Cand ai fost prichinduta ori prichindel ai avut o pusculita? Un porcursor din acela roz in care plasai pretioasele tale economii rezultate ca urmare a rezistentei la frustrare in confruntarea cu dulciurile si alte tentatii? Poate nu aveai un porcursor. Poate aveai un card? De ce ma exprim eu la trecut? Poate ai, in prezent, un cont de economii sau o “soseta” dedicata banutilor pusi sau pe care intentionezi sa-i pui deoparte. Sa ai o rezerva de resurse financiare e un lucru bun, caci contribuie la sentimentul de control al anxietatii (de imprevizibil). Nu-ti trebuie un doctorat ca sa te prinzi de figura asta. Este de la sine inteles, ca daca ai un cont cu economii, te poti confrunta mai cu incredere cu situatii de viata imprevizibile, cum ar fi aceea in care ai ramas fara serviciu dintr-un al sefei capriciu. Insa de la teorie la practica ne mananca sfintii… (zicala adaptata)
Dar nu asta e interesant. Ce parere ai, daca acelasi fenomen se petrece intr-un plan emotional, cand esti intr-o relatie de cuplu? Asa cum functioneaza figura cu rezerva de bani la fel, dar in planul emotional al relatiei tale, functioneaza o rezerva de “atentii”, adica lucruri mici pe care le pui in comun sau le impartasesti cu partenerul tau, astfel incat faceti impreuna un stoc al resurselor de afectiune sau un cont de economii. Rolul lui este acelasi ca si al contului bancar de economii si anume, atunci cand in mersul relatiei de cuplu apar poticneli sau momente de suferinta, vei putea gestiona mai usor si mai cu incredere dificultatile aparute. Nu este nimic spectaculos (romantic? Uita de asta!) in acest comportament. Iata ce poti face tu cu partenerul:
Sa impartasiti (aproape) orice.
A nu se confunda cu datul din melita! Nu ma refer la flecareala. Iar rostul parantezei este sa-ti sugereze, dupa cum te-ai bunghit, ca mai ramane un rest. Ei bine, acest rest poate fi impartasit, uneori, insa depinde de particularitatile situatiei (si valorile personale), cu o prietena sau un prieten apropiat si de incredere. (cum ar fi acela ca te-ai indragostit nebuneste de clientul tau sau de asistenta sefului al mare)
Dar asta-i alta discutie. Sa revenim la orice. Orice-ul se refera pe de-o parte, la ceea ce se mai zvoneste, ce se mai barfeste, ce se mai comenteaza prin locurile in care ai fost, ceea ce te preocupa si te ingrijoreaza, ceea ce iti doresti,vrei, visezi, iar pe de alta parte la lucrurile pe care le faci in prezenta partenerului de cuplu. Comentezi ceea ce faci, ceea ce citesti, ce vezi la televizor, cum e surfingul pe net, ce intentionezi sa faci in urmatoarele minute. Pe scurt, comunici cu celalalt, il informezi de starea ta, iar celalalt iti raspunde. De fapt, acesta este momentul cheie. Cand partenerul iti raspunde. Evident, ca pot exista diferente de personalitate. Un partener interiorizat, tacut si rezervat, cat poate tine pasul cu un partener extravertit, foarte comunicativ si volubil?
Rezerva de emotii pozitive se contruieste impreuna zi de zi prin aceste “atentii” mici. “Vreau sa-ti spun ceva important”. “Nu, nu acum” si se intoarce cu spatele, fascinant de telecomanda sau navalind pe usa afara din casa, in contextul unei zi de lucru. O alta varianta mai inteligenta emotional ar fi: “Sunt in intarziere, dar daca chiar ai nevoie putem discuta acum cateva minute si continuam diseara”.
Momentele marunte, care (ne) par insignifiante, de-a lungul unei zile sunt importante pentru economia afectiva a cuplului. Bunavointa cu care interactioneaza cei doi, punand “lucruri mici” in comun, contribuie la cresterea contului bancar emotional.
Un tip pe nume John Gottman, unul dintre cei mai renumiti zece terapeuti din ultimul sfert de secol, foloseste aceasta metafora “The Emotional Bank Account”. Apare intr-o carte celebra, nu neaparat la noi, “The Seven Principle for Making Marriage Work”, ca exercitiu practic pentru principiul no. 3, si anume: “Turn toward each other instead of away”.
Trebuie sa retii ca nu este doar o metafora, ci avem de-a face cu o teorie bine sustinuta de dovezi empirice oferite de cercetarile cu cupluri casatorite pe perioade lungi de timp realizate de Gottman impreuna cu sotia sa Julie Schwartz. Cuplurile stabile in timp si per ansamblu relativ satisfacute au in comun aceasta caracteristica sau, in alte cuvinte, detin o rezerva de emotii pozitive care ii vor ajuta sa depaseasca sau sa gestioneze momentele tensionante din relatie.
Insa, ceea ce ma face pe mine sa cred ca “pusculita”(porcusor, dar depinde de gusturi) functioneaza spontan la unele cupluri este pentru ca, in mod fortuit, cei doi parteneri sunt compatibili. Pentru ceilalti cu care sansele (providenta) au fost mai putin ingaduitoare (fiind o karma la mijloc, of course!), o “pusculita” este binevenita, cu conditia sa existe un strop de bunavointa. (poate mai multi?!). “Porcusorul” tau ce zice?