ce ar putea urma după ce te lingi pe botic (revizuit)

Care crezi că sunt cele mai răspândite boli prin populația adultă? Să le enumerăm nu fără a simți fiori pe șira spinării: de inimă, accidente vasculare cerebrale, cancerele, diabetul și obezitatea. Te miră obezitatea? Când BMI-ul trece de pragul optim superior se cheamă că persoana are supra-greutate și dincolo de pragul superior al intervalului supraponderal se cheamă că o persoană are obezitate.  Să vedem și câteva date-cheie (mai multe pe site-ul WHO, iunie 2016).

  • În 2014, mai mult de 1,9 miliarde de adulți cu vârste mai mari de 18 ani erau supraponderali. Din aceștia peste șase sute de milioane erau obezi. Pentru comparație, obezitatea la nivelul lumii s-a dublat din 1980.
  • Iar dintre adulții cu vârsta de 18 ani, 39 la sută, adică doi din cinci, erau supraponderali în 2014 și 13 la sută erau obezi (rotunjind 1 din 7). Și 41 milioane de copii sub cinci ani erau supraponderali și obezi în 2014.
  • Obezitatea poate fi prevenită.

Să vezi cum se leagă supragreutatea și obezitatea de bolile de mai sus (idem). Creșterea în BMI e un factor major de risc pentru bolile ne-transmisibile precum:

  • Boli cardiovasculare (in principal de inimă și accident vascular cerebral), care au fost cauzele predominante pentru decesele din 2012;
  • Boli musculoscheletale;
  • Unele cancere (incluzând prostata, ovarul, ficatul, vezica biliară, rinichii și colonul).

Poți reține că riscul crește direct proporțional cu creșterea indexului de masă corporală. De unde putem înțelege că, dacă menții BMI-ul în intervalul optim, nu crește riscul. De aceea, chiar acum merg să halesc o felie de tort. (Serios, m-a înspăimântat discuția și n-am altă metodă mai bună de coping; glumesc, dar tot voi mânca felia de tort! :))

Atât supragreutatea, cât și obezitatea sunt acumulări anormale sau excesive de grăsime care pot afecta sănătatea. Iar indexul masei corporale sau proporția greutate/înălțime e cel mai comun indicator care diferențiază obezitatea și supragreutatea de intervalul optim. Indexul calculează greutatea persoanei în kilograme divizată de pătratul înălțimii sale în metri (kg/m2 ).

Cum poți ajunge la acumulările cu pricina? Prin alimentație excesivă și lipsă de activitate fizică? Adică, depinde de ceea ce intră și iese sau cât introduci în corp și cât consumi prin activitățile fizice? Aceasta e paradigma balanței energetice (calorice) în care, nu până demult, credeam și eu. Din câte am priceput, pare a fi o concepție falsă (detalii aici). O alta capătă tot mai multă susținere în lumea medicinei și anume ipoteza reglării (homeostaziei) hormonale. În această concepție, se pare că inamicul numărul unu nu mai constă în dezechilibrul dintre ce intră și ce iese (caloric). Inamicul devine zahărul sau, mai exact, familia de zaharuri. Și dispare povara psihologică a persoanei leneșe care nu face exerciții fizice și suferă de lăcomie. Bine, nu dispare, ci e mai diminuată, pentru că responsabilitatea rămâne în continuare pe umerii dumneaei (sau în funcțiile cerebrale de nivel executiv; e mai bine așa?).

Ceea ce face ca celulele noastre să fie grase ne îngrașă! Ce anume, măi băiete? Cantități mari de glucoză în sânge și insulină din belșug, adică pe măsura glucozei, la care adăugăm rezistența la insulină sunt produse de bogăția de carbohidrați din dieta noastră de zi cu zi. Reamintesc, insulina e secretată ca răspuns la creșterea glucozei din sânge. Ce produce creșteri bruște și mari în glucoză și, implicit, insulină? Mesele bogate în carbohidrați (zahăr rafinat prezent în multe alimente procesate, dar și fructele foarte bogate în glucoză/fructoză). (detalii aici și aici)

