alternativa la lupta cu gândurile dificile

Pe drumul de întoarcere, m-am împiedicat de o librărie de cartier. Intru, amușinând titluri și nimeresc o cărticică scrisă de un doctor, așa ca mine, dar cu zece ani mai în vârstă. Nu chiar ca mine, fiindcă dânsul, Stephen Briers, a absolvit la Cambridge – un fel de universitate extraterestră, iar cartea i-a fost publicată în 2009. La noi, acum doi ani.

Despre ce e cartea? E genul self-help, care te invață TCC sau traducerea românească pentru CBT (cognitive-behavioral therapy), ca să nu mai plătești sume exorbitante psihologilor voodoo style, mai ales, celor specializați în kaki sau reiki, terapie (cu barcă) pneuma-tică, terapie Rohnson ori Gerson,naiba mai știe, terapie prin ciocănitori Woody și alte desene animate. (te-ai plictisit si tu de glumele astea? ;))

Pare o carte de încredere, deși conține termeni traduși în feluri nefericite. Ce m-a necăjit (de mi-au dat lacrimile de gușter) e că Acceptance and Commitment Therapy sau ACT a fost tradusă anapoda. Nu se poate traduce în veci ca Terapia prin Toleranță și Angajare decât dacă vânezi un post intr-o corporație (sau universitate?). La acest mărunt necaz se mai adaugă și insistența cu care cititorul ar trebui să lupte cu gândurile negative automate de parcă se află pe terenul de tenis la Roland Garros.

Înțelegi că mi-a picat pe invers. Există riscul ca lupta insistentă cu ele să ducă la revenirea lor în forță. Alternativa la lupta cu gândurile dificile e să renunțăm la lupta cu ele. Putem face asta când privim la ele (cu ochii minții) dintr-o perspectivă amplă – numită și sinele observator/transcendent (nu e o entitate/obiect, da?). Cât despre toleranță, e limpede cristal de Boemia că acceptarea e un altceva contraintuitiv. Să accepți / să fii dispus pentru experimenta ceea ce simți chiar acum vine din Sistemul 2, nu din Sistemul 1 (prietenii lui moșulică Daniel Khaneman știu de ce). Și face referire la a face loc, a permite, a (te) extinde (simbolic, nu precum peștele-balon) ca trăirile tale să fie experimentate pe deplin în loc de a fugi de ele (ignora, nega, suprima sau justifica) după cum iți vine intuitiv. Să-ți ofer un exemplu mai trivial. Ca să te ferești de plita încinsă, trebuie mai inainte să recunoști că simți căldură când scapi mâna spre ea (să nu zic pe ea). Odată ce recunoști senzația, vei acționa cu prudență vizavi de plite când vrei să gătești. Iar ca să gătești, alegi să accepți senzația termică de căldură, nu doar o vei tolera. Când tolerezi, abia aștepți să dispară, mintea ta fiind agățată de așteptarea dispariției (să scape odată). Așa ești doar parțial prezentă psihologic în actul gătitului. Mai mult, poți fi atât de speriată de plita încinsă încât nici măcar nu mai ajungi în preajma ei. O eviți și ajungi să-ți gătească bunica sau soțul, devenind dependentă de sprijinul lor.

Îți sună simplu? Te asigur că nu este. Când vine vorba de experiență, e mai dificil. Tendința e să fugi, să scapi, să justifici, să explici orice trăire, sentiment, senzație ori gânduri dificile. Doar să nu fii în contact conștient cu ele. Dar și asta e parte din lucrul psihologic.

Știu oameni care au trecut prin CBT-uri. Nu merge la fiecare mână. Nu permite experiența deplină, asumată conștient, fiind un model eminamente focalizat asupra modificării cognițiilor. Să ai o alternativă, un as în mânecă, mi se pare inteligent. Acest as ar putea fi asul de pică, adică ACT, un model de o suplețe elegantă, care permite distanțarea de gânduri, conștientizarea deplină si schimbarea comportamentală intr-un sens valoros. Mai am și un as de cupă, dar mai păstrez și pentru mine.

Pentru self-help, merită testată ”The Confidence Gap”, autor Russ Harris, un expert internațional în lucrul cu modelul ACT. E una dintre cărțile care mă inspiră atunci când lucrez în sesiunile mele private. Alături de Cartea Roșie a lui Jung. Glumesc.

Stephen Briers, psiholog clinician britanic, mai are o carte publicată în 2012 despre explozii. Nu chiar, despre miturile generației self-help. Încă n-a fost tradusă, deoarece nu i-a venit rândul, fiind nici măcar în coada celor doldora de bazaconii. Titlul ei e ”Bolboroseala Psiho” sau cum să arunci în aer miturile generației self-help. Conține dinamită. S-ar putea aprinde fitile, dacă se ia în combinație cu ”Cele 50 de mari mituri ale psihologiei populare” (reminder!).