Când un comunicator apelează la “o autoritate” ca să-şi susţină afirmaţiile, îţi sugerez să te întrebi aşa:
De ce ar trebui să cred în această autoritate?; Cât de multă expertiză sau pregătire are această persoană vizavi de topica discutată? De exemplu, este o topică pe care această persoană a studiat-o un timp îndelungat? Sau, are o experienţă serioasă referitoare la topică dată?
Se poate întâmpla adesea ca “o autoritate” să nu fie observatorul unui anumit eveniment. De exemplu, un jurnalist (sau blogger) care preia o ştire din altă sursă. Am observat cum în majoritatea textelor jurnaliştii români nu fac referire la sursele originare. E drept că, la noi, furtul de proprietate intelectuală nu există. Deloc. Avem un respect profund pentru munca altora.
Ne putem întreba dacă acel jurnalist a fost sau nu un observator direct al unei întâmplări.
Dacă n-a fost, atunci pe baza a căror surse trage acele concluzii? De ce ne-am încrede în ele?
În general, poţi fi mai impresionată de sursele de primă mână sau observaţiile directe decât de cele second-hand sau acelea care se bazează pe alte surse drept evidenţe.
Autorităţile (persoane aflate în poziţii de autoritate într-un domeniu sau altul) nu sunt imune la biasuri şi influenţe, ceea ce în mod subconştient sau deliberat afectează felul în care dovezile sunt prezentate. Spre exemplu, când un medic e întrebat dacă e rău pentru sănătate că au fost tăiate fonduri, aproape sigur el va răspunde categoric da şi ne va oferi câteva motive întemeiate. El ne oferă probabil un răspuns nedistorsionat al propriei perspective. Dar având în vedere profesia sa, suntem vigilenţi vizavi de răspunsul său, deoarece medicul ne oferă temeiuri prin care îşi justifică (fără să fie conştient) propriul bias profesional. Ne putem aştepta să apeleze chiar şi la puţin probabila ameninţare a virusului Ebola, pe care-l va considera un temei suficient pentru creşterea fondurilor, nicidecum tăierea lor.
Mulţi factori ne pot distorsiona judecăţile. De aceea, ne putem aştepta ca autoritatea să se înşele şi, din ignoranţă, să te păcălească (cu excepţia, şarlatanilor). Chiar şi Alah poate fi influenţat de apropierea sa de cei care-l proslăvesc şi, simultan, de distanţa şi ostilitatea vizavi de atei sau creştini (cel puţin în viziunea bigotă).
Să însemne asta că urmează să rejectăm orice sursă de autoritate? Nu. Dar o prudenţă concretizată prin cercetarea unor posibile interese ale autorului în topica respectivă laolaltă cu informaţii despre biografia sa este justificată. Şi, mai ales, când apar posibile interese financiare din acţiunile susţinute vom fi vigilenţi. Te poţi gândi la un medic naturist care susţine că o tinctură bazată pe mătasea broaştei îndepărtează orice dureri de articulaţii. Dacă e implicat în procesul de vânzare sau promovare cu siguranţă va fi înclinat să favorizeze dovezile care sprijină pretenţia sa sau să distorsioneze interpretarea datelor în direcţia dorită.
Pe internet oricine poate deveni o „autoritate”, pentru că oricine este suficient de liber încât să se autoproclame „expert” şi să-şi exprime opiniile, ideile, elucubraţiile. În mediul online nu ne evaluează nimeni. E un mediu fără constrângeri, iar ăsta e marele avantaj, întrucât oferă liber la traficul de cunoaştere în diverse domenii. Marele dezavantaj e că, după cum ai dedus, nu există proceduri de evaluare a surselor de informare şi nici a cunoştinţelor comunicate. Singurul evaluator eşti tu, navigatorul pe net.