Multe persoane asociază compasiunea de sine cu indulgența de sine, slăbiciunea sau chiar egoismul. Cred că dacă vor vorbi frumos cu ei înșiși și se vor trata cu bunătate nu vor mai duce nimic la bun sfârșit, se vor lenevi. Acest lucru se întâmplă pentru că avem credința că motorul care ne duce înainte este critica de sine, că performanța noastră depinde de cât de mult ne putem biciui.
De fapt, studiile pe eșantioane de sportivi arată că autocritica este asociată negativ cu motivația și progresul către obiective (Powers et al., 2011), ba chiar unii sportivi renunță la sport din cauza autocriticii (Ferguson et al., 2014). O modalitate mai constructivă de a răspunde provocărilor și vulnerabilităților este adoptarea unei atitudini de auto-compasiune. Mai multe studii arată că persoanele cu o atitudine mai plină de compasiune sunt mai reziliente, au o motivație mai mare pentru a se îmbunătăți, sunt mai puțin narcisiste și au relații mai satisfăcătoare.
Ce este atunci compasiunea de sine, dacă tot este așa de lăudată de cercetări?
Informal vorbind, este abilitatea ca în momentele de suferință să ne tratăm pe noi înșine așa cum am trata un bun prieten. Simplu, nu? Nu chiar, dacă stăm să ne gândim că pilotul nostru automat ne duce de multe ori pe rutele blamării de sine. Cum facem să avem atunci mai multă compasiune de sine? Răspunsul stă în practică, în antrenarea acestui mușchi prin exersarea abilității. Înseamnă învățarea unui nou mod de a vorbi și a ne purta cu propria persoană.
Conform lui Kristen Neff compasiunea de sine include 3 componente majore: bunătate direcționată către propria persoană (să aratăm bunătate și înțelegere față de propria persoană când experimentăm o suferință sau un eșec), umanitate împărtășită (să vedem experiențele proprii ca parte din condiția umană, drept ceva prin care și ceilalți oameni trec), mindfulness (a ne observa gândurile și sentimentele dificile fără a ne identifica cu ele ci privindu-le cu non-judecată).
Așa că, data viitoare când ai un eșec, în loc să îți spui că ești un netrebnic, care nu e bun de nimic și ești singurul care a dat-o în bară atât de grav, ai putea încerca să îți spui că e în regulă să greșești, că toată lumea greșește, e o experiență profund umană și că ești valoros chiar și atunci când faci greșeli. Dacă simți că e prea siropos pentru tine, nu te îngrijora, este ceva firesc ca primele dăți în care îți vorbești așa să fie ciudate. Când suntem obișnuiți cu otrava criticii de sine, compasiunea de sine se simte ca un sirop prea dulce.
Dacă ai nevoie de ajutor la practică, găsești pe site-ul lui Kristen Neff o serie de meditații în engleză care să te ghideze către o atitudine mai blândă: https://self-compassion.org/self-compassion-practices/. Mult spor!
Autor: Diana Bulgari
Surse:
Breines, J. G., & Chen, S. (2012). Self-compassion increases self-improvement motivation. Personality & Social Psychology Bulletin, 38, 1133-1143.
Ferguson, L. J., Kowalski, K. C., Mack, D. E., & Sabiston, C. M. (2014). Exploring self-compassion and eudaimonic well-being in young women athletes. Journal of Sport & Exercise Psychology, 36. 203-216.
Lathren, C. R., Rao, S. S., Park, J., & Bluth, K. (2021). Self-compassion and current close interpersonal relationships: A scoping literature review. Mindfulness, 12, 1078-1093.
Powers, T. A., Koestner, R., Lacaille, N., Kwan, L., & Zuroff, D. C. (2011). Self-criticism, motivation, and goal progress of athletes and musicians: A prospective study. Personality and Individual Differences, 47, 279-283.
Warren, R., Smeets, E., & Neff, K. (2016). Self-criticism and self-compassion: Risk and resilience: Being compassionate to oneself is associated with emotional resilience and psychological well-being. Current Psychiatry, 15(12), 18-28