Crezi ca exista un interes pentru gandire critica la noi in scoli, licee, universitati? Nu. Cat priveste facultatile de psihologie acest interes este cu desavarsire trimis la plimbare. Poarta fes, stii doar “interesul poarta fesul”. Cativa studenti ganditori critici pot fi cu adevarat “a real pain in the ass” pentru multi profesori. Cui i-ar placea sa fie contestat? Mie nu, sincer, nu-i o placere si totusi incurajez “dialogul critic”, pentru ca nu beneficiul suprematiei personale e important in relatia profesor-elev. (care-i atunci, beneficiul? hai, ca-i la mintea cocosului sau gainii. Doamne, cat p-aci sa fac o discriminare de gen.)
Tu, nu mai musti din momeala (oferita sau nu cu bune intentii). Nu esti doar peste in balta printre altii mii de pesti, intr-un banc cu care circuli din inertie prin curentii marini. Apare momeala si automat te arunci pe ea, inaintea altora, inghitind carligul “transformarilor” personale. Esti un peste care stie nu doar de bancul lui pesti. Perspectiva ta este extinsa. Miracolul extinderii in perspectiva incepe cu indoiala reflectata de o simpla intrebare: “Oare asa sa fie?”. Imi vine sa zic, ca de la aceasta intrebare vei porni intr-un fel de calatorie. O intrebare – bilet, care odata luat, insa nu fara costuri, ai plecat intr-o calatorie in planul ideilor, urmand sa-ti testezi ipotezele in realitate. Din acest moment, esti “exploratorul”. Poti examina cu discernamant, deoarece porti cu tine in calatorie acea simpla intrebare, un fel de lanterna, care-ti lumineaza drumul si nu te ratacesti in labirinturile mintii (speculatii si fantezii!).
“Cred ca sunt posesorul unui suflet”. Asa se spune. E o traditie. Religia este o traditie. Ti-ai examinat cu adevarat aceasta credinta? Doar pentru ca milioane de oameni cred asta, oare o face, in consecinta, adevarata? Exista suflet, doar pentru ca milioane de cetateni cred asta? Exista o apocalipsa, pentru ca e scris in biblie? De ce ar trebui sa credem ca sta scris in biblie? Pentru ca e cuvantul Lui (Dumnezeu). Cine spune ca e cuvantul Lui? Sta scris in biblie. O tautologie, un argument circular. Ajungi de unde ai plecat. A crede nu inseamna a cunoaste!
Sunt uimit, cateodata siderat, de ceea ce poate oferi invatamantul. Nu prea mult, desi ofera mult loc pentru superstitii si credinte irationale. Ce este un experiment? La ce foloseste? Ce descoperi cu ajutorul lui? Puterea gandurilor tale poate influenta rotatia unei monede astfel incat sa cada cu fata dorita in sus? Ce stii despre lumea care te-nconjoara? Doar povestile SF (s)piritual-(f)izic? Povestile cu zane, feti frumoasi, balauri si vrajitoare, urmati de cele cu extraterestri fascinati de organele oamenilor, culminand cu cele ale dimensiunilor astrale, lumilor paralele cu suflete perene calatoare si amatoare de evolutie (incotro si de ce?; urmeaza alte povesti!). E ok. Te pot intelege. Este-n natura mintii sa creeze sens si ordine intr-o realitate incerta. Rezulta povestea – descrie realitatea sau evenimente/fapte/fenomene din viata. Ca sa fie o poveste ce corespunde unui adevar obiectiv sunt necesare dovezile. Stii sa le cauti? Oare cum faci de le gasesti doar pe cele care-ti sprijina credintele? Te-ai intrebat? Mai mult de 200 de biasuri cognitive si perceptive (bias = shortcut mental automat care genereaza erori de rationament si de perceptie) iti spune ceva? Mai poti paria pe experienta ta personala, chiar si spirituala, ca fiind o dovada?!
Ceea ce cred eu, oare asa sa fie? Dar ce ma face sa cred asta? Pe ce anume ma bazez? Are suport empiric? Ce este “sufletul” (poti aseza tu, orice altceva)? E imaterial? Daca da, cum il putem observa si, apoi, cantari ori masura? Ce surse de documentare pot fi de incredere? Aceste dovezi (x,y,z) sunt ele suficiente, de incredere? Ce alte explicatii exista?
Mintea elevului, devenit, ulterior dupa BAC, student pare a fi neschimbata! In mod natural, ea este magica. Dupa 18 ani de educatie (tocindu-si coatele cu chimie, fizica, biologie), ea este magica. Dupa inca 3 ani de studii superioare, ea este tot magica. Tot ce este adaugat ca informatie este asezat doar in sprijinul credintelor magice! Apreciez elevii care au stat in terenul de baschet, de fotbal, de tenis si oriunde puteau face miscare fizica in loc de orele de la scoala. Aproape sigur, beneficiaza de un fitness excelent. Educatie stiintifica? Nu, nici macar fizica. O educatie “stiintifica” stearpa care-ti lasa mintea exact la fel: MAGICA. Inclinata catre superstitii. Nu adauga un alt strat numit gandire rationala. Nu infloreste nimic aici, in PFC(prefrontal cortex). Aceleasi, poate, minime conexiuni, astazi, la nivel de studii superioare. Superioare in raport cu ce?
Atitudinea stiintifica trebuie invatata. Nu vine natural, indiferent cate manuale ingurgitezi, cate carti lecturezi si oricate eseuri vei scrie. Poti fi un intelectual de marca, un erudit, o enciclopedie ambulanta, dar asta nu te face ganditor critic, desi iti poate fi de ajutor. Dar daca-ti asumi libertatea de a gandi critic (v.gr. “kritikos”= a examina) confruntandu-te cu norma, traditia, dogma reprezentata de autoritati diverse ( din familie, din scoala, facultate) risti sa fii marginalizat, perceput ca “iesit din norma”. Dar depinde la cel fel de norma te raportezi. Unde ajungi? Nu conteaza. Calatoria in sine (dedicata cunoasterii realitatii) poate fi incantatoare. Mi se pare o calatorie ce poate deveni o experienta spirituala (fara elemente mistice si transcedentale) sau, in termeni platonici, o dragoste pentru frumusetea cunoasterii.
Nu, nu exista o atitudine stiintifica (raspund unei voci)… deocamdata. Probabil , pentru ca demersul stiintific cere effort, mult effort? Cel mult, te poti intalni cu una, fada, stearpa, rigida ori superficiala, vaga si confuza. Fara flexibilitatea rationamentului, fara creativitate, fara pasiunea argumentatiei. Nu o regasesc nici macar la studentii in facultatile de psihologie ce urmeaza sa fie cunoscatori ai mintii si comportamentului uman. Nu exista acele intrebari in sinapsele lor. Nici macar in emanatia sufletului, in corpul mental ori in orice alta nazbatie exotica! Nu exista, intrucat nimeni nu le-a stimulat PFC-ul in acest sens. SA GANDEASCA CU PROPRIA MINTE. Din experienta mea, cei care descopera asta, devin “suspect” de curiosi si chiar incepe sa le placa si sa savureze dialogul. Exista sperante (si curiosi!).