Dacă ai mai trecut pe aici, știi de următoarea idee. Dacă nu, să caști ochii mari ca de melc – cotobelc. Ideea poate fi tulburătoare. Cel puțin pentru mine a fost și încă este atunci când meditez asupra ei. Ia uite, chiar și acuma simt o tulburare și nu-i de la tulburel.
Îți place să crezi că ești o singură ființă, coerentă și transparentă sieși? Un fel de apartament open-space al rațiunii?
Și dacă nu-i așa? Brrr!
Numai că Timothy Wilson ne arată în cartea dumnealui Strangers to Ourselves: Discovering the Adaptive Unconscious (2002) că mintea este, de fapt, o colecție de procese sau un sistem modular de procese conștiente și non-conștiente. Dar pentru înțelegere, ne putem imagina un duplex cu multe uși care nu duc nicăieri. Sau cel puțin nicăieri unde să avem noi (eurile conștiente) acces direct. Exact, nu poți afla (tu, eul conștient) ce se petrece prin acele camere.
”Străinul interior” (sinele lăuntric) locuiește în camera aceea fără lumină, unde se aud pași, dar nu vezi pe nimeni. E partea care:
- reacționează înaintea ta,
- simte înainte să înțelegi,
- decide înainte să raționalizezi.
Iar tu (sinele conștient)… vii după el și explici frumos, ca într-un interviu televizat, de ce ai făcut ceea ce ai făcut.