Contează prea puțin cât introduci înlăuntru și cât consumi (dai afară) prin diverse exerciții ca să menții o balanță calorică sănătoasă. În schimb, conform cu noua paradigma, contează dacă basculezi carbohidrați cu nemiluita. Plecând de la ipoteza reglării hormonale, pe o bezea, barză, ptiu, bază constantă de dietă cu mult zahăr, la care putem contribui cu sedentarism zilnic, o persoană reușește să-și deregleze mecanismele echilibrului hormonal. Ceea ce e relativ simplu în zilele noastre, dacă ai un serviciu bun, cu mult șezut la birou, care îți oferă venituri suficiente ca să te poți îndulci și bucura alandala de dimineața până seara, zi de zi, de plăcerile oferite de bunici și părinți generoși cu zahărul, dar și de o piață generoasă în alimente de-ți lasă gura apă!

Sigur, poți adăuga și stresul zilnic. Nu am cunoscut oameni care să nu fie nemulțumiți și presați (la cald!) de sarcinile imposibil de multe de la serviciu. De fapt, am cunoscut cât să-i număr pe degetele de la o mână. Recunosc că pe undeva corporațiile și firmele de tot felul îmi asigură indirect prosperitatea. Pe undeva, pot fi chiar recunoscător. Iar pe altundeva mă împiedic de o anume valoare.

Dar să revenim, întrucât am ocolit prea mult ideea principală, și să-ți precizez ceea ce probabil știi. Activitatea fizică (lipsa ei) și comportamente nesănătoase precum, somnul, dieta și fumatul sunt toate independent asociate cu bolile de mai sus.[i]  O serie de studii ne avertizează că nu e realist ca un adult să încerce simultan o schimbare în toate aceste obiceiuri nesănătoase (de ex: să doarmă suficient, să mănânce mindful și cu ceva mai multe vegetale, să nu fumeze și să nu bea sucuri din comerț). Atunci, să încerce o schimbare în plan spiritual? (hihi!).

Soluția ar fi să identifice un comportament particular care poate facilita adoptarea ulterioară a altor obiceiuri sănătoase. Activitatea fizică poate acționa drept catalizator pentru schimbările altor obiceiuri (nesănătoase). Iar asta poate face din exercițiul fizic o medicină publică foarte ușor accesibilă de majoritatea și cu foarte puține costuri în raport cu beneficiile. [ii] Dar cum, profesore? Prin cel fel de mecanisme?

Un șir lung de studii arată că odată cu exercițiul fizic sistematic apar îmbunătățiri în funcțiile executive, iar asta mediază adoptarea altor obiceiuri sănătoase. Da, pe principiul bulgărului de zăpadă. Odată ce identifici comportamentul cheie, începi treptat să-ți cultivi obiceiuri sănătoase în cât mai multe domenii de viață. Spre exemplu, la mine a fost fumatul, care odată înlăturat, a declanșat alte modificări pozitive în stilul de viață.

Funcționarea executivă amplificată prin exercițiul fizic poate crește abilitatea unei persoane de a-și inhiba convingeri sau reguli verbale intruzive (”nu am voie să greșesc!”) care influențează negativ motivația și intenția conștientă ce sprijină o conduită sănătoasă. [iii] Iar asta fără să meargă la cursurile lui guru Sas (unde te antrenezi psihologic pentru schimbări în stilul de viață). Cu alte cuvinte, când realizezi în mod regulat activități fizice, nu construiești doar fitness-ul fizic, ci și unul psihologic.

Bine, bine, dar cum să faci ca să ai activitate fizică zilnică pe termen lung (de preferat, mai toată viața)? Aici te poate ajuta psihologia de calitate sau ceea ce se cheamă Psychological Science.  


[i] Ward, B.W., Schiller, J.S., Goodman, R.A., 2014. Multiple chronic conditions among US adults: a 2012 update. Prev. Chronic Dis. 11, E62. http://dx.doi.org/10.5888/pcd11.130389.

[ii] Loprinzi, P. D. (2015). Physical activity is the best buy in medicine, but perhaps for less obvious reasons. Preventive medicine75, 23-24.

[iii] Gyurak, A., Goodkind, M.S., Kramer, J.H., Miller, B.L., Levenson, R.W., 2012. Executive functions and the down-regulation and up-regulation of emotion. Cogn. Emot. 26, 103–118. http://dx.doi.org/10.1080/02699931.2011.557291.