Nu e nevoie de prea multa minte (capabila de meta-cognitie) pentru supravietuire si reproducere. E suficienta, de regula, cea naturala (sistemul 1 dupa D. Kahneman). De la o anume “cantitate de minte” incolo, se nasc intrebarile legate de realitate, existenta si simultan, apar problemele si dilemele. Poti fugi o vreme de ele, insa ele te urmeaza indeaproape si, la un moment, vei fi nevoit(a) sa le oferi din timpul tau. Acesta-i momentul socratic. Te poti bucura de acest moment. Unii nu-l intalnesc in aceasta viata si nici in urmatoarea (o fantezie pentru cei multi care spera).
Momentul socratic e un lux pentru “cei multi”. Costa serios! Vei avea de platit facturi. Te vei confrunta cu angoasa diferentierii dintre “cei multi” oarecum asemenea, cu presiunea grupului si cu propria tendinta la conformitate (bias). Vei deveni ciudatul sau ciudatica printre “cei multi” asemenea, indraznind sa-ti afirmi nota originala a personalitatii. Dezirabila doar in plan ideal. Putini sunt cei care recompenseaza asta; probabil, doar cei, care la randul lor, sunt diferentiati, dincolo de norma stabilita de altii.
Acesti cei mai multi ma tem ca sunt sclavi (cetateni) cu drepturi prinsi in iluzia libertatii intretinuta de o societate frivola. Sclavi ai consumerismului, traditiilor, dogmelor, ideologiilor si normelor sociale, nici macar o clipa examinate cu atentie. Sclavi ai programelor biologice: supravietuire si reproducere. Sclavi ai programelor sociale: standardul de viata si normele de complezenta. Comanda e data, dupa cum stii, din gene si din meme, iar masinaria biologica (robotul si robotica) socializata se executa conformist… si ne-critic.
Determinismul ne face neputinciosi si ne duce la nepasare doar daca functionam dual (“sunt o entitate distincta de corp, creier”) si fabulam ca suntem “buricul lui Dumnezeu” (posesorul unei esente/scantei divine). Doamne sfinte ai pazeste! Atâtea buriceee…