păpușile și păpușarii lor, dar și oamenii

Urmăresc serialul West World. Are o intrigă cu substrat filosofic. Transpune dramatic o serie de teme fundamentale: conștiința sinelui, sentimentul identității de sine, liberul arbitru, moralitatea și empatia.

Lumea Vestului e un parc de distracții ce reînvie vestul sălbatic american de acum câteva secole. Totul, până la cele mai mici detalii, creează senzația întoarcerii în timp în vestul sălbatic. Oamenii (gazdele) și alte animale din parc par reali. De fapt, oaspeții (clienții parcului) nu pot distinge între oameni și roboți. Nimic nu sugerează artificialitatea. Roboții sau păpușile automate sunt asemeni oamenilor până-n în cele mai subtile detalii. Asemănarea uluitoare și pe undeva înfiorătoare e nodul gordian al poveștilor.

Oameni cu foarte mulți bani plătesc pentru o experiență inedită. Să petreacă în parc după cum au poftă, după cum simt și le dictează cele mai profunde impulsuri. Unii se comportă cu violență, cu nepăsare, alții petrec hedonistic. Au plătit pentru distracție și contează doar senzațiile tari. Pentru dânșii, oamenii, caii și orice alte animale sunt păpuși automatizate cu care pot face ce poftesc. Și nu se abțin de la comportamente de o cruzime înfiorătoare, de unde nota morbidă a filmului de-mi provoacă silă și revoltă totodată. Chiar și păstrând în mintea ideea că interacționezi cu o păpușă umanoidă, dar fără să poți distinge între ea și alt om, atunci cum să mai reacționezi cu nepăsare, ba chiar cu violență și dispreț? Ba poți, dacă nu ai toate țiglele pe casă, adică, în termeni clinici, ești o personalitate psihopată.

Scenele filmului ne reamintesc aproape constant că oamenii din parc sunt păpuși automate. Apar scene cu laboratoare în care tehnicienii (păpușarii) controlează la detalii de neimaginat funcțiile cognitive, afective și motorii ale păpușilor umanoide. Nu pot trece peste o concepție eronată ce apare în film, de altfel, răspândită în folclorul psihologic: separarea funcțiilor cognitive de cele afective. Separarea lor, când apare, se face în scop didactic și explicativ. Nu există în lumea neurală din capetele noastre și nici în lumea roboților. Luiz Pessoa, profesor de psihologie, ne explică mai multe într-un articol din magazinul Aeon. Cogniția roboților nu e posibilă fără o mașinărie care simte și gândește simultan: ”… But research from the behavioural and brain sciences suggests that emotion is not just an ‘added feature’ layered on top of ‘standard’ cognition. Instead, it’s an integral part of our cognitive machinery.”

Controlul automatizat și ”fără fire” e realizat cu ajutorul unui IPad, dar și cu ajutorul unor comenzi verbale, cum ar fi, ”aluneci într-un somn adânc și fără vise” sau ”analiză”. Prin ele însele, scenele îmi par morbide. Apar ”oameni” goi și așezați pe scaune și mese asupra cărora alți oameni intervin tehnic și se comportă de parcă au de-a face cu păpuși din silicon. Sunt surprinse reacții umane din partea unor tehnicieni care percep păpușile drept oameni asemeni lor. Însă cine are nevoie de tehnicieni sensibili și empatici?! Sunt admonestați de bosulică Ford, dumnezeul lor, interpretat de Anthony Hopkins, care are grijă să le aducă aminte că sunt păpuși, fiind automate, ele execută mecanic orice instrucțiune fie vocală, fie din Ipad. Să nu uite că ei sunt păpușarii sau zeii care trag de sfori păpușile. Ele sunt compliante, fiind programate să execute orice instrucțiune plasată în creierul lor de către marele păpușar.

Însă, surpriză! Nu toate, deoarece unele dintre ele învață și evoluează. Apar primele manifestări ale conștiinței de sine și liberului arbitru. Păpușile dezvoltă treptat autonomie și devin asertive în narațiunile (programate) în care joacă. Refuză să mai aparțină unui destin (narațiuni) în care nu se recunosc. Bineînțeles, fenomenul e tare încurajat de majoritatea tehnicienilor, dar mai ales de investitori. Să ieșiți de sub controlul nostru, visează din sufletul lor mărinimos. Ai înțeles că ei au suflet, iar păpușile nu, adică sunt goale pe dinlăuntru – definiția păpușii.

Seamănă pe undeva cu ce se întâmplă în lumea reală, în relațiile dintre oameni? Avem oameni care execută (orbește) comenzi vocale? Iar aceia care dau comenzi au așteptarea rigidă ca ”păpușile” să execute comenzile vocale? Ți se întâmplă și ție?

Nu am dubii dacă ești un simplu om și nu sfânt. Omul simplu (păpușa automată?) poate recunoaște și încerca o schimbare care să-l facă mai autonom decât este. Interpretez că parcul de distracții West World e o proiecție a lumii noastre în care întâlnim oameni dornici să învețe, să fie autonomi, să-și cunoască propriile nevoi și aspirații pe care să le exprime responsabil prin acțiuni orientate de scopuri valoroase, dar cu empatie și, uneori, dragoste vizavi de semenii lor. Pe timpul acestui proces al devenirii apar ceilalți, obsedați de control și putere absolute. Aceștia se comportă cu alți oameni (și alte vietăți) întocmai ca tehnicienii și oaspeții din film. Păpușile automate, tehnicienii lor și oaspeții parcului nu sunt doar în acel serial. Sunt și printre noi sau suntem chiar noi? Brrr!