Îţi propun o analogie. Gândeşte-te la creierul uman ca şi cum ar fi o maşină. O maşină e alcătuită dintr-o serie de componente, fiecare cu rolul ei în întregul mai mare numit maşină. Această maşină, implicit toate componentele ei, va porni de îndată ce ai introdus cheia în lăcaşul magic. Sigur, ar putea să nu pornească, daca n-are baterie sau benzină sau, cine ştie (doar un meşter bun), din ce ifose tehnice. Ca s-o porneşti ai nevoie de o cheie unică şi un lăcaş potrivit unde introduci cheia. (orice alte asocieri spontane îţi aparţin). Nu merge cu furculiţa şi nici dacă vei introduce cheia sub un ştergător.
Ei, bine, în căpşorul tău frumos, există o maşinărie. Mă crezi dacă-ţi spun că porneşte precum maşina ta (dacă ai una)? Se pare că, după cum ne poveşteşte un scientist cu nume terorist (deşi terorişti sunt astăzi separatiştii pro-ruşi), Mohamad Koubeissi de la George Washington University, creierul porneşte pe modul conştiinţă dintr-o regiune neurală minusculă numită Claustrum (the claustrum), care e parte din reţeaua ce suportă conştiinţa. Din această micuţă regiune, aflată adânc în partea frontală a creierului, e pornită sau oprită conştiinţa. De cine, mă întrebi? De sfântul duh, bănuiesc eu.
Într-adevăr, se iscă o oarecare disonanţă, dacă minţişoara ta e populată cu credinţa cum că această inefabilă conştiinţă e o entitate care există independent de starea cerebrală. Îţi imaginezi? Un individ în halat alb sau albăstriu vine la tine, tu avand capul desfăcut, iar el îţi opreşte conştiinţa, aplicând o minusculă doză de electricitate in zona cu pricina. Tu vei fi treaz , dar complet ne-responsiv… un fel de zombi. Văleu! Apoi, ţi-o porneşte ca şi cum ar învârti din cheie la maşină. D-zeule milostiv!