Concepția mea de lucru stă pe următoarele premize:
- Am în fața mea o persoană, nu un „studiu de caz”. În practica mea abordez fiecare individ ca pe o ființă unică, cu emoții, gânduri și experiențe proprii. Nu reduc complexitatea unei vieți la un set de simptome sau la un diagnostic. Ar fi ca și cum aș încerca să înțeleg o operă de artă prin examinarea ramei. Empatia și conexiunea autentică sunt esențiale pentru a înțelege cu adevărat nevoile și aspirațiile fiecărei persoane.
- Trecutul contează, dar mai mult contează Prezentul și Viitorul. Puterea de a transforma și de a evolua se află în prezent, iar viitorul e scena pe care ne putem juca rolul principal.
- Amintirile din copilărie ne influențează, dar nu ele în sine, ci felul în care ni le amintim. Dacă amintirile ar fi un fel de regizor al minții, pare mai interesant să facem un film de Oscar, nu un horror cu buget redus. Reinterpretarea și înțelegerea amintirilor pot deschide calea spre vindecare și schimbare pozitivă.
- Nu orice rană sufletească este o traumă. Uneori, viața îți servește lămâi. Dar nu e musai să faci limonadă. Câteodată, ai voie doar să le arunci la pubelă și să mergi mai departe. Înțelegerea acestui proces ne permite să abordăm vindecarea cu compasiune și răbdare.
- Mintea (psihicul) nu este creierul, nici creierul nu e totuna cu mintea. Deși, una fără alta nu pot exista. Creierul e ca un procesor viu (conectat cu microbiomul), iar mintea e ca internetul – plină de informații, dar și de pisici care fac năzbâtii. Înțelegerea acestei dualități îmi oferă o abordare holistică a sănătății mentale.
- Oamenii înfloresc și se vindecă în grup prin relații de încredere și sprijin, niciodată în mod individual și solitar. Vindecarea în singurătate e ca și cum ai încerca să faci karaoke singur. Sigur, poți cânta, dar unde sunt aplauzele? Conexiunile umane autentice în care ne putem simți în siguranță emoțională ne oferă resursele necesare pentru a depăși provocările și pentru a ne dezvolta armonios.