Flintstone work style

Sa-ti povestesc o fantezie. Se facea ca sunt CEO la o corporatie. Si, pentru ca ma intereseaza in mod autentic starea de bine a angajatului, la curent fiind cu cercetarile din psihologie (dat fiind adviseri HR selectati pe spranceana), m-am hotarat sa investesc intr-un ecosistem la locul de munca. As pune la dispozitia angajatilor mei, un mediu natural sau, mai exact, cat mai natural. Ce vreau sa spun? Voi aduce natura in casa; voi creea un ecosistem la locul de munca. Spre exemplu, fiecare angajat va avea pe birou, aflat pe cat posibil in lumina solara, cel putin o planta care va fi in grija dumnealui. Iar spatiul de lucru comun va fi ticsit cu arbusti, ferigi, flori si alte plante, pamant, pietre si, poate, chiar o cascada. Am luat-o razna, stiu. Dar sa vezi pana unde pot merge. As popula acest nou mediu de lucru cu unul sau doi caini, poate chiar o pisica, care sa se fugareasca cu cei doi caini. Pe langa ei, cred ca ar merge doi, trei sobolani de rasa la chitaiala cu pisica (nu, nu pisica lui Schroedinger) preocupata de caraitul a doi canari dintr-o colivie. Probabil, exagerez. Cum sa te mai concentrezi tu, angajat, cu o asa harmalaie in jurul tau?!

Pe undeva,recunosc ca exagerez. Dar nu si unii psihologi cercetatori care au demonstrat cum un mediu de lucru incarcat de elemente naturale contribuie la descresterea stresului la locul de munca, ba chiar creste randamentul muncii si intretine starea de bine. Mai mult, chiar si un wallpaper cu peisaje naturale contribuie la ameliorarea stresului. Rezultatele acestor studii nu mi se par surprinzatoare.

Creierul uman nu este dezvoltat pentru un mediu artificial! Selectia naturala a construit din aproape in aproape un creier capabil de inteligenta intr-un mediu natural, aflat intr-un organism facut pentru miscare. (Doua treimi din neuroni sunt dedicati miscarii). Statul la birou, inconjurat de telefoane, hartii, ecrane, videoproiectoare nu este specific lui homo sapiens. Este, si nu cred ca exagerez, un efort chinuitor sa stai opt ore inchis intr-un loc artificial, prelungite de tine, cu cele din masina si, apoi, casa.

Mediul fizic de lucru, de unul singur, la felul in care arata in majoritatea companiilor, inseamna stres, un stres constant la care e supus organismul in ansamblu. La acest stres, daca mai adaugam stresul de natura psihologica (cum ar fi capriciile sefei tale ori atitudinea aroganta a sefului ce se inchipuie pe plantatia cu bumbac), riscurile unor boli cardiovasculare si/sau gastrointestinale cresc precum si riscurile unor tulburari de anxietate. Stii ca nu fac declaratii gratuite. Acestea sunt rezultatele unor cercetari serioase in psihologia evolutionista, care nu se ocupa doar de atractie sexuala si imperechere (ca la animale) dupa cum cred unii.

Trebuie sa stii, oricat ar parea de bizar, ca de aproape 200 de mii de ani creierul uman nu a evoluat, fiind acelasi cu al stra, stra, stra, stramosului tau din savana africana. Genele care au codificat acum mii de ani acel creier din primele generatii de homo sapiens, codifica si, in prezent, un acelasi creier. Tu esti purtator al acelor gene, prin urmare, dispui de un aproape acelasi creier (cu o arhitectonica similara).

Vreau sa-ti reamintesc ca esti animal. As putea chiar sa-ti demonstrez, intr-un stil experiential, daca te incapatanezi sa crezi ca esti doar o fiinta impulsionata de valori umaniste, nobile. Ceea ce nu e exclus, insa tot un animal esti. Indiferent de actiunile tale, oricat de nobile ar parea in ochii nostri, tu esti si vei fi un animal. Unul, fara coada si par (cum ne atragea atentia in anii 60, Desmond Morris, intr-o carte “malefica”), care poate fi capabil de acte de compasiune si in aceeasi masura de cele mai mari atrocitati.

Corpul si creierul sunt construite de selectia naturala ( nu in sensul unei inginerii) pentru miscare intr-un mediu natural. Sa reluam. Mediul natural (in lumina soarelui, in aer liber) este mediul pentru care creierul si corpul sunt adaptate. Nu inseamna, implicit, ca in mediul artificial (de ex: birourile) nu supravietuim. Este evident ca lucrurile nu stau asa. Supravietuim. Insa, cu mari, mari costuri de achitat, de care, poate doar, de curand, am devenit constienti si, asta, datorita cercetarilor stiintifice din psihologie (evolutionista).

Fitzgerald CJ, & Danner KM (2012). Evolution in the office: how evolutionary psychology can increase employee health, happiness, and productivity. Evolutionary psychology : an international journal of evolutionary approaches to psychology and behavior, 10 (5), 770-81 PMID: 2325378