Mami ma iubeste. Eu ma simt bine. Ma simt bine, pentru ca ea ma iubeste. Sunt un copil bun, deoarece ma simt bine. Mami ma iubeste, pentru ca sunt bun.
Mami nu ma iubeste. Ma simt rau. Ma simt rau, pentru ca ea nu ma iubeste. Sunt rau, pentru ca ma simt rau. Mami nu ma iubeste, deoarece sunt un copil rau. (R.D. Laing, un psihiatru, via David Levy in “Tools of Critical Thinking”, 2010)
Simti si tu ca e ceva defect in acest rationament? Mi se pare elocvent pentru ceea ce David Levy numeste iluzia “Daca simt, trebuie sa fie adevarat” (p.116). Se pare ca trairile noastre au rolul de criterii la care ne raportam in evaluarile subiective ale evenimentelor din jurul nostru.
“Daca ma simt bine, trebuie sa fie o persoana buna” sau “Daca ma simt rau, trebuie sa fie o persoana rea” reprezinta alte evaluari subiective, pe care le poti face de exemplu, intr-o intalnire cu o persoana necunoscuta. “Simt ca va fi bine, daca faci cutare lucru” este o alta sintagma frecvent intalnita si, pe care, poate, ai auzit-o la randul tau. Nimic rational aici, ci doar simtire si, pentru ca simti tu (o persoana speciala!), atunci evenimentul la care te raportezi este cu necesitate adevarat. Senzatiile de placere ori neplacere functioneaza ca un fel de barometru dupa care evaluam realitatea. Imi place vs. nu-mi place, ma simt bine, ma simt rau sunt indicatori dupa care ne raportam la evenimentele din jurul nostru. Este bine, ca sunt, altfel nu am fi supravietuit ca specie.
“Barometrul” placerii are radacini evolutioniste intr-un mecanism adaptativ care ne ajuta (in trecut, dar si in prezent) sa diferentiem intre hrana comestibila si cea otravitoare. Imi imaginez cum strabunicul vanator-culegator aflat intr-o scurta excursie de cautare a micului dejun se intreba, observand ciupercile dintr-o padure, “Sunt bune ori rele?”. Cum putea testa daca sunt sau nu comestibile? Gusta din ele, fiind atent la ceea ce simte, la gustul placut ori neplacut. “Imi place, deci sunt bune” si invers “nu-mi place, deci sunt rele” (adevarat/fals?).
Un rationament urgent (eronat) sau in alte cuvinte “Daca ma simt bine (halind ciuperca), trebuie sa fie buna” , intrucat n-avea vreme de argumentatii elaborate, cand se putea nimeri la cules de ciupercute impreuna cu ursul (si rabia dansului; mai intai se vaneaza ursi, apoi sunt testati de rabie?!).
Uneori, se insela, unele ciuperci fiind toxice (in timp ce altele mai rele la gust, erau comestibile), chiar daca aveau un gust placut (dupa cum si ursul poate fi “bun”, adica sanatos, neinfectat cu rabie, dar din pacate mut pe vecie, nemai avand ocazia sa-si exprime bucuria vestii cu rezultatul negativ al testului). Strabunicul ghinionist, care a infulecat ciuperca de balegar (o specie otravitoare, serios!), nu a supravietuit si nu si-a transmis genele mai departe.
Unii dintre ei s-au prins de riscuri, asa ca ii puneau pe altii, inferiori in rang, sa guste (obicei la casele nobiliare). La noi, in prezent, au ajuns genele celor care au supravietuit testului placerii (sau care au invatat din testele celorlalti): “Imi place (ma simt bine), deci sunt bune” (referindu-ma la ciuperci). Daca aveau un gust placut si nu murea, erau bune. Daca nu, probabil ca nu mai conta (pentru el, nu si pentru ceilalti, care aveau grija, ulterior evenimentului, sa ocoleasca ciupercile otravitoare). Placerea/neplacerea (sentimentele de bine ori de rau) nu sunt criterii de incredere in evaluarea adevarului. Insa, genele nu sunt interesate de adevar si de realitate.
Scopul lor (perspectiva genelor) este sa fie transmise mai departe la generatiile urmatoare. Odata cu ele, a ajuns la noi si acest bias. Teleportandu-ne in alt plan, al relatiilor intime, probabil ca ai aflat deja, ca sexul grozav de placut cu cineva nu e un indicator ca relatia dintre voi sa fie, la randul ei, cel putin la fel de grozava.Dar trebuie sa gusti mai intai… De cele mai multe ori “supravietuiesti”, cateodata nu. (despre ciuperci era vorba?!)
Aceeasi iluzie poate fi transferata in plan spiritual cand crezi ca trairile tale spirituale ori religioase “bune” (iar cele “rele” asociate cu dracu’ sau energii malefice) sunt indicatori pentru realitatea zeului ori energiei divine. Daca te simti bine (cand meditezi, te rogi, te inchini sau participi la o ceremonie spirituala/religioasa), nu inseamna ca zeul (la care te rogi) trebuie sa fie real.
Ceea ce simtim fie ca placere (bine), fie ca neplacere (rau) nu reprezinta un criteriu pentru adevar.
Tocmai, de aceea, n-are niciun sens, sa dezbatem, sa comentam si sa judecam gusturile noastre (“adevaruri” subiective) dupa cum ne aminteste cu stoicism Seneca “de gustibus non disputandum”. Dar, poate, facem o exceptie cand vine vorba de adevar, uneori cu “gust” bun, alteori cu “gust” rau?