merg, deci gândesc (11)

Nu pot pricepe de ce oamenii își fac igiena dentară. Dis-de-dimineața, chiori de somn, se așează în fața oglinzii din baie și își freacă frenetic dinții cu clăbuci la gură. Omoară cu sadism populații de bacterii. Corpul are trilioane de bacterii peste tot, de ce să comiți acest genocid?

Aaa, știm că așa e sănătos! Pe bază de știință. Că doar nu popa la biserică ține morțiș să-i speli. Părinții își sâcâie copiii cu spălatul dinților. Ajung să-i terorizeze, să-i implore, dau batoane de brocoli, câh!, jocuri infinite pe tabletă și multe altele. Doar-doar le intră în obicei.

O să comentezi că te cert. Sorry! Sau cum se spunea pe când eram puști: ”Imi pare I’ m sorry!” Drăguților, dar la fel de sănătos este să ne mișcăm corpul. Știu, nu și în școlile neaoșe! În loc să înceapă orarul cu educație fizică, încep cu mate sau limba română. Deși, tot știința empirică (presupune experimente, comparații, teste și măsurători) ne demonstrează că e musai să ne mișcăm corpul pentru o viață sănătoasă. Inclusiv la cap sau minte, la nivelul funcțiilor cognitive.

Potrivit NHS, avem 150 minute in regim aerobic moderat sau 75 minute aerobic viguros. Ah, sunt standarde minimale. Dacă ești (relativ) tânăr și în putere, nu te împiedică decât lenea să tragi mai tare. Un regim aerobic moderat e totuna cu un mers mai sprinten. Precizare pentru leneși de copac, așa ca mine.

Deci, poți merge la plimbare timp de 40 min pe cate 4 zile, dar în pas vioi! Pe lângă asta, avem exercițiul de două ori pe săptămână cu ceva greutăți (sau greutatea corporală) timp de câte 15-20 minute. O fi așa greu? Mda, nenea, chiar este! Inerția și tendința puternică de conservare a resurselor corporale reprezinta politica de stat a creierului.

Pe lângă igiena dinților, de ce sa nu avem și igiena exercițiului fizic?

Asta e marea mea mirare de astăzi. Și va rămâne și mâine, dar și poimâine până când dau colțu, trăgând speranța că mișcarea fizică va ajunge precum igiena dinților, în școală, în familie, de la vârste mici. Și nimeni nu va mai ieși pe stradă, în public, fără această igienă.