba inalta din marginea cararii pare ca se misca. Cei doi raman nemiscati intr-o stare de alerta. Te gandesti, cumva, ca in iarba inalta se afla un leu (sau mai multi)? Nu ma mira. Creierul tau opereaza (aproape) identic cu cel al amicilor nostri Muc si Moc. E echipat cu un sistem de managementul erorii. El face un pariu cu realitatea, optand pentru o varianta din urmatoarele: (a) Daca e un pericol, iar eu nu cred asta, rezultatul e dramatic (o eroare costisitoare); (b) Daca e un pericol, iar eu cred asta,  rezultatul imi e mai probabil favorabil mie; (c) Daca nu e pericol, dar eu cred ca este, nu e nici o paguba (e eroare acceptabila); (d) Daca nu e un pericol, iar nu cred ca este, sunt bineinteles OK.

Tu, in situatia lui Muc sau Moc, pe care pariezi? Care optiune iti ofera cele mai bune sanse sa scapi vie?

Ei, bine, acest sistem e automat. Nimeni nu face calcule constiente. Dar daca Muc face asta? Daca Muc se pune pe examinarea acestor optiuni? De exemplu, te poți gândi cum Muc se intreba în sinea lui (nefiind telepat, adică plecat cu sorcova, nu făcea asta în sinea altcuiva): ”Un leu acolo pitulat in ierburi? Ah, nu mi-e frică! Îmi e frică… dar sunt curajos. Nici nu fug. O să-l înfrunt. Sa arunc sulița sau nu? Daca voi trage si nu e sau doar il rănesc, probabil voi pierde sulita? Apoi, odată înfuriat, va sări după mine! Și, dacă mă împiedic… Moc ce va crede despre mine, daca imi irosesc sulița? Va povesti tuturor si ma fac de ras. Dar daca eu fug si el va fi halit? Asta, dacă nu mă împiedic…”

Desi, in mod automat, creierul dumnealui a optat pentru varianta “b”, Muc contempla acest film mental, ținând sub control impulsul de a-și lua tălpășița în timp ce observa conștient fluxul mental produs de creier. Dar Moc, fiind muuult mai prezent în experiență, il trase rapid pe Muc de pe carare si schimba directia de mers in sens invers adierii vântului. Deși, pe autopilot, totuși mult mai prezent. Cum, naiba, vine asta?

A actionat automat (mindless) in baza optiunii “b”. Moc s-a manifestat spontan oferindu-i protecție amicului său pasionat de meditație mindfulness! Probabil pentru că Moc meditează cu adevărat? Zic și eu, că doar ”a fi mindful”, înseamnă a fi complet prezent în experiență oricare ar fi ea. Era Muc prezent complet în experiență? Dar, ce știu eu, că doar nu merg în tabere de meditație de dimineața până seara.

Într-o perspectivă realistă (validată științific), îți mărturisesc următoarele idei (preluate de la un newyorkez cu PhD, preocupat de topici precum, mindfulness, acceptance, strengths & wellbeing):

  1. Mindfulness poate fi o practica benefica, dar noi suntem in mod natural predispusi catre mindlessness.
  2. Gandirea automata ajuta la conservarea resurselor mentale.
  3. Epuizarea mentala poate duce la o forma constructiva de dezinhibare (spontaneitate creativa).
  4. Procesarea mindless (automata) duce adesea la performante superioare si decizii mai bune, mai ales, in situatii complicate.
  5. Indiciile subliminale ne pot impinge (ele contribuie, nu determină) catre scopuri mai mari si decizii mai bune.
  6. Tentativa de a diminua mindlessness-ul e destinata esecului, cu derivata ei: tu poti cultiva mindfulness, dar nu diminua automaticitatea.

Intelegerea ” puterii” automaticitatii este, in sine, o interventie psihologica. Iar, când se întâmplă să fiu ”mindful” (adică să nu repet cursul cum fac profesorii de la facultate),  într-una din sesiunile mele ACT (foste ”abc”), predau un instrument cu schepsis potrivit luării deciziei, care apelează la resursa naturala numita, in lb. engl., mindlessness sau ”mind wandering”.

 


  1. Chiesa, A., Calati, R., & Serretti, A. (2011). Does mindfulness training improve cognitive abilities? A systematic review of neuropsychological findings. Clinical psychology review31(3), 449-464.
  2. Kurzban, R., Duckworth, A., Kable, J. W., & Myers, J. (2013). An opportunity cost model of subjective effort and task performance. The Behavioral and brain sciences, 36(6), 661-679.