S-a născut în zodia Săgetătorului anul 1925. Un vizionar, fără îndoială, cu idei îndrăzneţe, spre deliciul ghicitorilor în stele, care pretind că fac ştiinţă, deşi n-ar fi capabili să calculeze nişte probabilităţi simple.
A predat ca profesor de psihologie socială la Stanford University. O anchetă din 2002 îl clasează pe locul patru ca cel mai citat psiholog din toate timpurile după Skinner, Freud (care n-a fost psiholog, dar se pare că nici americanii nu ştiu) şi Jean Piaget. În prezent, este unul dintre cei mai citaţi psihologi în viaţă. În anul 1980 a primit un premiu pentru contribuţii ştiinţifice deosebite aduse ştiinţei psihologice din partea American Psychological Association.
În anul 1977, când abia făceam ochi, dumnealui publica o carte în care propunea o teorie psihologică care va schimba fundamental direcţia psihologiei trei ani mai târziu. Titlul cărţii este „Social Learning Theory”, o lucrare frecvent pomenită studenţilor în facultăţile de profil (visez si eu) alături de o alta publicată douăzeci de ani mai târziu „Self-Efficacy: The exercise of control” la fel de pomenită în bibliografia cursurilor de specialitate.
În continuare, am alcătuit o listă cu niscaiva efecte ale eficienţei auto-percepute – un construct psihologic introdus (on empirical grounds) de acel moşulică. Da, în prezent, e un moşulică aproape nonagenar.
Mai inainte, sa stabilim ce înţelegem prin auto-eficienţă (sau eficienţă de sine, engl. Self-efficacy). Nimic sofisticat, după cum vei afla. O persoană cu auto-eficienţă demonstrează încredere în propriile sale abilităţi şi capacităţi de a se descurca şi a-şi atinge scopurile. Inclin să cred că este un ceva care lipseşte sau se află în cantităţi minuscule la mulţi clienţi care apelează la servicii de consiliere ori psihoterapie. În ce măsură furnizorul unor asemenea servicii ştie să stimuleze sentimentul de auto-eficienţă la clienţii săi în loc să caute conflicte inconştiente şi scenarii perverse de viaţă co(s)mică depinde de bogăţia cunoaşterii sale psihologice şi de alte variabile de personalitate (de ex. deschiderea în planul ideilor).
O eficienţă auto-percepută înaltă creşte gradul de implicare şi angajament în realizarea unor scopuri personale. Dacă nu trăieşti acest sentiment general, probabil eficienţa autopercepută este la un nivel moderat spre mic. Efectele unei eficienţe de sine înalte sunt următoarele:
- Abordezi sarcini dificile ca provocări ce pot fi rezolvate, nu ca amenintări ce trebuie evitate
- Devii mai interesată şi te dedici mai mult realizării scopurilor alese
- Îţi fixezi scopuri provocatoare şi îti menţii interesul pentru realizarea lor
- Îţi evalueazi progresul ca să-ti îmbunătăţesti abilităţile
- Îţi întăreşti eforturile în faţa eşecului, adică nu abandonezi.
- Atribui insuccesul efortului insuficient sau abilităţilor deficitare ce pot fi corectate în loc de a-ţi administra judecăţi moralizatoare şi, eventual, lamenta sau arunca vina pe altul sau pe sistem.
- Îţi recuperezi rapid sentimentul de încredere după eşecuri, adică nu aluneci în depresie sau te blamezi la nesfârşit pentru greşeli.
- Abordezi situaţiile ameninţătoare cu încrederea că pot fi controlate în loc de a trăi cu aşteptarea că sfântul duh, îngerul sau vreo lege karmică te va feri de probleme.
Aceste beneficii ale sentimentului de eficienţă personală nu răsar în urma incantaţiilor, rugăciunilor sau meditaţiilor. Nici în urma repetării obsesionale de afirmaţii precum „Sunt minunată. Sunt capabilă. Pot dacă vreau.” – genul de afirmaţii inutile oferite de diverşi guru ai succesului.
Credinţele de auto-eficienţă sunt produse printr-un proces complex de învăţare. Să dispui de niscaiva „unelte” prin care să stimulezi acest proces în sensul cultivării unui sentiment de auto-eficienţă mi se pare un deziderat educaţional. Dar şi psihologic, deoarece bănuiesc că intuieşti cum se simte o persoană cu un vag sentiment de eficienţă sau de inefecienţă.
Aceste convingeri de eficienţă personală, odată ce au fost formate, contribuie semnificativ la calitatea vieţii umane. Şi cine nu-şi doreşte o viaţă de o calitate bună?
Doar un crâmpei am surprins aici din contribuţiile acestui moşulică la dezvoltarea ştiinţei psihologice. Iar cuvintele mele au fost puţine şi sărace pentru un omagiu la adresa lui Albert Bandura.