Laborator de psihologie socială (anunț)

Laboratorul de psihologie socială este noul meu proiect. Nu va fi un curs academic și nici webinar cu power point. Nu înseamnă că nu voi avea mici prezentări. Conceptele trebuie clarificate, la fel și concluziile unor experimente psihologice. Vor fi de durată scurtă. Mi-am propus să fie mai mult un loc al experiențelor chiar și via video meeting. În același timp, am așteptarea că vei rămâne cu o cunoaștere socială a comportamentelor umane.

Școala vieții nu e suficientă. Nici dezvoltarea personală clasică. Psihoterapia la fel.

Mi-am propus să creez un loc în care nu vom încerca doar să aflăm cum funcționează oamenii. Vom încerca să aflăm cum funcționăm noi înșine alături de ceilalți. Ne vom ghida după acest principiu:

Mintea umană este profund socială. Influența celor din jur e mai puternică decât putem accepta.

Iar una dintre regulile laboratorului va fi simplă:

Nu vom discuta psihologia socială doar la persoana a III-a.

Pentru fiecare fenomen vom încerca să răspundem la trei întrebări:

Ce este?
Cum îl observăm la ceilalți?
Cum îl putem observa la noi?

Vom folosi experimente, demonstrații, situații ipotetice, exerciții și discuții. Uneori vei fi observator. Alteori vei fi participant. Iar uneori este posibil să descoperi că tocmai ai produs fenomenul pe care îl studiem. Pentru că psihologia socială devine cu adevărat interesantă în momentul în care încetează să mai fie despre „ceilalți”.

Format

8 sesiuni de video meeting
90 minute de sesiune
12 ore de laborator live
Grup restrâns, adică locuri limitate pentru a permite participarea și discuția.

Preț de lansare (prima ediție): 600 lei / întregul program (anticipat și factura pe email). Preț standard pentru o ediție viitoare: 800 ron.

Nu este nevoie să ai studii de psihologie. Este suficient să fii curios (curioasă) în legătură cu propriul comportament și cu lumea socială în care trăim.

Perioadă curs: 25 septembrie-25 noiembrie, probabil miercuri seara de la ora 19.

Pre-înscrieri cu termen limită 10 septembrie (fără obligații): îmi poți trimite email la adresa: psiobigbangcoadademaimuțăgmailpunctcom